• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-20 08:00:40
  • Sursa:
ONU avertizeaza ca un miliard de persoane din 43 de tari sunt expuse riscului de holera, o „pandemie a saracilor” Imagine

Un miliard de persoane din 43 de ţări sunt expuse riscului de holeră, a avertizat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi, cu toate că mijloacele pentru stoparea „acestei pandemii a săracilor” sunt bine cunoscute, resursele lipsesc pentru ca acestea să fie implementate, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Există o pandemie care îi ucide pe cei săraci chiar în faţa ochilor noştri şi ştim exact cum să o oprim, dar avem nevoie de mai mult sprijin şi de mai puţină inerţie din partea comunităţii globale pentru că, dacă nu acţionăm acum, se va înrăutăţi”, a avertizat vineri, la Geneva, Jerome Pfaffmann Zambruni, şeful unităţii pentru urgenţe de sănătate publică la UNICEF, în cadrul unei conferinţe de presă.

„OMS estimează că un miliard de persoane din 43 de ţări sunt expuse riscului de holeră”, a subliniat colegul său, Henry Gray, unul dintre responsabilii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care se ocupă de lupta împotriva acestui flagel, care se răspândeşte în absenţa condiţiilor sanitare adecvate şi a penuriei de apă potabilă.

Holera provoacă diaree şi vărsături şi poate fi deosebit de periculoasă pentru copiii mici.

ONU are nevoie de 640 de milioane de dolari pentru lupta împotriva bolii infecţioase. Potrivit organizaţiei, cu cât se întârzie mai mult intensificarea acestei lupte, cu atât situaţia se va înrăutăţi. Potrivit OMS, campaniile de vaccinare au fost foarte mult îngreunate.Până în acest an, 24 de ţări au semnalat focare de holeră, în creştere comparativ cu 15 la jumătatea lunii mai a anului trecut.

Ţări care nu sunt de obicei afectate sunt în prezent victime ale vibrionului holeric, iar rata de mortalitate depăşeşte cu mult rata constatată în mod obişnuit, de 1%.

Henry Gray a atribuit vina pentru această situaţie cazurilor de sărăcie din ce în ce mai numeroase, conflictelor, schimbărilor climatice şi strămutării populaţiilor, în condiţii foarte precare. „Odată cu această creştere a numărului de ţări afectate de holeră, resursele disponibile pentru prevenţie şi îngrijire sunt mai dispersate”, a spus el.

Vaccinul oral împotriva holerei este un exemplu: au fost solicitate peste 18 milioane de doze în acest an, însă doar opt milioane sunt disponibile, forţând stoparea campaniilor de prevenţie.

De asemenea, OMS a fost nevoită să recomande o singură doză de vaccin în loc de două pentru ca mai multe persoane să fi salvate, însă cu riscul ca acestea să fie protejate un timp mai scurt. „Viitorul este sumbru”, a insistat Gray.

În total, OMS şi UNICEF, care lucrează în strânsă coordonare pentru combaterea acestei bacterii, au nevoie de 160, respectiv 480 de milioane de dolari în următoarele 12 luni pentru a interveni în peste 40 de ţări.

Moscova a invitat numeroși lideri mondiali la parada sa militară anuală. Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, le-a cerut luni liderilor europeni să nu participe la festivitățile organizate pe 9 mai, îndemnându-i să-și arate solidaritatea cu Ucraina, informează Politico.

Economie 2025-04-14 22:03:22

Remus Vulpescu, fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi fost consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose, a fost numit administrator provizoriu al Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala de la Cernavodă.

Economie 2022-09-28 14:16:32

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost scoşi din penitenciar, luni, pentru a putea participa la ceremonia de înmormântare a mamei lor, desfăşurată în municipiul Constanţa.

Economie 2022-05-16 14:14:57

Ploile au făcut prăpăd într-o comună din Arad. Zeci de case au fost inundate și un om murit după ce a vrut să-și salveze câinele din curte. În câteva ore s-au strâns 100 de litri de apă pe metrul pătrat. Ministrul Mediului le-a promis oamenilor ajutoare de la Guvern, după ce prefectura va face un bilanț al pagubelor.

Economie 2023-06-27 08:11:33

Armata suedeză va cumpăra tancuri de la producătorul germano-francez de echipamente de apărare KNDS pentru 1,97 miliarde de dolari, a declarat joi ministrul Apărării, Pal Johnson, pentru televiziunea publică suedeză SVT, relatează Reuters.

Economie 2025-01-09 09:37:16

O adolescentă de 14 ani din Slatina este căutată de polițiștii din Olt. Fata lipsește de trei zile. Ar fi plecat marți de la liceul sportiv din oraș și nu s-a mai întors.

Economie 2023-02-03 10:51:34

Pentru a-și împiedica fiul beat să se urce la volan, un bărbat din Spania a distrus mașina, spărgându-i geamurile și roțile cu un târnăcop.

Economie 2023-03-10 16:19:40

Preşedintele american Joe Biden se pregăteşte să anunţe marţi un ordin executiv care va înăspri verificările de cazier pentru cei care vor să cumpere arme de foc, fiind vorba de cea mai cuprinzătoare măsură politică pe care o poate decide liderul democrat de la Casa Albă, fără ajutorul Congresului, informează Agerpres.

Economie 2023-03-14 13:14:36