• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-03 17:46:12
  • Sursa:
OPEC a decis o majorare „nesemnificativa” a productiei de petrol Imagine

Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis miercuri o majorare nesemnificativă a producţiei, în pofida recentei vizite efectuate de preşedintele SUA, Joe Biden, în Arabia Saudită, în încercarea de a convinge liderul OPEC să pompeze mai mult petrol şi să ajute economia mondială, transmit AFP şi Reuters.

Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, reuniţi sub umbrela OPEC+, au convenit „să îşi majoreze producţia cu 100.000 de barili pe zi în luna septembrie”, se arată într-un comunicat de presă publicat la finalul reuniunii.

Această majorare, echivalentă cu cererea mondială de petrol timp de 86 de secunde, vine după săptămâni de speculaţii conform cărora vizita lui Joe Biden în Arabia Saudită precum şi autorizarea vânzării de sisteme de rachete către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite vor permite majorarea ofertei de petrol pe piaţă.

„Este o majorare atât de mică încât este nesemnificativă. Din punct de vedere fizic, este un impuls marginal. Ca gest politic, este aproape insultător”, susţine Raad Alkadiri, director la Eurasia Group, conform Agerpres.

Comparativ, la reuniunea din iunie alianţa OPEC+ a decis să majoreze producţia cu 648.000 de barili pe zi în lunile iulie şi august. Înainte de asta, OPEC+ a majorat lunar producţia cu 432.000 de barili pe zi în conformitate cu planul său de a readuce producţia la nivelul la care era înainte de pandemie.

SUA şi alte state occidentale mari consumatoare de petrol au cerut alianţei OPEC+, care este responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială de petrol, să pompeze mai mult ţiţei pe piaţă pentru a ajuta la reducerea preţurilor, care au fost stimulate de revenirea cererii şi invazia rusească din Ucraina.

Cu toate acestea, delegaţii OPEC susţin că alianţa are nevoie de mai mult timp pentru a evalua o posibilă încetinire a cererii globale de energie înainte de a majora, în mod semnificativ, producţia de petrol. Oficialii din Arabia Saudită au încercat să calmeze aşteptările, reiterând ca liderul de facto al OPEC va face tot ceea ce este nevoie pentru a echilibra piaţa dacă va exista un deficit de aprovizionare.

Trimiterea de „trupe combatante la sol” în Ucraina nu este avută în vedere, a clarificat vineri ministrul francez al armatelor, Sébastien Lecornu, anunţând în schimb că trei companii franceze vor produce sau întreţine armament pe teritoriul Ucrainei, relatează AFP.

Economie 2024-03-08 13:37:42

Fostul preşedinte american Donald Trump a promis luni că va elibera persoanele plasate în detenţie pentru participarea lor la asaltul împotriva Capitoliului în 2021 imediat ce va reveni la putere, în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale din noiembrie, informează marţi AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-12 09:06:25

Vizita premierului Marcel Ciolacu la Washington a adus o premieră în politica autohtonă: conflictul deschis între șeful Guvernului și ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Într-un gest fără precedent în diplomația românească, ambasadorul Andrei Muraru i-a reproșat public premierului că a exclus ambasada României din întâlnirile pe care Ciolacu urma să le aibă la Washington, inclusiv cu secretarul de Stat Anthony Blinken și cu secretarul Apărării Lloyd Austin. Schimbul de replici Muraru – Ciolacu s-a purtat în fața unei adunări a comunății românești din Statele Unite.

Economie 2023-12-05 21:12:11

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobată legea pensiilor, că în ce privește sursele de finanțare pentru majorarea pensiilor „primii care trebuie să găsească soluții sunt cei de la Ministerul Finanțelor”. „Sunt sigură că le vor găsi”, spune ea, precizând că „o mai bună colectare, o mai mică evaziune fiscală și înțelepciune între noi, cei care lucrăm împreună în Guvern, sunt elementele care ne vor duce la respectarea drepturilor românilor pentru care au muncit o viață”.

Economie 2023-11-09 20:02:11

Guvernul german a lansat vineri o campanie de promovare a economiei de energie la nivel naţional, prin care încearcă să-şi determine cei circa 80 de milioane de cetăţeni să economisească energia atât acasă cât şi la locul de muncă, pentru a combate creşterea preţurilor şi schimbările climatice.

Economie 2022-06-10 18:57:12

Două victime ale exploziei din 26 august de la stația GPL din Crevedia s-au întors în țară. În ultimele două luni au fost tratați într-un spital din Italia. Odată reveniți în țară, au intrat în grija medicilor de la Spitalul Județean din Timișoara.   

Economie 2023-10-31 10:06:28

O femeie care s-a trezit într-o situație teribilă a trebuit să gândească repede și să găsească o cale pentru a supraviețui în urma întâlnirii cu un criminal în serie.

Economie 2024-05-20 14:01:10

De când Finlanda a devenit membru NATO și Rusia dă semne că vrea să schimbe harta politică a Mării Baltice, insulele Aland au devenit cea mai mare vulnerabilitate a țării scandinave, care ar putea fi exploatată de Moscova dacă va decide să invadeze Europa, scrie Bloomberg.

Economie 2024-05-24 10:40:26