Trenul mergea spre Zaragoza.
Mecanicul de tren a văzut incendiul și că flăcările înaintează periculos, așa că a vrut să schimbe sensul de mers. În acel moment, de teamă că trenul ar putea fi mistuit de flăcări, pasagerii s-au panicat și au spart geamurile, pentru a scăpa.
Doi dintre cei care au suferit arsuri grave au fost luați cu elicopterul, în timp ce alții, printre care și o fată de 10 ani, au fost duși la spitalele din apropiere. Potrivit serviciilor de urgență, printre cei răniți grav este și o femeie de 58 de ani.
În tren erau 48 de pasageri.
Valencia este cea mai recentă regiune care s-a confruntat cu incendii de vegetație severe în timpul valului de căldură prelungit din Spania, care a distrus mii de hectare de pădure și a dus la evacuarea a peste 1000 de persoane.
Doi pompieri care intervin pentru stingerea focului au suferit arsuri.
