O planetă gigantică, aflată la 124 de ani lumină de Pământ, a furnizat cele mai puternice dovezi de până acum că viața extraterestră ar putea prospera dincolo de sistemul nostru solar, susțin astronomii citați de The Guardian. Observațiile telescopului spațial James Webb asupra unei planete numite K2-18 b par să dezvăluie amprentele chimice a doi compuși care, pe Pământ, se știe că sunt produși doar de către formele de viață.

Detectarea substanțelor chimice, sulfura de dimetil (DMS) și disulfura de dimetil (DMDS), nu ar reprezenta o dovadă a activității biologice extraterestre, dar ar putea aduce mult mai aproape răspunsul la întrebarea dacă suntem singuri în univers.

„Aceasta este cea mai puternică dovadă, pe care o avem până în prezent, a unei activități biologice dincolo de sistemul solar”, a declarat profesorul Nikku Madhusudhan, astrofizician la Universitatea din Cambridge, care a condus observațiile. „Suntem foarte precauți. Trebuie să ne întrebăm atât dacă semnalul este real, cât și ce înseamnă el.”

Profesorul a adăugat că, „peste zeci de ani, s-ar putea să privim în urmă la acest moment și să recunoaștem că a fost cel în care universul viu a devenit accesibil. Acesta ar putea fi punctul de cotitură, când, dintr-o dată, întrebarea fundamentală dacă suntem singuri în univers este una la care suntem capabili să răspundem”.

Alții sunt mai sceptici, notează The Guardian, ridicând numeroase întrebări cu privire la condițiile generale de pe K2-18 b, dacă acestea sunt favorabile vieții și dacă DMS și DMDS, care sunt produse în mare parte de fitoplanctonul marin de pe Pământ, pot fi considerate, în mod fiabil, ca biosemnalități. Acestea din urmă se referă la orice caracteristică care indică prezența vieții.

K2-18 b, aflată în constelația Leo, este de aproape nouă ori mai masivă decât Pământul și de 2,6 ori mai mare, orbitând în zona locuibilă a stelei sale, o pitică roșie rece mai mică de jumătate din dimensiunea Soarelui.

Când telescopul spațial Hubble a părut să detecteze vapori de apă în atmosfera sa, în 2019, oamenii de știință au declarat-o „cea mai locuibilă lume cunoscută” din afara sistemului solar.

Presupusul semnal de apă s-a dovedit a fi metan în observațiile ulterioare efectuate de echipa lui Madhusudhan în 2023. Totuși, aceștia au susținut că profilul lui K2-18 b era în concordanță cu o lume locuibilă, acoperită de un ocean vast și adânc. Mai mult, echipa Cambridge a raportat un indiciu timid de DMS.

Planetele din afara sistemului nostru solar sunt prea îndepărtate pentru a putea fi fotografiate sau atinse cu nave spațiale robotizate. Însă oamenii de știință le pot estima dimensiunea, densitatea și temperatura și le pot sonda compoziția chimică, urmărind exoplaneta în timp ce trece prin fața stelei gazdă și măsurând lumina stelelor filtrată prin atmosfera sa. În cele mai recente observații, lungimile de undă care sunt absorbite de DMS și DMDS, au fost observate ca scăzând brusc, în timp ce K2-18 b se plimba în fața piticei roșii.

„Semnalul a venit puternic și clar”, a spus Madhusudhan. „Dacă putem detecta aceste molecule pe planete locuibile, aceasta este prima dată când am reușit să facem acest lucru ca specie ... este uluitor că a fost posibil.”

Rezultatele, publicate în „The Astrophysical Journal Letters”, sugerează concentrații de DMS, DMDS sau ambele de mii de ori mai puternice decât nivelurile de pe Pământ. Rezultatele sunt raportate cu un nivel de semnificație statistică de „trei sigme” (n.r. cu o probabilitate de 0,3% ca acestea să apară din întâmplare). „Este posibil să existe procese despre care nu știm că produc aceste molecule”, a declarat Madhusudhan. „Dar nu cred că există niciun proces cunoscut care să poată explica acest lucru fără biologie”.

O provocare în identificarea altor procese potențiale este faptul că rămân contestate condițiile de pe K2-18 b. În timp ce echipa Cambridge favorizează un scenariu oceanic, alții spun că datele sugerează o planetă gazoasă sau una cu oceane formate din magmă, nu din apă.

Se pune întrebarea dacă DMS ar fi putut fi adus pe planetă de comete - acest lucru ar necesita o intensitate a bombardamentului, care pare improbabilă - sau produs în orificii hidrotermale, vulcani sau furtuni cu fulgere prin procese chimice exotice.

„Viața este una dintre opțiuni, dar este una dintre multe altele”, a declarat Nora Hänni, chimist la Institutul de Fizică al Universității din Berna, ale cărui cercetări au arătat că DMS era prezent pe o cometă înghețată, lipsită de viață. „Ar trebui să excludem cu strictețe toate celelalte opțiuni înainte de a afirma că există viață”.

Alții spun că măsurarea atmosferelor planetare ar putea să nu ofere niciodată o dovadă clară a existenței vieții. „Este subapreciat în domeniu, dar semnalele tehnice, cum ar fi un mesaj interceptat de la o civilizație avansată, ar putea fi arme mai bune, în ciuda improbabilității de a găsi un astfel de semnal”, a declarat Caroline Morley, astrofizician la Universitatea din Texas, Austin, adăugând că descoperirile au fost, totuși, un progres important.

 Jo Barstow, cercetător planetar la Open University, a considerat, de asemenea, descoperirea drept semnificativă, dar a declarat: "Cadranul meu de scepticism pentru orice afirmație referitoare la dovezi de viață este permanent ridicat la 11, nu pentru că nu cred că există și alte forme de viață, ci pentru că simt că, pentru o descoperire atât de profundă și semnificativă, sarcina probei trebuie să fie foarte, foarte mare. Nu cred că această ultimă lucrare depășește acest prag".

La o distanță de 120 de ani lumină, nu există nicio perspectivă de rezolvare a dezbaterii prin observații de aproape, dar Madhusudhan observă că acest lucru nu a reprezentat o barieră în calea descoperirii găurilor negre sau a altor fenomene cosmice.

„În astronomie, întrebarea nu este niciodată despre a ajunge acolo”, a spus el. „Încercăm să stabilim dacă legile biologiei sunt universale în natură. Eu nu văd asta ca: «Trebuie să mergem și să înotăm în apă pentru a prinde peștele»”.