Medicii nu ar trebui să se mai bazeze exclusiv pe indicele de masă corporală (IMC) pentru a decide dacă oamenii sunt obezi, conform unui raport întocmit de experți la nivel mondial, citat de The Times.

Experții spun că formula a condus la „supradiagnosticare”, pentru că nu ia în considerare nivelul de grăsime corporală, așa că milioanelor de oameni cu oase mari sau mușchi puternici li s-a spus în mod greșit să piardă în greutate.

Comisia Lancet, formată din peste 50 de experți, a transmis că este nevoie de o „revizuire radicală” a modului în care a fost definită obezitatea. Medicilor li se spune să diagnosticheze pacienții ca obezi clinic numai dacă au boli precum diabetul de tip 2, care sunt cauzate direct de excesul de grăsime corporală și dacă au fost examinați în persoană.

IMC a fost folosit ca metodă standard de diagnosticare a obezității de zeci de ani, dar autorii au spus că medicii ar trebui „să se îndepărteze de folosirea exclusivă a IMC”.

Indicele de masă corporală este definit ca raportul dintre masa corporală, exprimată în kilograme, împărțită la pătratul înălțimii, exprimată în metri. Un IMC peste 30 indică obezitate, în timp ce peste 25 indică supraponderalitate, iar între 18,5 și 25 este normal. Datele unui raport al Societății Române de Chirurgie Metabolică arată că peste 60% dintre români sunt supraponderali sau obezi.

Profesorul Francesco Rubino, de la King's College din Londra, care a prezidat comisia, a declarat: „Unii oameni care sunt clasificați ca având obezitate în funcție de IMC ar putea face sport, sunt foarte activi, ar putea avea oase foarte puternice. A spune că acei oameni au obezitate și apoi a-i clasifica ca având o boală ar fi evident un supradiagnostic. IMC-ul nu ne spune dacă cineva are exces de grăsime corporală. IMC nu conține informații despre funcționarea organelor. În contextul în care un miliard de oameni sunt clasificați ca având obezitate, nicio țară nu este suficient de bogată pentru a-și permite inexactitatea în diagnosticarea obezității.”

Raportul, publicat în Lancet Diabetes & Endocrinology, spune că este necesară o „schimbare radicală” pentru ca specialiștii să se îndepărteze de IMC și să îmbunătățească tratamentul. Experții propun împărțirea obezității în două categorii distincte. Acestea sunt obezitatea clinică – definită ca o „boală sistematică cronică” prin care excesul de grăsime poate duce la deteriorarea organelor și poate provoca complicații care pun viața în pericol. Și, de asemenea, obezitatea preclinică, care este atunci când oamenii au exces de grăsime corporală, dar nu au boli asociate.

Cei cu obezitate preclinica ar trebui să fie „încurajați să se asigure că nu mai există o creștere în greutate” și „să facă orice încercare rezonabilă de a pierde în greutate”. Cu toate acestea, cei cu obezitate clinică e probabil să aibă nevoie de o abordare de tratament mai „agresivă”, cum ar fi noi medicamente pentru slăbit.

Rubino a spus: „Când începi să te uiți la realitatea obezității, poți vedea că este de fapt un spectru din perspectivă clinică. Sunt unele persoane care au obezitate și reușesc să ducă o viață relativ normală. Organele lor rămân normale. Ele pot funcționa normal. Și, pe de altă parte, aveți persoane cu obezitate care s-ar putea să nu poată merge bine sau să respire bine, s-ar putea să nu poată merge la muncă . S-ar putea să fie obligați să stea în scaunul cu rotile.”

Pentru a diagnostica pacienții cu obezitate, medicii ar trebui să cântărească și să măsoare pacienții, dar și să se uite la istoricul lor medical și să efectueze examinări fizice pentru a determina nivelul de grăsime corporală, cum ar fi măsurarea diametrului taliei.

Recomandările comisiei au fost aprobate de 76 de organizații din întreaga lume.

Dr. Kath McCullough, consilier special pentru obezitate al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie, a declarat: „De prea mult timp ne-am bazat pe IMC ca pe o simplă măsură a obezității, care adesea a denaturat condiția și nu reușește să reflecte pe deplin modul în care excesul de grăsime corporală are impact asupra sănătății unei persoane. Distincția comisiei între obezitatea pre-clinică și cea clinică reprezintă un pas important înainte, subliniind necesitatea de a identifica și de a interveni devreme, oferind în același timp îngrijire adecvată celor care se confruntă deja cu efecte grave asupra sănătății.