• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-06 11:12:37
  • Sursa:
O profesoara din Maramures a fost inregistrata in timp ce o injura pe Ligia Deca, de fata cu elevii: „Este o imbecila, o analfabeta” Imagine

O profesoară din Maramureș a fost înregistrată în timp ce o înjura pe Ligia Deca, ministrul Educației. Totul s-a întâmplat chiar în timpul orei, de față cu elevii. 

„Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este o imbecilă, este o analfabetă. Sper că o să scăpăm de ea, așa, avem o ministră și cine conduce țara, care în viața ei n-a predat o oră. Nici măcar n-a intrat într-o sală de clasă și este ministrul Educației. Vă putem încheia cu două note, potrivit ei”, a spus profesoara.

Părinții susțin că același limbaj este folosit de profesoară chiar și cu elevii.

Potrivit Ziarului de Maramureș, aceștia au făcut și o plângere la poliție, însă șeful Inspectoratului Școlar Județean Maramureș susține că sesizările legate de felul în care profesoara le vorbește elevilor curg de mai bine de cinci ani și că, de-a lungul timpului, a tot cerut să se ia măsuri.

Ministrul Educației anunță că toate salariile din învățământ au fost plătite. Banii ar fi trebuit să fie virați vineri, dar au avut loc întârzieri din cauza unor erori informatice.

Economie 2022-05-16 19:35:34

Două luni după ce Ucraina a lansat o campanie națională pentru recrutarea tinerilor în armată, depășită numeric de Rusia după trei ani de război, mai puțin de 500 de persoane au semnat contracte militare, potrivit lui Pavlo Palisa, consilierul militar al președintelui Volodimir Zelenski, informează Reuters.

Economie 2025-04-25 10:08:50

Dosar penal în cazul celor două femei care au dansat "găina", îmbrăcate în uniforme de poliție. Polițiștii au descins luni la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui în căutarea "polițistelor" petrecărețe, dar nu le-au găsit. Spre seară, amandouă au ajuns la audieri. În ciuda insistențelor, femeile nu au vrut să spună de unde aveau hainele de poliție. Ele riscă să fie acuzate de uzurparea de calități oficiale. Potrivit informațiilor vremeanoua.ro, uniformele ar aparține unui polițist ieșit la pensie, invitat și el la petrecere.

Economie 2022-11-08 15:22:37

S-au împlinit 9 ani de la doborârea avionului Malaysia Airlines deasupra Ucrainei. Prăbuşirea avionului, pe 17 iulie 2014, a cauzat moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord. Printre victime s-au numărat 80 de copii. La 9 ani de la tragedie, Ucraina și Uniunea Europeană cer Rusiei să își asume responsabilitate.

Economie 2023-07-17 12:43:33

Democrația nu poate fi impusă. Ca să funcționeze are nevoie de legi, constituție și diverse acorduri. Dar cel mai important aspect este cel al oamenilor care vor sau nu să fie implicați ca membri ai unei societăți democratice. Asta înseamnă că cetățenii fac regulile după care vor să trăiască și, în mod ideal, este nevoie de participarea unui număr tot mai mare de oameni. Regulile se construiesc, se adaptează mereu la nou, însă este nevoie de multă atenție pentru a nu se ajunge la situația în care se impun reguli inutile. Acestea dăunează poporului și deci, democrației.

Economie 2024-01-25 11:05:16

Produsul Intern Brut al României a crescut cu peste 2% în perioada aprilie-iunie, față de primele trei luni din 2022, anunță Institutul Național de Statistică, miercuri. Este vorba despre o estimare a evoluției economiei.

Economie 2022-08-17 09:37:45

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că decizia demisiei a fost a Gabrielei Firea și că apreciază acest „gest voluntar”, dar cere ca lucrurile să nu se oprească aici, ci „să își asume pe deplin responsabilitatea” și primari, directorii de instituții publice și șefii din poliție care au avut legătură cu „azilele groazei”.

Economie 2023-07-14 15:40:45

Un avion care zbura din Maroc spre Turcia a aterizat de urgență pe aeroportul El Prat din Barcelona la primele ore ale zilei de miercuri, după ce o femeie însărcinată a pretins că a intrat în travaliu. La aterizare, 28 de presupuși migranți aflați la bord au fugit pe pistă, a anunțat guvernul spaniol, potrivit Reuters.

Economie 2022-12-07 15:25:51