• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-04 17:41:50
  • Sursa:
Obiceiul care duce la consum mare de combustibil. Ce greseala fac soferii cand pornesc aerul conditionat Imagine

Cei mai mulți șoferi nu pot pleca la drum vara fără aer condiționat. Însă există un obicei greșit pe care îl fac majoritatea oamenilor. Experții au explicat pentru The Sun care este tactica recomandată de a folosi aerul condiționat pentru a plăti mai puțin, dar și pentru a nu inhala particule dăunătoare.

Experții au revăzut mai multe cercetări, iar concluzia este că, pe timp de vară, șoferii ar trebui să aștepte câteva minute din momentul în care pornesc motorul, înainte de a deschide sistemul de aer condiționat. Dacă mașina a stat ore întregi la soare, materialele plastice din interior eliberează milioane de microparticule dăunătoare.

Astfel, de îndată ce intrați în mașină, ideal este să deschideți geamurile și să faceți primii kilometri cu geamurile deschise. Prin deschiderea imediată a aerului condiționat, aerul care iese din orificiile de ventilație accelerează procesul de inhalare a acestor microparticule periculoase, care includ chiar și vapori de combustibil.

Totodată, potrivit The Sun, experții au explicat că șoferii pot economisi bani prin sincronizarea adecvată a aerului condiționat.

„Deși s-ar putea să plănuiți să reglați aerul condiționat la maxim atunci când conduceți vara, acesta poate fi o adevărată pierdere de combustibil", a explicat acesta. Activarea imediată a aerului condiționat crește presiunile primite de motor, precum și presiunile pe bateria care cu câteva momente mai devreme fusese încărcată cu sarcina de a furniza energie electrică pentru pornirea motorului.

Totodată, dacă lăsați aerului condiționat pornit tot timpul, s-a observat că în timp bateria își pierde din capacitate la fiecare pornire a motorului.În cele din urmă, dorința de a răci cabina are efect asupra consumului de combustibil. În primele momente de funcționare a motorului, dacă sistemul de aer condiționat este deschis, consumul crește cu 25%. Iar când motorul merge la ralanti, consumul scade drastic.

Clădirea emblematică a Capitalei Muzeul Național de Istorie a României va fi consolidată și modernizată, valoarea estimată fiind de peste 100 milioane euro, a anunțat ministra Culturii Raluca Turcan. Muzeul va deveni al doilea cel mai mare monument istoric consolidat și restaurat în România, cu o suprafață totală de 32.000 mp, după Palatul Culturii din Iași, unde investiția realizată prin Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii a fost de 26,4 milioane euro.

Economie 2024-10-21 16:50:36

În timp ce în multe dintre localitățile din România, primăriile au impus restricții la apă din cauza secetei, într-o comună din Gorj localnicii nu duc deloc lipsă de apă. Ba chiar, cu dezlegare de la autoritățile locale, oamenii udă grădinile și își spală mașinile cu apa din rețeaua publică. Se întâmplă în Roșia de Amaradia, unde primăria a obținut fonduri europene să foreze puțuri la peste 200 de metri adâncime. Apa este bună și de băut, iar investiția totală se ridică la 700 de mii de lei, scrie Pandurul.ro.

Economie 2024-07-06 15:06:14

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că s-a arătat „dispus” că înceapă procedurile pentru trecerea Metrorex din administrația ministerului pe care îl conduce în cel al Primăriei București, însă că edilul capitalei, Nicușor Dan, „nu vrea metroul la PMB”. Invitat la interviurile Digi24.ro, Grindeanu l-a criticat pe primarul capitalei, spunând că în proiectele pe care ministerul le gestionează în comun cu primăria „nu pot să spun că se merge cu celeritate din partea cealaltă, din contră”.

Economie 2022-11-07 17:16:21

Meteorologii anunță că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, deplasându-se apoi către Marea Neagră şi Ucraina. Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie.

Economie 2024-04-16 11:07:09

Se circulă în condiţii de iarnă pe DN 1 Ploieşti - Braşov, între staţiunile Sinaia şi Predeal, unde ninge viscolit, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă, informează Centrul Infotrafic din IGPR.

Economie 2023-12-23 13:59:53

98 - STRĂMOȘ AL ROMÂNILOR

Economie 2025-01-27 09:17:31

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri.

Economie 2024-04-23 09:28:15

Rusia a provocat suferinţe inimaginabile a milioane de copii ucraineni şi le-a încălcat drepturile de la începutul invaziei în Ucraina în 2022, se arată într-un nou raport publicat vineri de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, relatează Reuters.

Economie 2025-03-21 12:59:06