În povestea crizei energetice europene, orășelul german Lubmin reprezintă zona zero, scrie Politico. Cu al său peisaj de vacanță, Lubmin nu arată ca genul de loc în care plăcile tectonice ale geopoliticii energetice să se cutremure. Totuși, aici este locul în care luna aceasta, acum 11 ani, a ajuns la apogeu era dependenței germane și europene de gazele din Rusia, odată cu ceremonia fastuoasă de inaugurare a Nord Stream 1 pe care mulți dintre cei care au fost prezenți au acum motive bune să o regrete profund.

Stând pe scenă într-un auditoriu frumos luminat la nord de Lubmin, pe coasta baltică a Germaniei, Angela Merkel și Dmitri Medvedev zâmbeau necontenit. Era 8 noiembrie 2011, iar scena era pregătită pentru o sesiune de fotografii cu implicații geopolitice majore care urma să devină un moment istoric.

Umăr la umăr cu cancelarul german și președintele rus erau premierul francez François Fillon, prim-minstrul olandez Mark Rutte și comisarul pentru energie al UE, Günther Oettinger. Împreună, cei cinci și-au pus mâinile pe o valvă mare, ca cele care controlează fluxul de gaze prin conductele Nord Stream, și au învârtit de roată.

Ceremonia a fost orchestrată pentru a simboliza deschiderea unui gazoduct de 1.200 de kilometri lungime care urma să livreze până la 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în UE în fiecare an.

Vorbind în fața elitei politice și de afaceriști din Germania la acea vreme, Medvedev a salutat debutul „unui nou capitol în parteneriatul Rusiei cu Uniunea Europeană”. Merkel a spus că gazoductul era dovada „că suntem siguri de un parteneriat garantat și durabil” cu Moscova pe viitor.

Așa s-a născut Nord Stream 1.

Cu o populație de doar 2.100 de locuitori, Lubmin, un mic oraș din statul Mecklenburg-Vorpommern din nord-estul țării aflat în vecinătatea districtului electoral pe care Merkel l-a reprezentat timp de 31 de ani, este locul unde disputatele, profitabilele și, acum, aproape complet ambandonatele gazoducte Nord Stream ajung la uscat.

Tot Lubmin este și locul unde, în câteva săptămâni, se va deschide un nou terminal plutitor de mari dimensiuni pentru procesarea gazelor naturale lichefiate (GNL). Portul industrial al orașului va primi livrările de GNL din SUA, Orientul Mijlociu și alți furnizori, ceea ce reflectă transformarea energetică majoră prin care trece Europa în 2022.

Deși livrările de GNL sunt nesigure și, momentan, scumpe, ele reprezintă cea mai bună variantă pentru siguranța energetică a Europei după ce invazia rusească a Ucrainei a creat haos în piețele mondiale, potrivit Politico. Pentru Germania, aceasta transformare începe tot în Lubmin.

„Fostele moduri de gândire s-au prăbușit”, a spus primarul din Lubmin, Axel Vogt, vorbind de la câteva sute de metri de locul în care sfârșește gazoductul Nord Stream 1.

Vogt a fost unul dintre cei 450 de invitați prezenți la inaugurarea din 2011. „Au fost cu siguranță motive bune pentru [realizarea proiectului Nord Stream]. Era gaz bun, disponibil fără întrerupere în cantitățile potrivite și ieftin.”

Dar chiar și primarul orașului, un fost susținător al gazoductelor de 7,4 miliarde de euro (Nord Stream 1), respectiv 11 miliarde de euro (Nord Stream 2), recunoaște că vechea abordare își avea limitele sale.

„Din perspectiva zilei de azi, este cu siguranță adevărat că această dependență ne-a dus în criza energetică”, a spus Vogt, cu toate că acesta dă vina în primul rând pe faptul că Germania nu a reușit destul de repede să crească viteza cu care își dezvoltă infrastructura pentru generarea de energie regenerabilă cu scopul de a înlocui livările de gaze din Rusia.

Livrările de GNL reprezentau 19% din importurile de gaze ale Uniunii Europene în august 2021; la exact un an mai târziu, procentul s-a ridicat la 41%, în timp ce gazul venit pe conductă din Rusia a scăzut de la 41% la 9% în aceeași perioadă, potrivit datelor UE.

Europa și-a schimbat conductele. „Nu îmi amintesc niciun eveniment ca acesta [de important]” pe timp de pace, a spus Georg Zachmann, cercetător al centrului de studii Bruegel, care a monitorizat schimbările cu privire la aprovizionarea cu gaze a UE. „Chiar și în criza petrolului [din anii '70], petrolul a devenit mai scump, dar venea în continuare din aceleași regiuni. Această transformare este unică.”

Dependența de GNL nu va fi fără riscuri, a explicat Zachmann. Proviziile vor fi limitate în 2023, conform mai multor experiți din domeniu, inclusiv directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei, Fatih Birol.

Consecințele climatice ale unei Europe care caută să semneze cât mai multe acorduri pe termen lung pentru aprovizionarea cu gaze sunt evidente. „Guvernele europene obișnuiau să le spună tuturor să 'le țină în pământ'. Acum, le cerem oamenilor 'săpați, săpați, săpați'. Este puțin îngrijorător”, a spus Zachmann.

Diversificarea aprovizionării cu gaze a Europei dincolo de Rusia nu poate avea decât urmări pozitive pentru securitatea energetică pe termen lung, a adăugat Zachmann. „Germania era dependentă în proporție de 55% de gazul rusesc. Asta era pur și simplu o nebunie. GNL este o variantă mult mai versatilă de a aduce energie în Europa.”

Unul dintre liderii europeni prezenți la Lubmin pentru inaugurarea Nord Stream de acum 11 ani este și el de acord. „Este o schimbare permanentă”, a spus Günther Oettinger, fostul comisar pentru energie al UE. „GNL nu este la fel de ieftin cum era gazul din conductă, dar Germania nu este dispusă să își folosească propriile opțiuni pentru gazele de șist, așa că importurile prin vasele [care transportă] GNL sunt obligatorii.”

Astăzi, instalația Nord Stream 1 din Lubmin este sigilată și se află sub un regim de reguli stricte de securitate. De când gazoductele Nord Stream au fost ținta unor acțiuni, cel mai probabil, de sabotaj în luna septembrie, orășelul german de la coasta baltică este în alertă maximă, potrivit lui Vogt.

Cât despre posibilitatea ca gazele să curgă din nou prin conductele Nord Stream, Vogt spune că acest lucru va fi posibil doar după terminarea războiului din Ucraina și restabilirea legăturilor comerciale cu Rusia. Asta dacă gazoductele mai sunt utilizabile.

Era Nord Stream s-a putea să fi ajuns la final. Transformarea energetică ar putea, de asemenea, să semnaleze sfârșitul unui capitol al geopoliticii Germaniei și Europei, a spus Oetingger.

„Nici măcar în vremurile Războiului Rece gazul nu era o armă politică”, a explicat Oettinger. „Gândirea germană era că [gazul] va curge din Rusia orice s-ar întâmpla. Uitându-ne acum înapoi, aceea era o analiză greșită – dar era o analiză a tuturor partidelor germane.”

Dependența Europei de Kremlin nu s-a terminat însă cu totul. În timp ce majoritatea importurilor de GNL ale Europei anul acesta a venit din SUA și Qatar, au crescut și importurile din Rusia.

Cantitățile sunt mult mai mici în comparație cu gazul rusesc care curgea cândva spre Europa prin conducte, dar cel mai probabil gazele lichefiate din Rusia vor continua să intre în Europa în viitorul apropiat. O parte din acestea s-ar putea să ajungă chiar la Lubmin.