• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-28 20:43:28
  • Sursa:
OMS banuieste o otravire cu privire la o boala misterioasa din Republica Democrata Congo. Care ar fi cauza Imagine

O serie de îmbolnăviri misterioase înregistrate în Republica Democrată Congo (RDC), care au făcut obiectul a numeroase speculaţii asupra originii lor, ar putea fi de fapt cazuri de otrăvire, a afirmat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Peste 1.000 de cazuri şi 60 de decese au fost recenzate de la începutul anului în provincia vestică Equateur, prezentând simptome precum accese de febră, migrene şi dureri musculare, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Cazurile au suscitat numeroase speculaţii mediatice întrucât această ţară, afectată de un grav conflict desfăşurat în regiunile estice, s-a confruntat cu numeroase epidemii, printre care mai multe focare de mpox.

Misterioasele cazuri „seamănă mult cu un episod de tip toxic”, a declarat Mike Ryan, responsabil de situaţiile de urgenţă în cadrul OMS, cu prilejul unei conferinţe de presă.

A precizat că testele la faţa locului au exclus febra hemoragică de tip Ebola sau Marburg. Potrivit autorităţilor locale, cauza ar fi contaminarea unei surse de apă.

„În mod clar, la originea acestei situaţii, se pare că este un caz de otrăvire”, a insistat Ryan.

Situaţia, din punctul lui de vedere, ar putea presupune un produs chimic fie o bacterie sau un virus ca cele care provoacă meningita.

Situaţia aminteşte de un episod anterior, de la sfârşitul lui 2024. O serie de decese au apărut fără explicaţie în sud-vestul ţării. Au fost atribuite în cele din urmă unor cazuri de malarie şi de infecţii respiratorii, agravate de malnutriţie.

Ţara se confruntă cu numeroase „decese şi maladii provocate de factori multipli în cazul unei populaţii vulnerabile”, a declarat Ryan.

„Imediat ce suntem siguri că nu este vorba de un nou virus care ameninţă întreaga lume, nu mai interesează pe nimeni”, a spus el cu regret.

China încearcă să influenţeze alegătorii din Taiwan înainte de alegerile din ianuarie, a declarat secretarul general al Consiliului de Securitate Naţională al insulei, Wellington Koo, citat marţi de DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-11-14 11:42:38

Rețeaua lui Elon Musk X, fostă Twitter, este acuzată că a acceptat plăți pentru bife albastre de la grupări teroriste desemnate și de la unele organizații cărora li se interzice să opereze în SUA, informează BBC.

Economie 2024-02-15 12:56:56

1860 - PREȘEDINTELE ELIBERATOR

Economie 2023-11-06 16:57:24

Un incendiu declanşat accidental într-o clădire cu mai multe etaje din New Delhi, vineri, s-a soldat cu 27 de morţi, au anunţat serviciile de intervenţie indiene. Incendiul s-a declanşat, la primul etaj, într-un imobil comercial cu patru etaje din vestul New Delhi la sfârşitul după-amiezii.

Economie 2022-05-13 22:50:15

Autorităţile israeliene au declarat că întreg conţinutul a 600 de camioane cu ajutoare s-a acumulat în Fâşia Gaza pe parcursul săptămânii trecute, fără a fi colectat, informează vineri dpa, citată de Agerpres.

Economie 2024-04-12 11:46:43

Scriitorul australian Yang Hengjun a fost condamnat la moarte cu suspendare de către un tribunal chinez, la cinci ani după ce a fost arestat și acuzat de spionaj. Guvernul australian spune că este „îngrozit” de acest rezultat al procesului care s-a desfășurat cu ușile închise,  informează BBC.

Economie 2024-02-05 12:20:23

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a declarat sâmbătă că în noua lege a salarizării, la care se lucrează la minister, se doreşte ca sporurile să fie de maximum 20%, astfel încât să nu mai fie categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât preşedintele României. Ea a mai spus că reforma pensiilor a fost stabilită ca prioritară în negocierile cu Comisia Europeană, astfel că se va veni în perioada următoare cu legea pensiilor speciale şi cu legea pensiilor bazate pe contributivitate.

Economie 2023-07-22 20:33:50

Sărutul, în semn de ataşament romantic sau cu conotaţie sexuală, este o practică prezentă în rândul oamenilor cu o vechime de cel puţin 4.500 de ani, cu un mileniu mai devreme decât se credea anterior, au anunţat vineri autorii unui studiu studiu anglo-danez, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-05-20 09:00:01