• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-07 10:13:10
  • Sursa:
O mireasa s-a casatorit, pana la urma, cu socrul ei, pentru ca mirele a fugit in ziua nuntii, in Indonezia Imagine

După ce un mire din Indonezia a dispărut fără urmă chiar în ziua nunții, tatăl său și-a asumat rolul lui și s-a căsătorit cu mireasa, însă doar pentru că organizarea evenimentului costase mult și nu voia să piardă banii.

Cea mai frumoasă zi din viața unei tinere din localitatea Jikotamo, Halmahera de Sud, identificată de presa indoneziană cu inițialele S.A., s-a transformat în cel mai mare coșmar, pentru că viitorul ei soț, un bărbat cu care avusese o relație de lungă durată, a dispărut chiar în ziua nunții lor, care a fost programată pentru data de 29 august.

Incidentul a fost considerat de neconceput de către ambele familii, pentru că pregătirile pentru nuntă costaseră o mică avere, iar zestrea fusese deja dată, astfel că tatăl mirelui a „salvat” situația și s-a decis pe loc să se căsătorească el cu cea care ar fi trebuit să-i devină noră.

Într-un videoclip care circulă pe rețelele sociale indoneziene, tații mirelui și ai miresei pot fi văzuți participând la ceremonia neobișnuită, însă unul dintre ei este de fapt mire.

„Invitații sosiseră deja la nuntă. Familia mirelui ne-a spus atunci că fiul lor a dispărut și că nu era de găsit”, a declarat pentru presa locală fratele miresei, Wisto Ahmad, confirmând că tatăl mirelui s-a căsătorit cu sora lui.

Deși familia miresei s-a simțit profund umilită de faptul că mirele a fugit, până la urmă se pare că a fost mulțumită cu soluția găsită, pentru că nu era deloc dispusă să suporte pierderea banilor.

Pe rețelele sociale, reacțiile au fost împărțite: unii au fost de părere că familiile au găsit soluția potrivită pentru încurcătura creată, în timp ce alții au compătimit-o pe mireasă. Alții au făcut ironii pe seama mirelui, a cărui mamă vitregă este acum fosta lui iubită.

Instanța a decis că Administrația Prezidențială trebuie să comunice în termen de 10 zile toate informațiile privind cheltuielile pe deplasările externe ale lui Klaus Iohannis solicitate de deputatul USR Claudiu Năsui, considerate de interes public. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile. În același timp, PSD a solicitat conducerii Camerei Deputaților și Senatului să fie înființată o comisiei comună de anchetă cu privire la cheltuielile făcute de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al șefului statului. 

Economie 2024-11-12 13:44:45

Un pompier care a intervenit la accidentul teribi din weekend, de pe DN2, în localitatea Grăniceni, județul Suceava în urma căruia au murit cinci persoane între care și un copil în vârstă de 3 ani a povestit, pentru Digi24, că l-a luat în brațe și a alergat cu el spre colegii săi, în speranța că îl mai poate salva, doar că n-au mai putut face nimic pentru cel mic. Acesta a mărturisit că în cei 18 ani de carieră niciodată n-a avut parte de o misiune mai dificilă.

Economie 2024-11-11 13:50:06

Rusia a anunţat vineri că a ordonat ca trei angajaţi ai Ambasadei Republicii Moldova la Moscova să părăsească ţara ca represalii pentru expulzarea de către Chişinău a trei diplomaţi ruşi.

Economie 2025-04-04 15:04:20

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş spune că o reducere de cheltuieli cu personalul din ministerul pe care îl conduce ar asigura doar o economie "nesemnificativă" însă acest lucru ar pune în pericol atragerea de fonduri europene în valoare de 80 de miliarde de euro - sarcina pe care angajații săi o au.

Economie 2023-04-06 23:23:59

Deși au dreptul de a conduce un autoturism, odată cu obținerea permisului auto, șoferii care au experiență la volan mai mică de un an trebuie să respecte câteva reguli importante în trafic. Potrivit Codului Rutier, începătorii sunt obligați să circule cu un semn distinctiv pe autovehicul, dar și să respecte anumite limite în privința vitezei.

Economie 2025-02-14 07:00:47

O fată în vârstă de 13 ani legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Piatra-Neamţ a decedat, vineri, după ce în timpul antrenamentului şi-a pierdut conştienţa şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Neamţ.

Economie 2023-01-06 16:32:32

Compania OceanGate, deținătoarea submarinului Titan și organizatoarea expedițiilor la epava Titanicului, și-a suspendat operațiunile comerciale, conform unui anunț făcut pe site-ul său, relatează Sky News.

Economie 2023-07-06 21:48:14

Producţia de rachete a Iranului nu a fost perturbată în urma atacurilor aeriene israeliene de sâmbătă asupra Republicii Islamice, a declarat ministrul israelian al apărării, Aziz Nasirzadeh, citat miercuri de presa oficială, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-30 13:47:52