• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-27 10:23:22
  • Sursa:
Noi alerte meteo: ploi si vant puternic in aproape toata tara. De joi cresc temperaturile, maxima va ajunge la 24 de grade Celsius Imagine

Meterologii anunţă vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării, până vineri seară, fiind emise şi două avertizări cod galben. În zonele montane, rafalele vor depăşi 90 de kilometri la oră.

ANM a emis, miercuri, o informare, valabilă în perioada 27 martie, ora 10 – 29 martie.

În această perioadă vântul va sufla cu 45 - 55 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h. Va ploua îndeosebi în vestul, centrul şi nordul ţării, unde local vor fi cantităţi de apă de 10 - 15 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă de la munte.

Meteorologii au emis şi o avertizare cod galben până joi dimineață.de vânt în Banat, sudul Crişanei, în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Viteza vântului în aceste zone va fi de 55 - 65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, de peste 90 km/h.

Al doilea cod galben emis de ANM va restrânge zona afectată la în Banat, sudul Crişanei şi în Carpaţii Meridionali, unde până joi la ora 10.00 vântul va fi puternic.

În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 14 - 16 grade, iar cea minimă de 4 - 6 grade. Va fi înnorat, iar vântul va sufla cu 40 - 45 km/h.

Joi, vremea se va încălzi. Ziua va fi înnorat temporar și vor fi posibile ploi slabe. Temperatura maximă va fi de 19 - 20 de grade, iar cea minimă va fi de 4 - 7 grade.

Procesul de încălzire a vremii va continua vineri, când maxima termică va ajunge la 24 de grade Celsius.

Cel puțin 124 de oameni au murit de frig în Afganistan, în ultimele două săptămâni, când temperaturile au coborât şi la minus 34 de grade Celsius, au anunțat autoritățile talibane care spun că în regiunea muntoasă a țării zăpada a blocat accesul la mai multe comunități care sunt în pericol, scrie BBC.

Economie 2023-01-24 22:52:02

Un grup de 165 de oameni dintr-un sat belgian a câștigat marele premiu la loteria EuroMillions, informează BBC.

Economie 2022-12-09 12:20:27

Un băiat de 15 ani din Mississippi, SUA, care deja are diplomă de licență și master în contabilitate, se pregătește să meargă la facultatea de drept anul acesta și va deveni astfel unul dintre cei mai tineri juriști din istorie.

Economie 2023-03-07 11:44:52

„Cât de mult se va distanța PNL de PSD în următorul an?", o întrebare la care răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Economie 2023-11-28 08:10:27

„Aliatul Rusiei, China, trebuie să pună capăt războiului din Ucraina”, a spus consilierul federal elvețian Ignazio Cassis, la adunarea consilierilor de securitate națională înaintea Forumului Economic Mondial de la Davos. De asemenea, se încearcă și cooptarea țărilor din BRICS, pentru influențarea Rusiei în a face un acord de pace cu ucrainenii, transmite Reuters.

Economie 2024-01-14 20:04:59

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cu cod roșu de viscol puternic în Carpații Meridionali, care afectează 10 județe, la altitudini de peste 1.800 metri, începând de marți seară. De asemenea, s-au emis și coduri portocalii și galbene de vreme rea, avertizările afectând aproape jumătate de țară.

Economie 2023-01-17 13:38:51

IRCC va crește de la 1 aprilie la 5,98% pe an, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Naţională a României (BNR). Indicele a crescut de la 5,71% pe an.

Economie 2023-03-31 16:49:54

Justiţia argentiniană a autorizat marţi transferarea rămăşiţelor lui Diego Armando Maradona la un mausoleu din Buenos Aires, care se va construi în districtul Puerto Madero cu intenţia de a-i aduce un omagiu legendarului fotbalist, scrie Agerpres.

Economie 2024-10-02 12:49:41