• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-03 22:15:22
  • Sursa:
ONU pregateste o misiune care sa investigheze atacul asupra inchisorii Olenivka, unde au fost ucisi zeci de prizonieri ucraineni Imagine

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat miercuri că această organizaţie pregăteşte o misiune de investigaţie care să afle „adevărul” asupra exploziilor produse săptămâna trecută în închisoarea Olenivka din zona controlată de trupele ruse în estul Ucrainei, unde zeci de prizonieri de război ucraineni au fost ucişi, relatează agenţiile AFP şi EFE.

ONU răspunde astfel unei solicitări ce i-a fost adresată de ambele tabere, care se acuză reciproc pentru atacul asupra acelei închisori în urma căruia au fost ucişi cel puţin 50 de prizonieri de război ucraineni şi alţi cel puţin 70 au fost răniţi, printre ei numărându-se şi membri ai batalionului Azov care s-au predat la Mariupol.

În timp ce Rusia susţine că atacul asupra închisorii a fost efectuat cu un lansator de rachete multiple HIMARS aflat în dotarea armatei ucrainene, care a primit astfel de arme din partea SUA, Ucraina susţine că închisoare a fost atacată de mercenari ai companiei ruse private Wagner.

„Termenii de bază ai acestei misiuni de anchetă sunt în curs de pregătire”, a declarat Guterres, manifestându-şi speranţa că va putea obţine un acord asupra acestor termeni între Ucraina şi Rusia.

„Sperăm să obţinem toate facilităţile de acces din partea celor două părţi şi să obţinem datele necesare pentru stabilirea adevărului asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a explicat secretarul general al ONU, precizând că această organizaţie caută acum persoanele corespunzătoare, „independente şi competente”, care să facă parte din misiune, potrivit AFP și EFE, citate Agerpres.

Dar, a amintit Guterres, indiferent care vor fi concluziile acestei misiuni, ONU nu are autoritatea de a desfăşura „anchete penale”.

Dolarul se îndrepta spre a treia creștere săptămânală la rând și se afla vineri aproape de cele mai înalte niveluri din ultimele decenii față de euro și yen, în contextul în care investitorii nu aveau un interes crescut pentru vânzări înainte de publicarea datelor privind piața muncii din SUA, care ar putea spori susținerea unor creșteri de dobânzi agresive, transmite Reuters.

Economie 2022-09-02 10:22:42

Donald Trump a câştigat luni seara primarele republicane din Iowa, au anunţat media americane, după o jumătate de oră de la începerea votului, consolidându-şi statutul de favorit al dreptei la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Economie 2024-01-16 09:01:56

Tinerii care au împlinit 18 ani, aflați în grija statului sau în plasament, dar care merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei până la vârsta de 26 de ani, anunță, luni, ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Economie 2022-10-17 10:18:28

Antrenorul Patrick Mouratoglou şi-a afirmat susţinerea categorică pentru Simona Halep, într-un mesaj lung postat pe Twitter, el precizând că sportiva este victima unei „hărţuiri de neconceput” din partea ITIA şi că este imposibil ca fostul lider WTA să fi făcut vreodată ceva ilegal, transmite News.ro.

Economie 2023-05-21 00:31:30

Poliția britanică este în alertă și a declanșat o acțiune amplă pentru găsirea unei adolescente românce, în vârstă de 17 ani, dată dispărută de acasă, care a fost văzută ultima dată în compania unui bărbat misterios pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere.

Economie 2024-02-01 14:17:04

Grupul disco suedez ABBA nu va cânta anul viitor pe scena Eurovision care va avea loc în ţara lor, la 50 de ani de la victoria în celebra competiţie, au anunţat joi doi dintre membrii săi BBC, punând capăt speculaţiilor fanilor.

Economie 2023-05-25 12:39:05

O campioană la haltere, Reanna Solomon, a devenit prima persoană care a murit de Covid-19 în insula Nauru din Pacificul de Sud, una din cele mai mici ţări din lume, a anunţat Federaţia de haltere din Oceania, notează AFP.

Economie 2022-07-07 10:32:23

Rusia a manifestat recent un comportament amenințător pe mare și în aer, efectuând, de asemenea, o concentrare uriașă de trupe în apropierea graniței sale de est. Ministrul Apărării, Antti Häkkänen (Partidul Coaliției), consideră că activitatea Rusiei în Marea Baltică a crescut semnificativ, ceea ce amplifică tensiunile din regiune, relatează yle.fi.

Economie 2025-05-26 12:04:55