• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-30 22:37:49
  • Sursa:
Luminitele de sarbatori s-au aprins in Bucuresti, iar Targul de Craciun din Piata Constitutiei si-a deschis portile Imagine

Târgul de Crăciun din Piața Constituției a fost deschis joi seară, ocazie cu care au fost aprinse și luminițele de sărbătoare în București. Târgul din centrul Capitalei va rămâne deschis până a doua zi de Crăciun, 26 decembrie.

Luminițele de sărbători s-au aprins în București, iar Târgul de Crăciun și-a deschis porțile în Piața Constituției. Foto: Inquam Photos / George Calin Deschide galeria foto

"Sunt foarte bucuros că mulţi bucureşteni au venit deja în seara aceasta, după cum vedeţi, este plin. E un târg cu acces gratuit. Îi aşteptăm pe bucureşteni în fiecare zi până pe 26 decembrie. O să fie concerte. Există Casa lui Moş Crăciun. Moş Crăciun o să vină pe 15 decembrie, dar până atunci primeşte scrisori în Casa lui Moş Crăciun. Există alte activităţi pentru copii. Există, ca în fiecare an, meşteşugari care vând diverse lucruri, există mâncare, şi tradiţională şi internaţională. E un loc în care oamenii se simt bine. Suntem bucuroşi", a spus edilul Capitalei, Nicușor Dan, prezent la deschiderea târgului.

În Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei se află amplasat un brad înalt de 30 de metri, realizat pe o structură metalică îmbrăcată în cetină.

Cele peste 130 de căsuţe de Crăciun găzduiesc meşteşugari din toate zonele ţării. Aceştia comercializează globuri pictate manual, clopoţei din ceramică, coroniţe împletite şi alte decoraţiuni şi ornamente specifice, icoane şi obiecte din lemn, ii şi costume tradiţionale, jucării, accesorii, bijuterii, podoabe şi cosmetice naturale.

"Târgul oferă, de asemenea, aromele şi reţetele tradiţionale: cozonaci, plăcinte, prăjituri şi ciocolată de casă, poale-n brâu, dulceţuri, dar şi dulciurile preferate de cei mici: turtă dulce, acadele, bomboane şi jeleuri. Preparatele nelipsite de pe masa de Crăciun vor putea fi degustate în zonele gastronomice special amenajate, alături de băuturi calde de sezon. De la delicii româneşti la specialităţi internaţionale, târgul promite o călătorie culinară plină de savoare", potrivit CREART.

Târgul are două zone dedicate muzicii specifice sărbătorilor. În zona tradiţională, publicul poate asculta colinde şi obiceiuri româneşti, coruri şi grupuri de copii, recitaluri ale artiştilor instrumentişti, dar şi ansambluri ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale, iar cea de a doua zonă va fi animată de mixurile DJ-ului, pe ritmurile internaţionale ale celor mai cunoscute melodii ale sezonului de iarnă.

Iluminatul festiv din Capitală şi luminile din Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei au fost aprinse, joi, de trei elevi care au luat medalii de aur în acest an la Olimpiada Internaţională de Matematică din Japonia.

Cu această ocazie, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că au fost cumpărate instalaţii în valoare de 5 milioane de lei, iar instalarea a costat aproximativ 2 milioane de lei.

"Nu mai suntem la nivelul 2018-2019 pentru că încercăm să facem un echilibru bugetar, dar mult mai multe decât anul trecut. Adică anul trecut le-am pus doar pe cele pe care le aveam cumpărate şi am plătit cam două milioane de lei pe instalare, anul acesta am pus cam 2 milioane de lei şi ceva pe instalare şi 5 milioane pe cumpărare, deci o să fie mult mai multe ca anul trecut, dar nu întrecem măsura", a declarat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Citește și: Restricții de trafic în centrul Bucureștiului, cu ocazia desfășurării Târgului de Crăciun din Piața Constituției

În weekend vor fi activităţi pentru întreaga familie, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Peste 130 de căsuţe ale meşteşugarilor, creatorilor urbani şi producătorilor locali îşi aşteaptă publicul cu o largă varietate de produse de sezon, dar şi cu cele mai gustoase preparate culinare, pregătite în locaţie. Distracţia va fi asigurată de roata panoramică, carusel şi de trenuleţ, dar şi de mascote şi artişti animatori pe picioroange.

Ziua Naţională a României, 1 decembrie, va fi sărbătorită şi în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât şi printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiţia şi identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece solişti vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar şi de grupul vocal „Burnasul” din Teleorman, acompaniaţi de orchestra ansamblului folcloric profesionist „Cununa Carpaţilor”, dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului „Iholu” din Constanţa - comunitatea aromână, precum şi ale Ansamblului „Asteria” din Bucureşti - minoritatea greacă.

Sâmbătă şi duminică, în zona tradiţională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad, vor urca Elena Gheorghe şi Emilian & Band, fiind precedaţi de coruri de copii, solişti vocali şi artişti instrumentişti.

Zona urbană va fi activată zilnic, atât de DJ Sets pe ritmurile remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaţionale de iarnă, precum şi de muzică ambientală, asigurată de Magic FM, cel mai ascultat post de radio al sezonului. De asemenea, tot aici, puteţi regăsi o selecţie de food truck-uri, care vor bucura toate gusturile.

Copiii se vor bucura de spectacolele de teatru, jucate pe scena evenimentului, care îi vor purta pe tărâmul magic al imaginaţiei. De asemenea, Casa lui Moş Crăciun îşi deschide porţile, încă din prima zi a târgului, loc în care, până la sosirea acestuia, spiriduşii îi aşteaptă pe cei mici, pentru a-şi realiza propriile scrisori cu dorinţele de Crăciun. Totodată, copiii pot participa la atelierele de creaţie, specifice atât sărbătorii naţionale, cât şi Crăciunului.

Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 12,00 şi 22,00, iar sâmbăta şi duminica de la 10,00 la 22,00.

De Ziua Naţională a României - 1 Decembrie, publicul este aşteptat, începând cu ora 10,00, iar în zilele de Crăciun, programul este următorul: pe 25 decembrie - de la ora 12,00, iar pe data de 26 decembrie - începând de la 10,00.

ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat prima scădere din ultimele trei luni și jumătate, valoarea anunțată marți de BNR fiind de 8%, în scădere cu 0,01% față de ziua precedentă (8,01%).

Economie 2022-08-02 11:51:24

Ucraina a anunţat, vineri, că a primit de la Rusia cadavrele a 757 dintre soldaţii săi ucişi în lupte, cea mai mare astfel de operaţiune de la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape trei ani, relatează AFP, preluat de Agerpres. „Cadavrele a 757 de apărători căzuţi în luptă au fost returnate Ucrainei", a transmis Centrul de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război, o agenţie guvernamentală.

Economie 2025-01-24 16:01:42

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a acuzat marţi Kievul că a sabotat barajul hidroelectric Kahovka din partea controlată de ruşi a Ucrainei pentru a tăia o sursă cheie de apă pentru Crimeea şi a distrage atenţia de la o contraofensivă „care se clatină” împotriva forţelor ruse, scrie Reuters.

Economie 2023-06-06 15:15:34

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut compatrioţilor, în alocuţiunea de sâmbătă seară, să reziste, pentru că este un moment critic al războiului, în condiţiile care în ultimele 24 de ore au avut loc peste 100 de „ciocniri intense” pe linia frontului. El le-a dat asigurări că Ucraina va primi în curând mai mult ajutor internaţional, pentru că în ianuarie şi februarie va încheia cu partenerii noi acorduri bilaterale „puternice”, care vor oferi ţării garanţii de securitate, dar în acelaşi timp a pledat pentru accelerarea acestui ajutor, subliniind urgenţa situaţiei de pe câmpul de luptă, transmite News.ro.

Economie 2024-01-21 01:01:20

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul Forțelor Întrunite ale armatei ucrainene, generalul Andrii Hnatov, informează Reuters. Hnatov a fost numit în statul major al armatei ucrainene, unde va activa ca adjunct sub comanda generalului Sîrski, conform Kyiv Independent.

Economie 2025-02-27 09:10:40

Accident, miercuri la prânz, pe E87, în județul Tulcea. O mașină de poliție a fost lovită din spate de un alt autoturism, iar în urma impactului a fost proiectată într-un vehicul de pe contrasens. Din cauza rănilor suferite, agentul de poliție a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, scrie Tulcea noastră. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Economie 2023-08-16 16:15:50

O femeie în vârstă de 76 de ani din SUA, care și-a împușcat mortal soțul grav bolnav într-un spital din Florida, a fost acuzată de crimă cu premeditare, informează Daytona Beach News Journal.

Economie 2023-01-24 15:58:57

O vânzătoare dintr-un magazin din Sectorul 6 al Capitalei a fost amenințată cu un cuțit de un tânăr de aproximativ 20 de ani. 

Economie 2023-12-05 12:01:30