• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-31 12:43:47
  • Sursa:
O tarantula a provocat un accident grav in California. Un motociclist a fost transportat de urgenta la spital Imagine

Un motociclist a fost transportat de urgenţă la spital cu o ambulanţă sâmbătă, după ce a fost rănit într-o coliziune despre care oficialii din Parcul Naţional Death Valley din California au declarat că a fost provocată de o tarantulă, informează DPA.

Coliziunea s-a produs atunci când şoferul unei rulote închiriate a "frânat brusc" pentru a evita să treacă peste o tarantulă aflată în mijlocul drumului, iar motociclistul a intrat în partea din spate a furgonetei, potrivit unui comunicat de presă publicat de reprezentanţii parcului.

Acel păianjen păros de mari dimensiuni traversa Drumul 190 la est de Towne Pass. Camioneta era ocupată de un cuplu elveţian aflat în vizită în Statele Unite, au adăugat oficialii californieni, citați de Agerpres.

Păianjenul a scăpat nevătămat.

"Vă rugăm să conduceţi încet, mai ales atunci când coborâţi pantele abrupte ale dealurilor din parc. Drumurile noastre încă au petice de pietriş în urma pagubelor provocate de inundaţii şi animale sălbatice de toate mărimile au ieşit acum în aer liber", a declarat intendentul parcului, Mike Reynolds.

Tarantulele îşi construiesc vizuini subterane unde îşi petrec o mare parte din viaţă, dar ies adeseori la suprafaţă toamna, în timpul sezonului de împerechere.

"Nu cred că asta se întâmplă exclusiv în luna octombrie, dar pare să fie perioada când ele sunt mai active", a declarat Jeanette Jurado, ranger în parcul naţional menţionat şi ofiţer de informaţii despre incidente.

Europa se îndreaptă anul acesta către o secetă comparabilă cu cea din vara anului 2022, iar ploile din săptămânile următoare vor fi cruciale pentru determinarea impactului iernii excepţional de calde şi uscate care s-a încheiat, a avertizat luni într-un raport Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.

Economie 2023-03-20 20:26:34

Partidul Comunist Chinez, aflat la guvernare, l-a expulzat din partid pe fostul președinte al Băncii Chinei, deținută de stat, acuzându-l de activități ilegale și de luare de mită, a declarat sâmbătă cel mai important organ de supraveghere împotriva corupției din China, transmite Reuters.

Economie 2023-10-07 15:08:51

După retragerea Rusiei din Inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră, Ucraina ia în considerare posibilitatea unui „culoar pentru cereale” prin apele teritoriale ale României și Bulgariei, scrie publicația Suspilne, care îl citează pe ambasadorul Ucrainei în Turcia.

Economie 2023-07-19 12:45:35

Patru persoane au fost rănite luni, două dintre ele grav,  după o luptă sângeroasă cu toporul într-o stație subterană de tren în apropiere de Paris, potrivit News.ro, care citează surse din poliție. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional! 

Economie 2024-11-04 16:27:27

Aproape 1.000 de blocuri din sectoarele 2, 3, 4, 5, 6 rămân fără apă caldă în perioada următoare, ca urmare a unor lucrări de înlocuire, modernizare, reparaţii la reţeaua de termoficare, cea mai veche porţiuni de reţea la care se va interveni având aproximativ 60 de ani de funcţionare.

Economie 2024-07-08 13:31:09

Noile medicamente eficiente pentru pierderea în greutate, precum Wegovy sau Mounjaro, nu reprezintă o „soluţie miraculoasă” în lupta împotriva creşterii rapide a obezităţii la nivel global, avertizează Francesco Branca, directorul OMS pentru nutriţie şi siguranţa alimentară. Medicamentele acționează la nivelul creierului și al stomacului, dar oficialul OMS spune că doar ele nu sunt de ajuns.

Economie 2023-05-13 08:00:48

Înjurăturile tineretului liberal de la școala de vară au fost mult mai vehemente la adresa partenerilor din PSD, decât s-a crezut inițial. Noi imagini arată că limbajul tinerilor din PNL îl poate întrece și pe cel al galeriilor de fotbal. Acum două săptămâni șefa tinerilor liberali își cerea scuze pentru comportamentul grobian al colegilor săi, de această dată liberalii au refuzat să mai comenteze cele întâmplate. Iar social-democrații se declară dezamăgiți.

Economie 2022-09-20 19:42:12

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, s-a lăudat într-o conferinţă de presă cu un bilanţ pozitiv al luptei sale împotriva imigraţiei clandestine, arătând că au fost mai puţine cereri de azil în ultima perioadă, dar cu toate acestea, el a spus că „nu este un motiv de sărbătoare” şi va continua să se opună aderării României şi Bulgariei la Schengen, relatează presa austriacă, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-02 13:38:23