• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-13 14:15:56
  • Sursa:
Klaus Iohannis: Nu exista nicio gaura, nu este nevoie de taieri. Cata vreme am un cuvant de spus nu vor exista taieri de salarii Imagine

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că situația economică din România este bună, există creștere economică și că nu este nevoie de tăieri de salarii. "Nu există nicio gaură. Câtă vreme am un cuvânt de spus nu vor exista tăieri de salarii", a spus președintele.

"Este, într-adevăr, o discuție în spațiul public care, după părerea mea, a luat-o într-o direcție complet greșită și o să vă spun imediat ce cred că se poate face. Situația economică în România este bună, avem creștere economică, avem dezvoltare, cu toate că suntem în mijlocul mai multor crize, generate în principal de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

În același timp, România dispune de oportunități imense de a obține bani europeni. Dacă vă amintiți, acum ceva vreme, când s-au negociat fondurile europene și fondurile pentru PNRR, am fost cu echipă la Bruxelles, unde am negociat patru zile și patru nopți și am obținut atunci 80 de miliarde de euro, fonduri europene și fonduri pentru PNRR pentru proiecte din România.

Este o oportunitate imensă și treaba Guvernului este, clar, să creeze cadrul pentru ca acești bani să fie atrași în folosul firmelor românești, în folosul românilor, în ansamblu pentru a dezvolta economia românească. Asta trebuie să facă Guvernul", a declarat președintele.

Președintele a spus că se pare că atunci când s-a construit bugetul pentru 2023 a existat o oarecare supraevaluare a capacității de colectare, adica Guvernul a crezut că cei de la Fisc vor aduna mai mulți bani, "ceea ce nu s-a întâmplat chiar așa".

"Însă, nu există nicio gaură și nu există nicio perspectivă tristă. Trebuie corectate lucrurile. Evident că trebuie corectate și pe colectare, adică Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine, dar trebuie corectat și pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole banii trebuie folosiți mai judicios, nu este nevoie de tăieri.

Și ca s-o spun foarte clar, să înțeleagă toată lumea, atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus și cred că voi mai avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii.

Deci, repet, nu vor exista tăieri de salarii.

Ideea mea și a Coaliției nu este să băgăm România în vreun scenariu de austeritate. S-a dovedit când am avut criza bancară 2008, 2009, 2010 că austeritatea nu este o soluție și sper să rețină bine toți politicienii și cvasi-politicienii. Austeritatea nu este o soluție.

În consecință, nu vor exista tăieri de salarii. Eu nu-mi doresc ca prin dezvoltarea României și prin atragerea de fonduri europene românii s-o ducă mai rău. Este o absurditate. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine și oricine în spațiul public spune altceva este în eroare. Repet, nu vor exista tăieri de salarii.

Nu există un astfel de concept la nivelul meu, nici la nivelul Coaliției și vreau să fie foarte bine înțelese aceste lucruri, mai ales acum, în prag de sărbători. Ultimul lucru pe care mi-l doresc acum, în prag de sărbătoare, să-și facă românii griji că li se taie salariile sau vor fi dați afară. Nu vor fi dați afară și nu se taie salariile. Oricine afirmă altceva, greșește!", a adăugat Klaus Iohannis.

Întrebat ce măsuri va lua Administrația Prezidențială pentru reducerea cheltuielilor, Iohannis a răspuns că instituția se va încadra în prevederile bugetare care au fost aprobate prin legea bugetului.

"Sunt complet împotriva unor tăieri alandala. Eu, personal, sunt de mult în administrație, în politică, am văzut tot felul de măsuri alandala, cu tăieri de salarii, cu tăieri pe cheltuieli curente, toate prost gândite.

Eu îmi doresc și asta le-am transmis celor din Coaliție, îmi doresc un plan judicios, făcut cu cap. Adică tăiem de acolo unde se poate tăia fără a pune ceva în dificultate.

Deci să nu vă așteptați să agreez sau să salut tăieri care se fac așa din pix, din biroul unui ministru. Nu așa trebuie să se lucreze și nu suntem în situația să facem niște tăieri senzaționale și în niciun caz nu suntem în situația să facem tăieri din banii românilor", a adăugat președintele.

Senatul a adoptat tacit, miercuri, o propunere legislativă a deputaţilor PSD, de completare a art.139 din Codul Muncii, prin care Boboteaza şi Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătorite anual pe 6 şi 7 ianuarie, sunt declarate zile nelucrătoare.

Economie 2022-12-07 13:02:46

Grecia este în fața unuia dintre cele mai mari dezastre naturale din istorie. Toată țara este sub alertă de incendiu, iar în sudul Republicii Elene, regiunile și insulele sunt colorate cu portocaliu și roșu, adică pompierii sunt siguri că acolo incendiile vor face ravagii. Peste 20.000 de turiști au fost deja evacuați din Rodos și Corfu, iar numărul lor va crește. Informația a fost confirmată de coordonatorul misiunii de stingere. Ofițerul grec care îndrumă toate trupele străine trimise în Republica Elenă a oferit un interviu în exclusivitate pentru Digi24. El a dat mai multe detalii despre cât de gravă este situația acolo și a lăudat pompierii români.

Economie 2023-07-24 14:51:44

La un an după discursul devenit faimos al cancelarului federal german Olaf Scholz, "Zeitenwende" (Punctul de cotitură), fostul ministru de externe şi apărării polonez Radoslaw Sikorski a deplâns insuficientul leadership al Germaniei în susţinerea Ucrainei, informează duminică agenția germană de presă DPA.

Economie 2023-02-26 11:47:20

Măsurile propuse de Guvern vor avea consecinţe grave despre care nu se vorbeşte deloc, a afirmat, miercuri, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

Economie 2023-10-25 18:24:02

Agenţia Naţională de Integritate susţine că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei (6 milioane euro) prin veniturile obţinute.

Economie 2023-10-11 10:36:05

Mușețelul este planta medicinală folosită și apreciată de secole întregi datorită proprietăților antioxidante și antiinflamatoare. Este recunoscut pentru efectele calmante la nivelul stomacului, dar și pentru îmbunătățirea somnului și reducerea stresului. Cum recomandă specialiștii să fie consumat și care sunt principalele beneficii ale mușețelului.

Economie 2025-04-26 07:00:47

Regatul Unit a adoptat luni o nouă legislaţie pentru extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei și vrea să-i forțeze pe ruși să participe la efortul de reconstrucție a Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Economie 2023-06-19 21:35:31

Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice europene”. El este îngrijorat că la fel s-ar putea întâmpla şi în Polonia, unde tot Curtea Constituţională trebuie să valideze rezultatul alegerilor. Polonia organizează alegeri prezidențiale în luna mai.

Economie 2025-03-14 10:05:41