• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-19 14:57:41
  • Sursa:
ONU: Foametea va face ravagii in Fasia Gaza „in orice moment”. Jumatate dintre locuitori se afla intr-o situatie „catastrofica” Imagine

Unul din doi locuitori ai Fâşiei Gaza se află într-o situaţie alimentară catastrofică, mai ales în nordul enclavei, unde foametea urmează să facă ravagii începând din mai, în cazul în care nu se iau măsuri „urgente”, avertizează agenţiile specializate al ONU, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Peste 1,1 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza se confruntă cu „o situaţie de foame catastrofică”, apropiată de foamete - „cel mai mare număr înregistrat de vreodată” de către ONU, care are la bază raportul Cadrului Integrat al Clasificării Securităţii Alimentare (IPC), publicat luni.

În ultimul raport IPC, publicat în decembrie, Programul Alimentar Mondial (PAM) şi Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultiură (FAO) considerau fometea ca „probabilă” până la sfârşitul lui mai în nordul Fâşiei Gaza.

PAM şi FAO consideră în prezent că foametea poate avea loc „în orice moment de-acum şi până în mai” în cazul în care nu se face nimic pentru a împidica acest lucru.

Această constatare este extrem de critică mai ales în cazul locuitorilor nordulului enclavei.

„Dacă nu au loc schimbări în accesul la ajutor umanitar, vine fometea”, avertizează într-un interviu acordat AFP adjuncta directorului general al FAO Berth Bechdol.

„Este posibil ca ea (foametea) să facă deja ravagii în nord, dar nu am fost încă în măsură să verificăm acest lucru”, din cauza lipsei accesului în teritoriul respectiv, subliniază ea.

Primăria Veneţiei a interzis începând de sâmbătă folosirea de confetti din plastic şi a altor produse de acest fel pe perioada desfăşurării faimosului carnaval care are loc în acest oraş din regiunea Veneto. Amenzile ajung până la 500 de euro. Măsura are ca scop evitarea contaminării celebrelor sale canale şi a lagunei, transmite EFE.

Economie 2023-02-12 14:27:41

Aurelia, o tânără de 33 de ani, s-a confruntat cu numeroase probleme, din cauza unui diagnostic grav primit în copilărie. Suferind de luxație congenitală de șold, până la 23 de ani pacienta a trecut prin mai multe operații care, din păcate, nu au avut rezultatul dorit. După fiecare intervenție chirurgicală, durerile încetau pentru o scurtă perioadă, apoi reveneau și mai puternic. În timp, situația s-a agravat. Între piciorul stâng, afectat de luxația congenitală de șold, și piciorul drept, exista o diferență semnificativă de lungime, iar Aureliei îi era tot mai greu să se deplaseze.

Economie 2024-05-13 09:20:12

În timpul vizitei sale la Berlin, viceprim-ministrul croat și ministrul apărării Ivan Anušić a anunțat planul Croației de a achiziționa 50 de noi tancuri de luptă principale Leopard 2A8 din Germania pentru a-și consolida apărarea națională. Anušić și ministrul german al apărării, Boris Pistorius, au discutat despre această achiziție ca parte a unei colaborări mai ample, subliniind angajamentul Croației de a-și moderniza forțele militare.

Economie 2024-10-29 13:13:13

Compania sud-coreeană Hanwha Aerospace a anunţat miercuri semnarea unui contract cu Ministerul Apărării Naţionale din România privind furnizarea a 54 de obuziere autopropulsate K9 „Tunetul” şi a 36 de vehicule de realimentare cu muniţie K10, valoarea contractului fiind de aproximativ un miliard de dolari.

Economie 2024-07-10 10:48:02

În urma cutremurului care a avut loc joi dimineaţă, în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea de 5,4 nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Șeful DSU a declarat la Digi24 că ISU nu a dat mesaje RO-ALERT, "iar cine spune că a primit un astfel de mesaj să arate poza".

Economie 2022-11-03 08:30:09

Un bărbat de 41 ani din Galaţi, aflat sub influenţa cocainei, a accidentat, joi, trei minore care traversau strada pe trecerea de pietoni, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Economie 2022-07-07 16:15:34

Un raport al Observatorului Național al Violenței împotriva Femeilor din Franța a constatat că șapte din zece femei din regiunea Île-de-France au fost supuse unei forme de violență sexuală în transportul public, potrivit Euronews.

Economie 2025-03-10 23:33:33

Semnele unui armistițiu apar în confruntarea a doi dintre cei mai puternici oameni din lume. Președintele SUA Donald Trump a părut neafectat, într-un interviu acordat joi publicației Politico, atunci când a fost întrebat despre șirul de dispute, de pe rețelele sociale, cu fostul său aliat, Elon Musk. Separat, consilierii de la Casa Albă au încercat să îl convingă pe președintele SUA să își tempereze criticile publice la adresa lui Musk și au programat o convorbire telefonică, vineri, cu miliardarul CEO al Tesla pentru a negocia un armistițiu în relația dintre cei doi oficiali, anunță presa americană.

Economie 2025-06-06 10:19:38