• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-06 11:12:15
  • Sursa:
Numarul accidentelor grave in care au fost implicati conducatorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori in 4 ani Imagine

Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, potrivit datelor poliției.

În ultimii patru ani, în România s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane şi-au pierdut viaţa, peste 200 de persoane au fost rănite grav şi 12 rănite uşor, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârşite în trafic: neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe sens opus.

Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicaţi utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidenţiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu victime, soluţionate de către Poliţie (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).

„Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenţi la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă”, a declarat Adrian Marin, Preşedinte UNSAR, potrivit Agerpres.

„Având în vedere toate acestea, mai mulţi asigurători au venit în sprijinul clienţilor, oferind produse de asigurare care oferă protecţie financiară şi pentru astfel de situaţii neprevăzute”, se menţionează în comunicat.

Aşadar, în cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta accidentează pe cineva sau provoacă o daună materială, costurile financiare rezultate pot fi preluate de asigurător, în limita de răspundere acoperită prin poliţa achiziţionată.

Totodată, dacă o asigurare de răspundere civilă dedicată trotinetelor ajută atunci când accidentul s-a produs din vina conducătorului acesteia, provocând daune unor terţi, pentru cel vinovat, o poliţă de asigurare de accidente persoane, de sănătate sau de viaţă poate fi o soluţie eficientă în cazul în care este nevoie de îngrijiri medicale.

„Aceste date ne arată importanţa asigurărilor, cu atât mai mult cu cât traficul se aglomerează o dată cu reînceperea şcolilor. Poliţele de asigurare pot reprezenta un sprijin important pentru toţi participanţii la trafic, în cazul producerii unui incident nefericit”, a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

Cel puţin 41 de persoane au murit într-o închisoare pentru femei din apropierea capitalei Hondurasului, în urma unui conflict între bande rivale, a anunţat poliţia, potrivit BBC.

Economie 2023-06-21 08:58:36

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost lovită pe o trecere de pietoni din Focșani de o mașină a Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Victima a fost transferată la Galați.

Economie 2023-01-09 14:13:19

Ucraina a condamnat, sâmbătă, cu fermitate planurile Rusiei de a organiza alegeri prezidenţiale în primăvara anului viitor pe teritoriul ocupat, angajându-se să îi pună sub acuzare pe toţi observatorii trimişi să le monitorizeze, transmite Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2023-12-09 20:39:03

Un rus condamnat la închisoare după o crimă și grațiat după ce s-a alăturat grupului Wagner a fost reținut fiind acuzat că a ucis din nou. Potrivit presei locale, acesta este suspectat că a omorât o femeie în vârstă.

Economie 2023-03-30 18:51:23

Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei Roxette cu o nouă solistă, Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE citată de Agerpres.

Economie 2024-05-04 12:24:25

Conflictul între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, intrat în a patra lună, ar putea „să producă cu uşurinţă metastaze” în regiune, a avertizat, duminică, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, aflat în vizită în Qatar în cadrul unui nou turneu în ţări arabe şi în Israel, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-07 22:33:33

Un echipaj de pe ambulanță și-a luat o pauză de jumătate de oră, chiar în timpul unei misiuni în care avea pe targă un pacient. Femeia, care suferise o fractură, trebuia să ajungă la un spital din Capitală. Incidentul a avut loc pe 16 septembrie, dar a ieșit la iveală acum, în timp ce a fost demarată o anchetă internă.

Economie 2024-10-03 15:08:59

O vilă înconjurată de ruine carbonizate, situată pe o stradă din Los Angeles, a rămas intactă. Însă nu este un miracol, ci o adevărată lecție de arhitectură. Această locuinţă rezistentă la foc oferă inspiraţie pentru reconstrucţia oraşului din California. Conform proprietarului, arhitectul Michael Kovac, dacă și alte case ar fi fost costruite la fel, incendiile ar fi putut fi controlate.

Economie 2025-02-03 07:00:52