• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-18 20:23:00
  • Sursa:
„Omenirea nu se indreapta spre directia buna.” Mesajul activistei Greta Thunberg, la 5 ani de la primul ei protest pentru clima Imagine

Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg i-a îndemnat pe militanţi să intensifice presiunea în lupta pentru combaterea crizei climatice, într-un mesaj transmis la cinci ani de la prima ei grevă şcolară, punctul de pornire al unei mişcări globale, informează DPA.

„Chiar dacă am arătat iar şi iar că suntem milioane de oameni de pe tot globul care cerem schimbare, omenirea nu se îndreaptă spre direcţia bună”, a scris activista de 20 de ani vineri pe reţelele de socializare, unde este urmărită de milioane de persoane.

Thunberg, care avea 15 ani când a început să lipsească de la şcoală ca să protesteze în faţa Parlamentului suedez, a spus că ne apropiem de punctele critice planetare mai rapid decât a fost anticipat.

„Trebuie să facem în continuare presiune şi să nu-i lăsăm pe oamenii de la putere să sacrifice oameni nevinovaţi şi planeta de dragul profiturilor şi a lăcomiei”, a scris ea, citată de Agerpres.

„Avem nevoie disperată de acţiune climatică radicală pentru a salva ceea ce poate fi salvat şi a limita pe cât posibil efectele dezastruoase ale crizei climatice pe care oamenii o trăiesc deja”, a spus tânăra suedeză.

Ea a îndemnat mişcarea Fridays for Future să exercite mai multă presiune asupra liberilor globali.

Thunberg a protestat pentru prima dată în faţa Parlamentului din Stockholm pe 20 august 2018 solicitând mai multe măsuri climatice din partea liderilor politici.

În câteva luni, acţiunile individuale s-au extins într-o mişcare internaţională cunoscută sub denumirea Fridays for Future, în cadrul căreia mii de tineri din toate colţurile globului au demonstrat pentru politici climatice mai eficiente.

Thunberg a absolvit liceul vara aceasta, dar continuă să protesteze în fiecare vineri, după 261 de săptămâni de la debutul acţiunilor.

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, aflat în vizită oficială la București, a declarat că „România este un partener extrem de important în plan bilateral, european şi internaţional”, dar și că Italia „ține foarte mult la intrarea deplină în Schengen” a țării noastre. Mattarella a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul vizitei oficiale la București.

Economie 2024-06-19 14:14:48

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit după ce a fost electrocutat pe calea ferată, în zona localităţii Malnaş, şi a fost lovit, ulterior, de tren, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

Economie 2024-06-10 18:00:54

Zilnic, pielea noastră se luptă cu stresul, poluarea orașului, puține ore de somn și, nu în ultimul rând, efectele soarelui, unul dintre principalii vinovați pentru riduri. Dar știai că și zahărul este un inamic ascuns care accelerează îmbătrânirea?

Economie 2024-06-17 10:22:40

Vicepreşedintele Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, a declarat duminică, la Arad, întrebată fiind despre condiţiile pe care le impune ţara sa pentru a susţine aderarea la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord, că această ţară nu a îndeplinit una dintre cererile principale ale Bulgariei, aceea de respectare a drepturilor minorităţilor.

Economie 2022-06-12 18:33:54

Cea mai mare macara operațională de pe coasta de est a Statelor Unite a fost adusă în portul Baltimore, și este gata să înceapă curățarea resturilor podului Francis Scott Key, la câteva zile după ce o navă cargo s-a izbit de unul dintre stâlpii de susținere și a provocat prăbușirea acestuia, relatează Reuters.

Economie 2024-03-29 23:48:10

Un bărbat în vârstă de 26 de ani din India a fost arestat după ce s-a deghizat în femeie și s-a prezentat în locul prietenei lui pentru a susține un examen de angajare în sectorul medical, informează New York Post.

Economie 2024-01-24 16:12:02

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi politicianul conservator care a câştigat alegerile din Germania, Friedrich Merz, au convenit în cadrul unei întâlniri la Paris să deschidă un nou capitol în relaţiile franco-germane, a declarat o sursă apropiată de Merz pentru Reuters.

Economie 2025-02-27 11:27:17

Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022. Acesta susține că antreprenorul miliardar a vândut acţiunile înainte ca cifrele, posibil dezamăgitoare, referitoare la producţie şi livrări să fie făcute publice.

Economie 2024-06-02 09:59:13