• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-25 12:39:05
  • Sursa:
ABBA nu se va reuni pentru Eurovisionul din Suedia, la 50 de ani de la castigarea competitiei Imagine

Grupul disco suedez ABBA nu va cânta anul viitor pe scena Eurovision care va avea loc în ţara lor, la 50 de ani de la victoria în celebra competiţie, au anunţat joi doi dintre membrii săi BBC, punând capăt speculaţiilor fanilor.

"Eu nu vreau asta. Şi dacă eu nu vreau, ceilalţi nu vor. Este la fel pentru toţi patru. Dacă cineva spune 'nu', atunci este nu”, a declarat Benny Andersson în timpul unui interviu acordat revistei Newsnight, care va fi difuzat joi seară la BBC.

Nu există "nicio şansă" ca ABBA să cânte anul viitor sau chiar să-şi facă apariţia pe scenă, spune el în fragmente din acest interviu publicat de BBC.

"Putem sărbători 50 de ani de la ABBA fără să fim pe scenă", a spus şi Bjorn Ulvaeus, punând capăt speculaţiilor de la victoria cântăreţei suedeze Loreen pe 13 mai la Eurovision cu melodia "Tattoo", scrie News.ro

Conform regulilor competiţiei, ţara câştigătoare organizează următoarea ediţie, iar victoria lui Loreen, sărbătorită în Suedia, a stârnit speranţe de a vedea legendarul grup cu sute de milioane de albume vândute în lume, cu ocazia următoarei ediţii care va avea loc la 50 de ani de la victoria lor cu "Waterloo".

După aproape patru decenii de tăcere şi separare de facto, ABBA a lansat un nou album, "Voyage", la sfârşitul anului 2021 şi, de anul trecut, fanii hiturilor lor precum "Mamma Mia", "Gimme! Gimme!" sau "Dancing Queen", pot asista la un spectacol al cvartetului din Londra reprezentat de avatare digitale difuzate în hologramă.

Bazându-se pe succesul său, spectacolul a fost extins şi se preconizează reprezentaţii în alte părţi ale lumii.

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a primit, joi, titlul de Ambasador al municipiului Focşani, în cadrul unei eveniment care i-a fost dedicat, organizat în Piaţa Unirii din centrul oraşului, unde sportiva a fost întâmpinată de circa o mie de persoane.

Economie 2024-08-15 22:04:51

Judecătorii au respins cererile DNA de arestare preventivă pentru majoritatea inculpaților din dosarul de corupție din Portul Constanța. Dintre cele 18 persoane vizate, 14 vor fi cercetate în stare de libertate sub control judiciar, două nu au nicio măsură restrictivă, iar omul de afaceri Ion Dumitru a fost plasat în arest la domiciliu, potrivit Agerpres.

Economie 2025-02-26 12:58:21

Angajații ANAF anunță că vor protesta joi și vineri în fața Ministerului Finanțelor. Ei cer indexarea salariilor cu rata inflaţiei, introducerea sporurilor în salariul de bază şi „consultări reale pe tema noii legi a salarizării unitare”.

Economie 2023-07-11 11:30:23

Polonia și Ucraina sunt aliați apropiați atunci când trebuie să își învingă inamicul comun, Rusia, dar relațiile dintre cele două țări riscă să ajungă într-un punct critic din cauza unor evenimente sângeroase din trecutul îndepărtat pentru care niciuna dintre părți nu vrea să își recunoască vina, potrivit Politico.

Economie 2024-10-08 11:27:25

Cu susținerea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, am inițiat crearea unei platforme de cercetare, dezbatere și educație economică intitulată Economic@BNR, context în care a fost publicat studiul România Europeană – evoluții, progrese, provocări, un tablou grafic comparativ, dar și prospectiv, privind poziția României în raport cu țările din regiune și în cadrul Uniunii Europene.

Economie 2025-04-28 11:44:54

Aproape două treimi din cei aproape 100 de cetățeni din Manhattan selectați într-un prim grup de potenţiali juraţi în procesul lui Donald Trump s-au declarat incapabili să îl judece în mod corect şi au fost imediat excluşi. Tribunalul trebuie să selecteze 12 juraţi şi şase supleanţi pentru procesul care ar trebui să dureze până la sfârşitul lunii mai, proces pe care Donald Trump îl consideră o „vânătoare de vrăjitoare”, care îl împiedică să-și organizeze campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Economie 2024-04-16 09:02:27

Ministrul federal de Interne al Austriei, Gerhard Karner, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat miercuri că România a făcut progrese foarte bune în lupta împotriva migraţiei ilegale, însă mai este cale lungă până la o protecţie eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Economie 2023-04-26 18:07:59

Miniştrii mediului din Uniunea Europeană, reuniţi luni la Luxemburg, au aprobat oficial obiective mai stricte privind poluarea aerului, care face 300.000 de victime în fiecare an în țările europene, fiind „cel mai mare risc de mediu pentru sănătate”, potrivit unui comunicat de presă al blocului comunitar.

Economie 2024-10-14 18:19:18