• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-31 09:07:07
  • Sursa:
Novak Djokovic, numarul 2 mondial in clasamentul ATP, a fost eliminat surprinzator in turul al treilea al US Open Imagine

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 2 mondial şi deţinătorul titlului, a fost eliminat, vineri noapte, în turul al treilea la US Open, de australianul Alexei Popyrin, scor 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, transmite News.ro.

Pentru prima oară din 2017, sportivul de 37 de ani va încheia anul fără o victorie la un grand slam.

De asemenea, el a pierdut pentru prima dată înaintea optimilor la un grand slam, după înfrângerea sa (7-6 [8], 5-7, 2-6, 7-6 [5], 6-4) în faţa uzbekului Denis Istomin, la Australian Open 2017.

Acesta va fi, de asemenea, primul an din 2002 în care niciun membru al Big 3 - Djokovic, Roger Federer şi Rafael Nadal - nu va câştiga un titlu major la simplu.

În vârstă de 25 de ani şi locul 28 mondial, Popyrin va evolua în optimi cu americanul Frances Tiafoe, favorit 20.

Un angajat de la Penitenciarul Rahova, având gradul de agent operativ principal I, este acuzat de procurori că a primit mită de la mai mulţi colegi, pentru a le întocmi ordine de serviciu care atestau deplasări fictive la Satu Mare, când în realitate aceştia se aflau în concediu de odihnă.

Economie 2023-03-24 16:11:22

Imaginea Digi24, folosită în cazul unui pamflet referitor la situația socială actuală, este prejudiciată prin alăturarea de text și imagini care nu au aparținut niciodată jurnaliștilor și postului Digi24.

Economie 2023-05-30 17:15:59

Relația dintre Alexander Lukașenko, liderul autocrat al Belarusului, și Vladimir Putin datează de mult, iar cei doi se întâlnesc regulat, ceea ce este o sursă de nemulțumiri profunde pentru opoziția redusă la tăcere de Lukașenko. Acest lucru i-a împins pe mulți, inclusiv oameni de știință și artiști, să ceară azil în Ucraina. Așa a făcut și Alexei în urmă cu câțiva ani și acum vrea să se înroleze în armată. Și, în timp ce Belarusul este de partea Rusiei, mulți oameni din această țară luptă alături de ucraineni. Dar pentru curajul său și loialitatea de care a dat dovadă, Alexei a plătit un preț mare. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta la ora 19:30.

Economie 2022-07-03 21:29:02

Ucraina a format o rețea de agenți și simpatizanți proucraineni în interiorul Rusiei care sunt aprovizionați de Kiev cu drone și conduc acte de sabotaj și atacuri împotriva Kremlinului, potrivit unor surse din serviciile de informații americane citate de CNN.

Economie 2023-06-05 15:07:56

Ministrul grec al turismului, Olga Kefalogianni, și ministrul guvernanței digitale, Dimitris Papastergiou, au anunțat luni o nouă aplicație digitală pentru turismul elen, mAiGreece, scrie eKathimerini. Aplicația le va oferi turiștilor informații inclusiv în limba română despre obiective turistice, plaje, spitale sau secții de poliție.

Economie 2024-06-04 08:34:10

Statele membre ale Comunităţii Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) au transmis joi, la finalul unui summit desfăşurat în capitala Nigeriei, Abuja, că toate opţiunile rămân pe masă în privinţa restabilirii ordinii constituţionale în Niger după lovitura de stat din 26 iulie şi au dispus activarea "Forţei în aşteptare" (Standby Force) a acestei organizaţii, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Economie 2023-08-10 23:07:52

Nu a fost greu pentru Samantha Losey, directorul general al Unity, o firmă de relații publice din Londra, să-și convingă echipa să lucreze mai puține ore pentru același salariu. Dar a fost greu să convingă consiliul de administrație al companiei să se alăture celui mai mare proiect pilot din lume pentru săptămâna de lucru de patru zile, relatează CNN.„A trebuit să lupt foarte mult să facem asta. Nimeni nu era dispus. Toată lumea era foarte tradiționalistă”, a declarat Losey pentru CNN Business.

Economie 2022-10-10 07:00:45

Jennifer Lawrence a dezvăluit pe cine susține în alegerile prezidențiale din 2024. Actrița, în vârstă de 34 de ani, și-a arătat sprijinul pentru candidații democrați Kamala Harris și Tim Walz în timpul unui interviu recent.

Economie 2024-09-28 20:49:28