• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-30 12:42:21
  • Sursa:
O femeie si-a prins piciorul intr-un trotuar rulant din aeroportul din Bangkok si a ramas fara el Imagine

O femeie thailandeză în vârstă de 57 de ani a rămas fără un picior după ce şi l-a prins într-un trotuar rulant de pe un aeroport internaţional din Bangkok, relatează CNN.

Directorul aeroportului internaţional Don Mueang, Karant Thanakuljeerapat, a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei locale 8:27 (19:27 ET), în coridorul sudic al terminalului de pasageri pentru zboruri interne.

În cadrul unei conferinţe de presă de joi, Karant a declarat că femeia, care călătorea spre oraşul sudic Nakhon Si Thammarat, a avut un  accident „grav” la capătul unui trotuar rulant, după ce piciorul ei stâng a rămas prins în capăt.

Medicii au intervenit rapid, iar femeia a fost transferată la cel mai apropiat spital, deşi gravitatea rănilor a dus la amputarea piciorului până la genunchi, a precizat Karant. De atunci, femeia a fost transferată la Spitalul Internaţional Bumrungrad, una dintre cele mai bune unităţi medicale din ţară, a adăugat directorul.

Numele femeii nu a fost precizat de autorităţi, însă fiul ei, Krit Kittirattana, a publicat un comunicat pe Facebook în care a descris accidentul ca fiind „sfâşietor”.

El a precizat că mama sa a fost operată, dar că încă se confruntă cu riscurile unor potenţiale complicaţii şi că medicii urmăresc îndeaproape orice semn de infecţie.

„Mama mea a continuat să arate că este puternică, prin expresia feţei şi vocea ei. Dar în adâncul sufletului ştim că inima ei este frântă de când şi-a pierdut brusc piciorul”, a scris el. El a adăugat că familia a cerut imagini de pe camerele de supraveghere ale accidentului.

Karant, directorul aeroportului, a declarat că Airports Of Thailand (AOT), compania de stat care operează aeroporturile din întreaga ţară, va acoperi toate cheltuielile medicale şi va oferi despăgubiri.

Toate benzile rulante ale aeroportului şi-au suspendat serviciul în timp ce se investighează cauza incidentului şi inginerii fac verificări de siguranţă, a adăugat el.

„Cauza incidentului este încă în curs de investigare pentru a se stabili faptele. S-ar putea să fie nevoie să înfiinţăm o comisie de anchetă la care să se alăture persoane din exterior pentru a obţine imparţialitate şi transparenţă”, a spus el. Karant s-a abţinut să spună vreo concluzie preliminară în acest stadiu.

Cu toate acestea, directorul a avut cuvinte de apreciere în ceea ce priveşte întreţinerea şi verificările de rutină ale aeroportului şi a declarat că trotuarul rulant a fost în funcţiune timp de 39 de ani.

Unul dintre cele două aeroporturi internaţionale din Bangkok, Don Mueang este situat în partea de nord a capitalei. Acesta a fost anterior principalul aeroport al oraşului până la deschiderea, în 2006, a noului şi mai marelui aeroport Suvarnabhumi.

Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată şi este în prezent o boală endemică, a declarat medicul virusolog german Christian Drosten într-un comentariu publicat în cotidianul german Tagesspiegel, informează Agerpres.

Economie 2022-12-26 16:52:11

Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, într-o victorie fără drept de apel. Înainte ca numărătoarea voturilor să se fi încheiat, el a obținut peste cei 270 de electori de care avea nevoie pentru a fi ales. Donald Trump va deveni astfel al doilea președinte din istoria Statele Unite cu două mandate neconsecutive la Casa Albă. Singurul care a mai reușit acest lucru a fost democratul Grover Cleveland, care a fost ales președinte în 1884 și în 1892.

Economie 2024-11-07 00:12:03

Negocierile pentru rotația guvernamentală au intrat în linie dreaptă. Nicolae Ciucă își da da demisia pe 26 mai, ceea ce va declanșa demisia în bloc a Guvernului, urmând ca apoi să înceapă procedurile pentru numirea Guvernului Ciolacu. Liderii PNL și PSD s-au renunit, marți, în ședințe separate pentru a discuta despre rotativa guvernamentală și împărțirea ministerelor. Atât Marcel Ciolacu, cât și Nicolae Ciucă, au cerut mandat de la partide pentru a purta mai departe negocierile în Coaliție. În discuțiile informale de la Vila Lac, de luni noapte, liberalii au stabilit să îi ofere lui Nicolae Ciucă un mandat flexibil de negociere. Asta înseamnă că discuțiile pleacă de la respectarea protocolului, însă PNL e dispus să cedeze Transporturile social democraților, dacă obțin alte ministere în plus. De partea cealaltă, Marcel Ciolacu a cerut partidului, de asemenea, un mandat flexibil de negociere cu PNL, dar și pentru reducere numărului de ministere în guvernul pe care îl va conduce. 

Economie 2023-05-16 13:22:49

Klaus Iohannis le-a transmis celor care sărbătoresc duminică Paştele ca Învierea Domnului să le aducă bucurie în suflete, darul comuniunii cu cei dragi, răsplata păcii şi a armoniei, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Totodată, preşedintele a avut un mesaj şi pentru cei care sărbătoresc Floriile. 

Economie 2023-04-08 13:03:51

Rover-ul InSight al NASA, aflat pe planeta Marte, a transmis ceea ce ar putea fi ultimul mesaj de pe Planeta Roșie, acolo unde se află pentru a dezvălui secretele interioriului planetei, relatează The Guardian. Dispozitivul spațial va rămâne fără energie după ce praf marțian s-a adunat pe panourile sale solare.

Economie 2022-12-20 09:40:05

Șeful diplomației europene, Josep Borrel, a declarat marți, că „își frământă creierul” pentru a găsi o formulă care să permită depășirea blocajului Ungariei privind plata a șase miliarde de euro destinat sprijinului militar destinat Ucrainei, informează EFE. 

Economie 2024-10-08 17:02:38

Elon Musk a lucrat pentru scurt timp ilegal în SUA, după ce a abandonat un program de studii postuniversitare în California, lucru care contrastează cu opiniile sale împotriva imigrației, scrie The Guardian.

Economie 2024-10-27 07:00:18

Gazoductul Urengoi-Pomary-Uzhhorod, folosit pentru a exporta gaze rusești prin Ucraina a explodat, marți, conform Reuters care citează oficiali locali.

Economie 2022-12-20 15:45:21