• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-21 08:00:18
  • Sursa:
Oamenii de stiinta au reusit sa schimbe traseul fulgerelor cu ajutorul razelor laser. Cum ar putea fi folosita inovatia Imagine

Oamenii de știință au reușit pentru prima dată să modifice traseul fulgerelor folosind raze laser, o inovație care ar putea fi utilizată în viitor în jurul aeroporturilor, rampelor de lansare pentru rachete sau al clădirilor înalte, în locul paratrăsnetelor clasice, scrie The Guardian.

"Barele de metal sunt folosite aproape peste tot ca paratrăsnete, dar zona în care pot oferi protecţie este limitată de la câţiva metri, la câteva zeci de metri", a declarat Aurélien Houard, un fizician la Universitatea Politehnică din Palaiseau, Franţa, care a fost implicat în experiment.

"Speranţa noastră este să extindem zona de protecţie la câteva sute de metri, datorită energiei laserelor", a adăugat acesta.

Fulgerele pot atinge temperaturi de 30.000 de grade Celsius, de cinci ori mai ridicate decât suprafaţa Soarelui. Peste un miliard de fulgere sunt înregistrate în fiecare an, provocând mii de morţi, de zece ori mai mulţi răniţi şi pagube de zeci de miliarde de euro.

Paratrăsnetele tradiţionale - barele de metal care atrag fulgerele - sunt folosite pe scară largă încă de pe vremea perfecționării lor de către Benjamin Franklin, însă oamenii de ştiinţă caută de multă vreme modalităţi mai eficiente de a proteja clădirile sau alte obiective.

Houard şi colegii săi au folosit un laser puternic montat pe vârful muntelui Säntis, din nord-estul Elveţiei.

Dispozitivul a fost montat pe un turn de telecomunicaţii înalt de 124 de metri, care este lovit de fulgere, în medie, de 100 de ori pe an.

Oamenii de ştiinţă au aşteptat furtunile care se produc între lunile iulie şi septembrie şi au declanşat pulsuri rapide de laser către cer, atunci când se adunau norii. Potrivit măsurătorilor, laserul a deviat patru fulgere pe durata experimentelor.

Însă un singur trăznet, care a avut loc pe 21 iulie, s-a produs în condiţii de cer suficient de senin pentru ca traseul fulgerului să fie filmat de două camere speciale. Imaginile arată că descărcarea electrică a urmat traseul laserului pe o distanţă de 50 de metri, ceea ce sugerează că a fost deviat.

Undele laser formează o cale mai uşor de urmat pentru descărcările electrice. Când o undă laser este îndreptată spre nori, aceasta ionizează moleculele de aer din jurul ei. Acest lucru crează un fel de filament care are o conductivitate electrică mai mare decât aerul care îl înconjoară. De aceea, aceste "filamente" atrag fulgerele.

Aurélien Houard spune că alte lasere mai puternice şi cu lungimi de undă diferite ar putea devia fulgerele pe distanţe şi mai mari decât cei 50 de metri din cadrul experimentului. Mai mult, spune cercetătorul, laserele ar putea declanşa fulgerele.

"Poţi evita în felul acesta să nimerească într-un alt loc, unde nu ai control", spune acesta.

Manu Haddad, care studiază fulgerele la Universitatea Cardiff, din Marea Britanie, spune că sistemul de lasere este mult mai scump decât paratrăsnetele clasice.

"Totuşi, laserele reprezintă o modalitate mai eficientă de a redirecţiona o descărcare electrică, iar acest lucru este mai important când vine vorba de protejarea instalaţiilor şi echipamentelor critice", a spus acesta.

Un bărbat care a încercat să cumpere o maşină a fost jefuit de trei indivizi, pe o stradă din Braşov, fiindu-i sustrasă suma de 42.500 de lei. Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Economie 2023-11-21 17:24:10

NASA a anunțat că o estimare oficială a SUA privind emisiile de metan de pe teritoriul american este greșită, potrivit Newsweek.

Economie 2024-06-06 00:53:29

România a fost scoasă de pe lista de supraveghere a Departamentului de Stat al SUA, în urma publicării raportului anual privind traficul de persoane, anunță ministrul de Interne, Lucian Bode.

Economie 2022-07-19 19:27:33

Vremea rea se prelungește până joi, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile minime urmând să se situeze între minus 10 și 0 grade Celsius în toată țara. În acest interval pot apărea bruma și înghețul la sol, iar la munte va fi viscol.

Economie 2023-03-28 10:51:25

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă în România, în urma creșterii „îngrijorătoare” a numărului de cazuri, pentru a face mai ușoară vaccinarea copiilor.

Economie 2023-12-05 23:05:26

Statele Unite au cerut luni Ucrainei, Rusiei şi altor state membre ale ONU să susţină proiectul lor de rezoluţie „istoric” care cere o încetare rapidă a conflictului, fără a menţiona însă integritatea teritorială a Ucrainei, relatează AFP.

Economie 2025-02-24 19:06:54

O femeie de 87 de ani din SUA s-a luptat cu un adolescent care i-a intrat în casă, iar apoi i-a dat mâncare după ce hoțul i-a spus că îi este foame.

Economie 2023-08-02 11:08:16

Republica Moldova a anunțat vineri oficial Uniunea Europeană că intenționează să introducă restricţii temporare asupra importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, relatează agenţia EFE şi TVR Moldova, potrivit Agerpres.

Economie 2023-05-05 21:39:24