• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-28 22:29:53
  • Sursa:
O femeie din Texas s-a reunit cu familia sa la 51 de ani dupa ce a fost rapita de dadaca Imagine

O femeie de 53 de ani din Texas s-a reunit cu familia sa la 51 de ani după ce a fost răpită de dădacă. Părinții ei au găsit-o cu ajutorul unui pont anonim, scrie The Guardian.

Incredibila poveste despre dispariţia Melissei Highsmith s-a încheiat sâmbătă în Carolina de Sud, potrivit postului de televiziune din Charleston, WCIV, precum şi al unui comunicat de presă al familiei ei.

Melissa avea un an în 1971 şi locuia în Fort Worth, Texas, când mama ei, Alta Apantenco, a publicat un anunţ în ziar prin care căuta o dădacă. Crescând-o singură pe Melissa şi având nevoie de o persoană care să aibă grijă de fiica ei în timp ce lucra, Apatenco a angajat o femeie care şi-a exprimat interesul pentru job fără a o întâlni vreodată personal.

La un moment dat, colega de apartament a lui Apatenco a lăsat-o pe Melissa în grija dădacei, iar aceasta ar fi răpit-o şi nu a mai înapoiat-o familiei.

Deși au reclamat dispariția copilei la poliție, Melissa nu a fost găsită vreme de 51 de ani. Cu toate acestea, membrii familiei nu și-au pierdut speranța. Au organizat petreceri de ziua ei, în noiembrie, în fiecare an și recent au creat și o pagină de Facebook denumită ”Să o găsim pe Mellissa Highsmith” şi au solicitat ajutor pentru a-şi găsi ruda dispărută.

În septembrie, familia Melissei a primit un pont anonim că aceasta s-ar afla în împrejurimile oraşului Charleston, care este la mai mult de 1.770 de kilometri de Fort Worth, potrivit WCIV. Au folosit rezultatele unui test ADN, un semn de naştere al femeii şi ziua ei de naştere şi au obţinut confirmarea că femeia este într-adevăr fata care le fusese luată cu 51 de ani în urmă.

Sâmbătă, Melissa s-a reunit cu mama, cu tatăl şi cu doi dintre cei patru fraţi ai săi, la biserica familiei din Fort Worth.

”Nu m-am putut opri din plâns. Am fost nespus de bucuroasă şi încă sunt derutată încercând să înţeleg că sora mea e chiar în faţa mea şi că am găsit-o.”, a mărturisit sora femeii, Sharon.

„În acest moment, vrem doar să o cunoaştem pe Melissa, să-i urăm bun venit în familie şi să recuperăm cei 50 de ani pierduțil”, a mai adăugat acesta.

Potrivit lui Sharon, mama lor s-a simţit extrem de vinovată după dispariţia Melissei și chiar s-a confruntat cu acuzaţii că şi-ar fi ucis fiica dispărută şi ar fi ascuns crima. „Mama a făcut tot ce a putut cu resursele limitate pe care le avea – nu putea risca să fie concediată, aşa că a avut încredere în persoana care a spus că va avea grijă de copilul ei”.

Cât despre dădacă, femeia care ar fi răpit-o pe Melissa, nu se cunosc deocamdată informații.

Un grup de activiști proruși din Germania a donat bani unei divizii a armatei ruse care luptă în Ucraina. Fonndurile au fost folosite pentru achiziționarea de aparate de emisie-recepție, căști și telefoane, potrivit unui ofițer din divizie și mesajelor consultate de de Reuters.

Economie 2023-01-31 07:00:15

Cinci bărbaţi - doi români, un israelian şi doi columbieni - care extrăgeau cocaină din cafea, pe cale chimică, în primul astfel de laborator descoperit în România, într-o cabană izolată din judeţul Bihor, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru trafic internaţional de droguri şi constituire a unui grup infracţional organizat, informează news.ro.

Economie 2025-01-09 18:30:24

Polonia vrea să lanseze o serie de sateliți militari de observare anul viitor, a anunțat joi un ministru adjunct al Apărării, potrivit Sky News.

Economie 2024-02-29 22:38:05

Radu Mihaiu, primarul sectorului 2, a vorbit, miercuri seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24 despre situația dificilă de la numărarea voturilor din acest sector, spunând că existe nenumărate inadvertențe și că e nevoie de renumărarea voturilor în mai multe secții cu probleme - „Noi vrem renumărarea pentru toate aceste secții în care au dispărut voturi din urna de vot”, a spus Mihaiu la Digi24.

Economie 2024-06-12 22:58:39

Mick Jagger a afirmat într-un interviu publicat recent de Wall Street Journal că cei opt copii ai săi nu au nevoie de 500 de milioane de dolari pentru a trăi bine, sugerând că şi-ar putea dona averea, relatează CNN.

Economie 2023-09-30 11:48:56

FC Barcelona a fost amendată cu 10.000 de euro și a primit interdicţia de a vinde bilete fanilor săi pentru următorul meci din deplasare din Liga Campionilor, după ce suporterii săi au fost găsiţi vinovaţi de comportament rasist în timpul partidei cu Monaco.

Economie 2024-09-27 16:11:11

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2022-09-30 13:28:11

Vladimir Putin a petrecut Crăciunul în afara Kremlinului. Președintele Rusiei a participat la slujba de Crăciun pe rit vechi de la Biserica de lângă reședința sa din Novo-Ogaryovo, din apropiere de Moscova. Înainte de asta, liderul de la Kremlin s-a văzut cu familiile soldaților ruși care au murit în Ucraina.

Economie 2024-01-07 08:54:17