• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-03 15:42:06
  • Sursa:
Operatiunea Jupiter, ziua a doua: Politia Romana efectueaza 356 de perchezitii in dosare de contrabanda, proxenetism, abuz in serviciu Imagine

Inspectoratul General al Poliției Române anunţă că marţi au loc 356 de percheziţii la nivel naţional, în cadrul Operaţiunii Jupiter, urmărind documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

ACTUALIZARE 15:45 O femeie de 43 de ani, administratorul financiar al mai multor unităţi de învăţământ din judeţul Timiş, a fost reţinută în urma percheziţiilor făcute, în cadrul Operaţiunii Jupiter, în dosarul în care este suspectată de delapidare, abuz în serviciu şi fals. Ea şi-ar fi însuşit peste 2 milioane de lei din conturi instituţiilor. Femeia a fost reținută în prima zi a Operaţiunii Jupiter. Ea este cercetată în dosarul în care au fost făcute 17 percheziţii, vizând delapidare cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual conform Codului Penal, precum şi reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata în cel mult 60 de zile a contribuţiilor conform Legii 241/ 2005.

 „Aceasta, în calitate de administrator financiar al mai multor unităţi de învăţământ, din judeţul Timiş, şi-ar fi însuşit peste 2.000.000 de lei în plus faţă de salariul cuvenit, prin transfer bancar din conturile unităţilor de învăţământ în contul personal şi în cele ale altor persoane, precum şi prin ridicări de numerar din trezorerie”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

 Parchetul General arăta, luni, că femeia de 43 de ani ar fi sustras, încă din 2019, bani din conturile unităţilor, prejudiciul fiind estimat la 2 milioane de lei.

ACTUALIZARE 14.15 Percheziții au loc, marți, la Spitalul Municipal din Timișoara, după ce mai mulți medici au sesizat autoritățile din cauză că le-ar fost desfăcute contractele de muncă, în mod ilegal, de către conducerea unității medicale. Detalii aici

ACTUALIZARE 11:05 Anchetatorii prahoveni efectuează, marţi, patru percheziţii în municipiul Ploieşti şi în două comune din judeţ într-un dosar de înşelăciune cu avize de muncă pentru persoane de origine asiatică.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada 2022-2024, administratorul unei societăţi comerciale cu sediul social în judeţul Prahova, cu ajutorul altor două persoane, ar fi indus în eroare două persoane juridice, în legătură cu facilitarea obţinerii avizului de muncă a unor persoane de origine asiatică, cauzând un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 150.000 de lei”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Trei persoane vor fi duse la audieri. În acest dosar se fac cercetări pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

ACTUALIZARE 10.20 Poliţiştii din Maramureş fac, marţi, percheziţii în Baia Mare, la locuinţele unor medici acuzaţi că ar fi decontat, timp de doi ani, servicii medicale în favoarea unor ucraineni, prin prezentarea unor documente false sau cu date inexacte, în valoare de peste 1,7 milioane de lei, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Florina Meteş, conform Agerpres.

Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru obţinere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals informatic

Știrea inițială. „Astăzi, 3 iunie, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 356 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, anunţă IGPR, precizând că acţiunile au loc în cadrul operaţiunii JUPITER, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.Percheziţiile au loc în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, obţinere ilegală de fonduri, înşelăciune, fals, constituirea unui grup infracţional organizat, spălarea banilor, contrafacere, falsificarea de instrumente oficiale, proxenetism, contrabandă, delapidare, trafic de influenţă, abuz în serviciu, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, furt calificat, lipsire de libertate, tâlhărie calificată, şantaj şi infracţiuni prevăzute de Codul fiscal.Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Citește și:

VIDEO Operațiunea Jupiter: 202 percheziții au loc luni în țară, în dosare de delapidare, contrabandă și nerespectarea regimului armelor

Crenguța Leaua, avocata care a condus echipa de avocați care a reprezentat România în procesul cu Gabriel Resource la tribunalul de arbitraj de la Washington, a declarat, la Digi24, duminică seară, că echipa a formulat argumentul că investitorul de la Roșia Montană nu avea „licența socială”, adică sprijinul și acceptul din partea societății românești și a comunității. Avocata a mai spus, însă, și că dacă compania va face recurs în anulare, va fi o procedură dificilă și complexă, dar că echipa pe care o conduce a mai câștigat astfel de procese în numele României.

Economie 2024-03-10 22:11:42

Orașul de vis al lui Xi Jinping ar putea deveni până în 2035 noul mare centru tehnologic al Chinei și a doua capitală a țării, preluând o parte din funcțiile Beijingului. Dar, până atunci, inundațiile care amenință zona mlăștinoasă unde este construit ar putea pune capăt ambițiilor liderului chinez și planului său cu o „importanță de 1.000 de ani”, potrivit CNN.

Economie 2023-08-21 08:20:58

Miniştrii de finanţe ai ţărilor G20, reuniţi timp de două zile la Sao Paulo, în Brazilia, nu au ajuns la un acord asupra unui comunicat comun din cauza unui "impas" legat de divizările create de războaiele din Ucraina şi Gaza, relatează vineri AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-01 11:19:55

Omul de afaceri rus Vladislav Kliuşin a fost condamnat joi la nouă ani de închisoare în Statele Unite pentru participarea la o schemă de tranzacţii mobiliare cu informaţii din interior, care a implicat piraterie informatică, transmite Reuters.

Economie 2023-09-07 22:36:26

Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta.

Economie 2024-05-05 20:34:02

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri că a arestat şase persoane din Kiev care au postat pe reţelele de socializare imagini cu interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti de către antiaeriana ucraineană în raidul din noaptea de luni spre marţi, afirmând că astfel au oferit informaţii militare preţioase Rusiei, informează Agerpres.

Economie 2023-05-17 16:55:52

Armata Israelului (IDF) a declarat miercuri că în ultimele 48 de ore a ucis trei comandanţi Hezbollah şi aproximativ 70 de luptători în sudul Libanului, anunţul venind la o zi după ce a confirmat că l-a ucis pe Hashem Safieddine, cel care ar fi urmat să preia conducerea mişcării proiraniene după uciderea secretarului ei general, Hassan Nasrallah, într-un raid israelian la 27 septembrie, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Economie 2024-10-23 12:16:45

Președintele rus Vladimir Putin a spus miercuri că vrea să renegocieze acordul care permite Ucrainei să exporte grâne prin Marea Neagră, după ce a acuzat atât Kievul, cât și Occidentul că se folosesc de înțelegerea semnată în iulie la Istanbul pentru a înșela Rusia și țările în curs de dezvoltare, informează Reuters.

Economie 2022-09-07 15:26:23