A intrat în vigoare noua lege privind ordinul de protecție extins. De acum, măsura se întinde de la violența în familie, la oricine se simte amenințat de o altă persoană, indiferent de relația pe care o au. Ordinul de protecție este valabil față de orice cetățean agresiv, inclusiv din mediul online.
Guvernul a aprobat proiectul de Lege cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 217/2003, care previne și combate violența în familie. Au fost introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei și înlăturarea agresorului.
Ordinul de protecție poate fi o hotărâre judecătorească sau un ordin emis de poliție, prin care victima violenței domestice este protejată de agresor pentru o perioadă de timp. Durata poate fi: minimă de 5 zile și maximă de 12 luni.
Ordinul de protecție poate fi de două feluri: provizoriu și definitiv.
Ordinul de protecție provizoriu este emis de polițiștii care, în urma îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, constată că există un pericol, un risc iminent (imediat, urgent) ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie pusă în pericol în urma unui act de violență domestică.
În urma evaluării situației de către polițiști, se poate constata că sunt întrunite condițiile pentru emitere ordinului de protecție provozoriu. Ulterior, se vor informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței, pentru posibilitatea formulării unei cereri în baza căreia se va emite un ordin de protecție de la instanță.
Prin ordinul de protecție emis de polițisti, pentru o perioadă de 5 zile, se pot lua una sau mai multe măsuri de protecție în favoarea victimei, precum:
Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează, pentru confirmare, de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, spre parchetul de pe lângă judecătoria competentă din rază teritorială unde a fost emis. Termenul este de 24 de ore de la data emiterii.
De asemenea, durata se calculează pe ore, adică are o durată de 120 de ore(24 ore x 5 zile), şi începe de la momentul la care s-a emis ordinul.
Ordinul de protecție definitiv, sau propriu-zis, se emite de către instanța de judecată, în următoarele situații:
Potrivit legislației, poate fi emis ordin de protecție definitiv dacă este pusă în pericol viața, întegritate fizică sau psihică ori libertatea persoanei în cauză.
Mai exact, ordinul de protecție definitiv poate fi obținut în vederea înlăturării stării de pericol ori a unui act de violență nu neapărat fizică, ci și acte de violență verbală, psihologică (amenințări sau injurii).
Cererea pentru ordinul de protecție definitiv este soluționată în termen de, maxim, 72 de ore. Un ordin de protecție definitiv se emite pentru o durată de cel mult 12 luni.
După expirarea perioadei, ordinul de protecție vechi, emis inițial, nu se poate prelungi, însă se poate solicita un nou ordin de protecție, cu o altă perioadă de valabilitate.
Măsurile oridinului de protecție definitiv
Vechea lege oferea dreptul unei persoane să ceară ordin de protecție dacă era într-o căsnicie sau într-o relație de concubinaj.
Începând cu 31 august 2024, ordinul de protecție se poate obține pentru orice act de violență, indiferent de natura relației dintre parteneri. Noua lege definește ce înseamnă cu exactitate act de violență și pentru ce anume se va putea cere acest ordin de protecție.
Mai exact, o persoană poate cere ordin de protectie dacă este urmărită la locul de muncă sau acasă, dacă este hărțuită în mediul online(pe site-uri/rețele de socializare), dar și dacă este intimidată sau amenințată sub diferite forme (verbal, scris).
Modificări în 2024 sunt și pentru tipurile de ordine de protecție.
Un ordin de protecție provizoriu, de cinci zile, poate fi dat în continuare și de polițisti, dar trebuie confirmat în 48 de ore și de un judecător.
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a anunțat la sfârșitul lunii iulie 2024, la emisiunea LIVE cu Alexandru Rotaru de la Digi24, că începând cu 1 octombrie toate județele din țară vor beneficia de brățări electronice de monitorizare a agresorilor. Aceasta a adăugat că de multe ori victimele sunt reticente și nu cer sprijinul autorităților.
„Nu toate victimele acceptă acest mijloc de monitorizare. Dacă l-ar accepta, și aici e poate și vina statului care n-a explicat suficient, de fapt, sistemul de monitorizare cu brățări electronice este un soft care în secunda în care agresorul s-a apropiat de victimă, la poliție vine semnal de alarmă, și ea va fi protejată de poliție.
Ordinul de protecție e ceva, e o hotărâre. Monitorizarea electronică e mijlocul prin care instituția statului, respectiv poliția, poate să vadă dacă s-a încălcat perimetrul. Știu că la 1 octombrie vor beneficia toate județele din țară de brățări”, a spus ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Ordinul de protecție, atât cel provizoriu, cât și cel definitiv, cuprinde și mențiunea că, nerespectarea sau încălcarea oricărei măsuri poate constitui infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Procedura se declanșează, în general, ca urmare a:
Dacă ordinul de protecție este dat de polițist, atunci probele vor conține:
Dacă ordinul de protecție este dat de judecător, atunci pentru probe se vor mai cere și:
Se va face analiza probelor și ulterior se va stabili o decizie privind emiterea ordinului de protecție.
Se poate contesta un ordin de protecție provizoriu la instanța de judecată competentă, în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestația se va judeca și dacă una dintre părți nu va fi prezentă în instanță. Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă.
În legislație nu există posibilitatea de anulare a ordinului de protecție, însă agresorul poate solicita revocarea ordinului de protecție sau înlocuirea măsurii dispuse dacă au fost îndeplinite, cumulativ, următoarele:
Cererea de revocare se va soluționa doar în prezența procurorului, cu citarea părţilor, şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie inițial.