• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-29 11:01:46
  • Sursa:
Nou sistem Patriot pentru Romania: SUA aproba vanzarea unei unitati pentru inlocuirea celei oferite Ucrainei. Detalii despre achizitie Imagine

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere MIM-104 Patriot, anunţă Ambasada SUA la Bucureşti, care arată că unitatea de tragere va înlocui sistemul pe care ţara noastră l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Ministerul Apărării Naţionale a salutat decizia SUA și a precizat că această variantă este una modernizată faţă de cea donată, iar costul este de 262 de milioane de dolari.

ACTUALIZARE: „Conducerea Ministerului Apărării Naţionale salută decizia Departamentului de Stat al SUA de a aproba vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS) şi notificarea, în acest sens, a Congresului SUA, conform procedurilor standard americane. Acest sistem îl va înlocui pe cel donat Ucrainei de ţara noastră în luna septembrie a anului 2024”, au transmis, marţi, reprezentanţii MApN, potrivit News.ro.

Ei au adăugat că preţul estimat pentru acest sistem, compus dintr-un set radar AN/MPQ-65, în varianta modernizată faţă de cea donată, două staţii de lansare M903 şi o staţie de control lansare, este de 262 de milioane de dolari. Conform legislaţiei americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 280 de milioane de dolari.

„Sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile, asigurate de un grup de ţări aliate, precum şi prin intermediul Iniţiativei Immediate Action on Air Defence, în vederea refacerii deficitului de capabilitate generat de donaţie. Sistemul PATRIOT poate detecta şi doborî o gamă largă de platforme aeriene şi rachete balistice, iar această achiziţie va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre”, a precizat sursa citată.

Ministerul Apărării a menţionat că sistemele de rachete sol-aer sunt esenţiale pentru securitatea naţională şi regională, iar în contextul politico-militar actual, „România continuă eforturile pe dimensiunile de apărare şi securitate, prin asigurarea unor capabilităţi militare robuste şi credibile”.

Programul de achiziţie a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT a fost iniţiat prin Legea nr. 222/2017. Primul sistem a fost recepţionat în anul 2020. În perioada 2021-2023 au fost recepţionate echipamentele majore pentru celelalte trei sisteme din prima etapă a programului. Pentru sistemele din etapa a II-a (trei sisteme), pentru care România a semnat contractul de achiziţie la finalul anului 2023, Guvernul SUA a lansat deja comanda către compania Raytheon pentru începerea producţiei de radare, staţii de lansare, sisteme de comandă şi control  şi rachete.

Pentru donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina şi, ulterior, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prin cumpărarea altuia pentru Armata României a fost adoptat, în luna septembrie a anului trecut, un nou act normativ, respectiv Legea pentru completarea Art.1 din Legea 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare antiaeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Știrea inițială: Potrivit sursei citate, sistemul MIM-104 Patriot include un set radar AN/MPQ-65 şi două staţii de lansare M903.

„Această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care România l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Patriot poate detecta şi doborî o gamă largă de ameninţări cu rachete balistice şi aeropurtate, iar această achiziţie va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre'', precizează Ambasada SUA la Bucureşti, într-un comunicat transmis marţi, citat de Agerpres. 

Ambasadorul Kathleen Kavalec a declarat că Statele Unite apreciază sprijinul continuu pe care România l-a acordat Ucrainei, incluzând donarea unui sistem Patriot pentru a sprijini apărarea acestei ţări.

„Angajamentul României faţă de apărarea aeriană integrată consolidează protecţia teritoriului românesc şi a alianţei NATO, făcând America şi aliaţii noştri mai siguri'', a spus ea.

Având un cost estimat de 262 de milioane de dolari, sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor granturi de la un grup de donatori NATO.

Este sezon de vânătoare în Herson, iar civilii sunt prada. Sportul sângeros începe înainte de zori, în fiecare zi, când primele drone rusești zboară peste râul Nipru, în căutarea ucrainenilor pe care să-i omoare. În unele zile, dronele urmăresc și atacă personalul medical din serviciul de ambulanță, ofițerii de poliție, colectorii de gunoi și pompierii.

Economie 2025-02-03 07:00:18

Șapte militari aflați în serviciul activ al Armatei Române au participat la misiuni în Congo, ca mercenari, potrivit unei anchete a Ministerului Apărării. Cadrele active și-au luat concediu de creștere a copilului și au plecat în diferite misiuni ca angajați ai unor companii de securitate românești. MApN a mai transmis că alți 466 de militari aflați în rezervă au semnat contracte cu firme private și au activat în Congo.

Economie 2025-04-02 17:25:30

Fotbalistul Mohamed Salah a fost din nou criticat de fanii săi musulmani după ce a postat o fotografie cu el şi familia sa în faţa unui brad de Crăciun. Starul echipei Liverpool, care este musulman, a scris alături de fotografie urarea „Merry Christmas” (Crăciun fericit, n.r), notează Daily Mail.

Economie 2024-12-25 23:00:36

Indonezia ia în calcul să impună o taxă pentru turiști după o serie de incidente în care străinii au încălcat legile sau obiceiurile în Bali, pozându-se goi în locuri sacre sau conducând motociclete fără permis, scrie presa locală, citată de The Guardian.

Economie 2023-04-14 15:11:59

O misiune a NASA a descoperit o nouă exoplanetă de dimensiunile Pământului care ar putea să susțină viața. Planeta, denumită TOI 700 e, orbitează o stea de dimensiuni mici, aflată la 100 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar, scrie CNN.

Economie 2023-01-11 09:59:52

Un bărbat este căutat de Poliția italiană, după ce și-ar fi omorât soția româncă și ar fi fugit, intenția lui fiind aceea de a părăsi țara.

Economie 2022-10-24 14:37:45

Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, a fost privat de mai multe dintre privilegiile pe care le avea după ocuparea funcției, pentru că a rămas un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin. Totuși, el își va putea păstra pensia, în ciuda opoziției care a argumentat că Schröder dăunează reputaţiei internaţionale a Germaniei prin faptul că nu se distanţează de Putin şi îşi păstrează funcţiile în diferite companii energetice ruse.

Economie 2022-05-19 17:50:44

Referatul cu propunerea de arestare a lui Bogdan Peșchir, cercetat pentru finanțarea campaniei pe TikTok a lui Călin Georgescu, conține întregistrări ale discuțiilor pe care acesta le avea cu diverse persoane interesate să-l promoveze contra cost pe candidatul susținut și de Moscova la alegerile prezidențiale anulate de anul trecut. Procurorii au aflat și cine sunt cei care au primit cei mai mulți bani pentru promovarea lui Georgescu, Victor Micula fiind în topul listei. Între timp, Bogdan Peșchir a contestat măsura arestului preventiv.

Economie 2025-03-22 15:03:14