• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-25 14:20:00
  • Sursa:
O sefa din Spitalul de Urgenta Ploiesti dormea pe perne pline cu banii obtinuti din spagile cerute. Ce pedeapsa a primit Imagine

Sumele colosale ascunse în perna din dormitor, bani proveniți din șpăgi, i-au adus unei foste șefe din Spitalul Județean de Urgență din Ploiești o condamnare de trei ani cu suspendare.

Femeia conducea serviciul de resurse umane al spitalului încă din anul 1991, iar procurorii au descoperit că a luat mită pentru a face angajări sau pentru a muta angajații de la o secție la alta în funcție de preferințele lor. 

Este vorba despre Florica Preda, fosta șefă a serviciului de Resurse Umane din cadrul Spitalului Județean de urgență din Ploiești.

La percheziții, anchetatorii au constatat că femeia ascundea banii din șpăgi în dormitor, inclusiv în lenjeria de pat și în perne, dar și în bibliotecă, printre sertare și cărți. Astfel, procurorii au găsit în casa ei 150 900 lei, 41 430 euro, 1350 dolari și 80 lire.

Femeia a obținut banii cerând mită pentru a face angajări sau pentru a muta asistentele de la o secție la alta în funcție de preferințe, spun anchetatorii.

Acuzata a dat mai multe explicații cu privire la sursa banilor – că ar fi fost o moștenire, că era pensia mamei sau că ar fi fost vorba de economii.

Niciuna dintre aceste explicații nu a putut fi susținută cu dovezi.

Instanța din Dâmbovița a condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare

 

 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Prima TV, că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează.

Economie 2024-04-27 16:41:11

Cauza oficială a incendiilor mortale din Los Angeles, alimentate de vântul puternic şi condiţii asemănătoare secetei, nu a fost încă stabilită. Dar, având în vedere că flăcările încă fac ravagii, se caută vinovaţi pentru amploarea dezastrului care a dus la distrugerea a sute de case şi la moartea a cel puţin 16 persoane. Răspunsul la incendiile mortale a fost aspru criticat, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, primarul oraşului, Karen Bass, şi şefa pompierilor, Kristin Crowley, fiind printre cei vizaţi, scrie Sky News, preluat de News.ro. 

Economie 2025-01-12 17:40:50

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), în marja reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). România are schema completă de 20 de procurori la nivelul Parchetului European, magistrați despre care Alina Gorghiu susține că "fac o treabă bună"."Discuţie bună cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO). Ministerul Justiţiei şi-a făcut treaba. România are schema completă de 20 de procurori în cadrul Parchetului European din 14 iulie 2023. Procurorii români la EPPO fac o treabă bună. Sprijinim în continuare activitatea EPPO", a scris Gorghiu pe Facebook.

Economie 2023-10-20 23:08:38

Pugilista cameruneză Cindy Ngamba s-a calificat duminică în semifinalele turneului olimpic feminin de box şi va câştiga prima medalie din istorie pentru echipa olimpică a refugiaţilor, informează news.ro.

Economie 2024-08-04 19:34:27

Şeful Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a acuzat Germania şi Franţa pentru eşecul unui plan de pace în Donbas, estul Ucrainei, răsturnat de invazia rusă din februarie, informează sâmbătă agenția germană de presă DPA.

Economie 2022-12-10 13:03:24

Armata ucraineană recunoaşte că a încercat să stabilească un pod aerian prin care să livreze muniţii, alimente şi întăriri pentru ultimii apărători baricadaţi în uzina Azovstal din Mariupol. Misiunile de reaprovizionare au încetat după ce ucrainenii au pierdut trei din cele 16 aparate implicate în operaţiune, după cum a dezvăluit şeful informaţiilor militare de la Kiev, Kirilo Budanov, într-un interviu acordat publicaţiei de specialitate The War Zone.

Economie 2022-05-27 08:00:40

La unul dintre cele mai mari spitale de pediatrie din Capitală, medicii văd lunar zeci de cazuri în care copiii ajung internați cu supradoză de medicamente, iar unii dintre pacienții drogați au doar 11 ani. Fenomenul consumului de antidepresive în combinație cu alcool sau alte substanțe interzise pare scăpat de sub control. Adolescenții reușesc să facă rost de medicamente și de pe piața neagră. Uneori, chiar lângă școală.

Economie 2024-05-28 07:00:57

Comisarii de mediu din judeţul Prahova anunţă că au dat amenzi în valoare totală de 300.000 de lei unor rafinării din zona municipiului Ploieşti, după ce staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate în apropierea platformelor industriale au indicat depăşiri ale concentraţiilor de hidrogen sulfurat.

Economie 2025-05-16 17:58:29