• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-26 18:25:22
  • Sursa:
Papa Francisc cere construirea unui parc solar pentru Vatican Imagine

Papa Francisc a ordonat crearea unui parc agrovoltaic în apropiere de Roma, menită să asigure întregul necesar de energie electrică al Statului Cetăţii Vaticanului, care şi-a afirmat dorinţa de a atinge obiectivul de zero emisii de carbon, transmit miercuri agenţiile AFP şi Reuters.

Într-o scrisoare sub forma unui document "motu proprio", un edict papal, publicat miercuri, suveranul pontif în vârstă de 87 de ani a dispus înfiinţarea unui "sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria", situată în nord-vestul capitalei italiene.

Sistemul agrovoltaic constă în producerea de energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice instalate pe terenurile agricole.

"Trebuie să facem o tranziţie către un model de dezvoltare durabilă, care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică", a scris papa, subliniind rolul energiei solare, citat de Agerpres.

Energia produsă va permite alimentarea staţiei de emisie Radio Vatican şi va asigura necesarul de energie electrică al Cetăţii Vaticanului, a adăugat papa Francisc în scrisoarea datată 21 iunie şi intitulată "Fratello Sole" ("Fratele Soare").

Edictul papal nu precizează cât de mare va fi acest parc şi când va deveni operaţional.

Papa a încredinţat sarcina construirii parcului solar cardinalului care îndeplineşte funcţia de guvernator al Statului Cetăţii Vaticanului şi şefului Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA).

Papa Francisc, autor al enciclicii "Laudato Si" din 2015, a făcut din ecologie unul dintre pilonii pontificatului său, iar Sfântul Scaun a aderat în 2022 la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi la Acordul de la Paris.

În 2008, papa Benedict al XVI-lea a dat startul iniţiativelor Vaticanului în materie de ecologie instalând panouri solare pe acoperişul imensei săli Paul al VI-lea care găzduieşte audienţele papale săptămânale.

Cincisprezece ani mai târziu, cel mai mic stat din lume s-a angajat să îşi reducă până în 2030 emisiile de gaze cu 20% comparativ cu nivelul din 2011, un angajament în primul rând simbolic având în vedere contribuţia sa la emisiile globale.

Instalaţiile agrovoltaice, răspândite în Japonia şi Coreea de Sud, generează un entuziasm tot mai mare în întreaga lume, dar şi reticenţă în rândul actorilor din domeniul agricol, care se tem de consecinţele acesteia asupra preţurilor terenurilor şi a productivităţii.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat, miercuri, la Ankara, că este sarcina Ucrainei să rezolve problema reluării transporturilor de cereale prin deminarea porturilor, scrie Reuters.

Economie 2022-06-08 14:11:26

Cel puţin două explozii şi alerte aeriene au sunat, joi seară, la Kiev, potrivit unor corespondenţi ai AFP aflaţi la faţa locului, la 10 zile după lovituri masive ale Rusiei care au însângerat capitala Ucrainei.

Economie 2024-07-18 00:42:22

Cu mult înainte ca războiul din Ucraina să înceapă, acum aproape un an, Israelul și-a păstrat neutralitatea față de ostilitățile dintre Rusia și Ucraina, relatează CNN. Situația s-ar putea să se schimbe acum, după ce Benjamin Netanyahu a revenit la conducerea țării.

Economie 2023-02-09 08:00:04

21 MAI 2006 - ULTIMA DIVIZARE A IUGOSLAVIEI

Economie 2023-05-23 14:58:40

Statele Unite au transmis că le-a fost solicitat ajutorul de către Iran după prăbușirea elicopterului prezidențial, duminică, accident în care președintele Ebrahim Raisi și mai mulți oficiali iranieni au fost uciși. Solicitarea iranienilor, care consideră Statele Unite și Israelul drept adversarii săi principali, a fost dezvăluită de Departamentul de Stat în cadrul unei conferințe de presă.

Economie 2024-05-21 09:27:15

La câteva ore după ce Elon Musk a concediat jumătate din angajații companiei Twitter, președintele Joe Biden s-a declarat îngrijorat de faptul că platforma online a ajuns sub conducerea lui Elon Musk pe care il acuză că "împroaşcă minciuni în întreaga lume". Mai mult, Biden spune că toți editorii buni au fost dați afară, iar cei care au rămas sunt prea tineri ca să "înțeleagă miza"

Economie 2022-11-05 09:20:21

Armata israeliană se îndreaptă spre un nou scandal. O patrulă din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar.

Economie 2024-06-23 09:29:34

Deputaţii germani au adoptat vineri un proiect de lege care înăspreşte şi mai mult politica de migraţie a ţării, în contextul creşterii în popularitate a extremei drepte, după mai multe atacuri mortale cu cuţite înregistrate în ultimele luni, relatează AFP, dpa şi Agerpres.

Economie 2024-10-18 16:42:49