Vanda Vlasov este urmarita penal pentru fals, in dosarul tatalui sau, fost presedinte al Camerei de Comert

Vanda Vlasov este urmarita penal pentru fals, in dosarul tatalui sau, fost presedinte al Camerei de Comert Imagine

 

Vanda Vlasov s-a prezentat astăzi la sediul DNA, unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Ea urmează să îşi prezinte apărarea în cauză.

Procurorii DNA o acuză de fals, în sensul că ar fi ar fi instigat o angajată din subordinea sa să redacteze un document din care să reiasă că nu ea a fost desemnată de Mihail Vlasov pentru a da o soluţie favorabilă în cazul în care acesta este acuzat.

Mihail Vlasov a fost arestat preventiv pe 19 martie după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 200.000 de euro de la un om de afaceri. El i-ar fi promis acestuia o soluţie favorabilă într-un dosar la Curtea de Arbitraj, instanţă unde fiica sa, Vanda Vlasov, era prim-vicepreşedinte.

Mihail Vlasov a fost eliberat din arestul preventiv în 25 aprilie, fiindu-i impusă, în schimb, măsura arestului la domiciliul din Iaşi.

Acuzaţiile aduse de DNA

„În 28 aprilie 2014, Curtea de Arbitraj Comercial a primit o cerere formulată de Vlasov Mihail depusă de fiica acestuia, Vlasov Vanda, prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte „dacă din momentul înscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 şi până în prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instanţelor de arbitraj”.

Ca răspuns, Chirilă Cassandra, secretară în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a întocmit un înscris în care a precizat că Vlasov Mihail nu a făcut parte din nici o instanţă de arbitraj, o copie a acestui exemplar fiind remisă lui Vlasov Vanda - fără a verifica în totalitate evidențele electronice și scriptice existente la nivelul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și fără a o prezenta conducătorului instituției spre verificare, avizare și semnare. În plus, la momentul în care a depus cererea, Vlasov Vanda i-a înmânat lui Chirilă Cassandra și un „model de adeverință”.

Ulterior, acest înscris a fost depus, în procedura de cameră preliminară, la instanţa care judecă dosarul în care Vlasov Mihail a fost trimis în judecată (vezi comunicat nr. 424 din 9 aprilie 2014 postat la www.pna.ro).Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, de această dată sub semnătura actualei conduceri, a comunicat faptul că până la data de 12 mai 2014 „adeverința solicitată de Vlasov Mihail prin cererea din data de 28 aprilie 2014 nu a fost eliberată”.

Pe de altă parte, a reieșit că, în jurul datei de 15 aprilie 2014, Pop Daniela Domnica, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a primit de la Vlasov Vanda o cerere formulată de Vlasov Mihail prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă că acesta din urmă nu a făcut parte din completele instanţei de arbitraj comercial. La insistenţele şi presiunile lui Vlasov Vanda, în aceiași zi și fără efectuarea unor verificări complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fără știința conducerii instituției, o adeverinţă pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda.

Din verificările efectuate a rezultat că acest înscris întocmit de Pop Daniela Domnica a fost folosit de Vlasov Mihail pentru termenul de instanţă din data de 22 aprilie 2014, aspect confirmat de conținutul încheierii de amânare a pronunțării din acea dată. Prin încheierea din dată la 24 aprilie 2014, ÎCCJ a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu”, potrivit unui comunicat remis de DNA.