Având în vedere că Franța amână reformele inevitabile cu cel puțin doi ani și că multe țări europene se confruntă cu propriile crize ale pensiilor, merită să ne gândim cum să concepem reforme ale pensiilor care să fie durabile, echitabile și viabile din punct de vedere politic, scfrie cei doi profesori.
O caracteristică frapantă a dezbaterii privind reforma pensiilor în Europa este cât de bine înțelese și documentate sunt problemele sale fundamentale. Populația Europei îmbătrânește. Rata natalității este în scădere. Speranța de viață este din ce în ce mai mare. Tot mai puțini oameni contribuie la finanțarea sistemelor publice, din care tot mai mulți oameni vor retrage bani pentru perioade mai lungi de timp. În același timp, perturbările tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut.
Deoarece majoritatea sistemelor europene de tip „pay-as-you-go” au fost concepute într-o perioadă în care demografia era complet diferită, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta realitatea actuală. Acest lucru este acceptat în alte domenii, cum ar fi educația, unde districtele școlare sunt reorganziate și se reduce numărul de școli nou construite pentru a reflecta numărul mai mic de copii din cartierele. Dar orice discuție despre ajustarea vârstei de pensionare este întâmpinată de mii de protestatari furioși care umplu străzile din Paris, Madrid sau Bruxelles.
În cazul Franței, este important ca reforma să fie pusă în perspectivă: s-a propus creșterea vârstei de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani. Danemarca ajustează vârsta de pensionare la fiecare cinci ani, în funcție de speranța de viață, și a aprobat la începutul anului creșterea acesteia la 70 de ani până în 2040, de la 67 de ani în prezent.
Reformele pensiilor eșuează în continuare deoarece politica prevalează asupra economiei. Tranzițiile demografice sunt previzibile, costurile lor sunt măsurabile, iar instrumentele politice necesare pentru a aborda consecințele lor există deja. Dar reformele eșuează atunci când se ciocnesc cu stimulentele electorale și neîncrederea publicului.
Cum pot fi depășite aceste probleme? În locul concentrării ssupra unui singur aspect, cum ar fi vârsta de pensionare, cei doi profesori propun o abordare multidimensională care să abordeze atât cheltuielile, cât și contribuțiile și să compenseze persoanele care sunt inițial afectate de reforme. Spania a servit drept studiu de caz, dar lecțiile sunt valabile pentru multe țări europene, printre care și Franța.
O parte a soluției constă în incorporarea unor noi mecanisme de ajustare automată sau a unor norme care adaptează pensiile la realitățile economice și demografice în schimbare. Aceste mecanisme fac sistemele de pensii mai previzibile și mai credibile și reduc dependența lor de o serie de reforme ad-hoc care sunt pline de dificultăți politice.
Giménez și Saavedra propun, de asemenea, compensarea lucrătorilor și a pensionarilor care suportă greul reducerii pensiilor. Acest lucru s-ar realiza printr-un transfer unic de active lichide de la guvern către gospodării.
Dezavantajul acestei politici este că guvernele ar trebui să finanțeze aceste plăți, cel mai probabil prin emiterea de noi datorii publice. Dar, așa cum s-a mai văzut, reformele care sunt impuse fără nicio încercare de a compensa pe cei care pierd sunt foarte des anulate. Alegătorii în vârstă care se gândesc la pensionare – și numărul acestora crește pe zi ce trece – vor bloca orice încercare de a le reduce beneficiile, dacă nu vor înțelege că vor fi compensați pentru pierderile suferite.
Pentru ca reformele pensiilor să funcționeze cu adevărat, ele ar trebui să se bazeze pe cinci elemente:
Combinate, aceste măsuri nu numai că îmbunătățesc sustenabilitatea financiară a sistemelor de pensii, reducând cheltuielile viitoare cu pensiile, dar încurajează și economiile private și promovează o viață profesională mai lungă. Dacă reformele sunt anunțate cu mult timp în avans, costul tranziției poate fi mai mic, deoarece gospodăriile au mai multă libertate de acțiune pentru a-și ajusta consumul, economiile și opțiunile de pensionare.
Acest lucru nu înseamnă că reformele pensiilor nu vor crea controverse. Dacă aceste măsuri ar fi adoptate, guvernele ar trebui să le explice în mod clar și să anticipeze reacția negativă a publicului. De asemenea, ar trebui să clarifice faptul că, fără reforme, creșteri substanțiale ale impozitelor vor fi inevitabile.
Alternativa este însă și mai gravă. Conform calculelor celor doi profesori, Spania ar trebui să majoreze taxa medie pe valoarea adăugată cu 9 puncte procentuale, de la 16% la 25%, pentru a obține venituri suficiente pentru a susține sistemul actual pe termen nelimitat. Amânând deciziile nepopulare privind pensiile, politicienii se expun la majorări de impozite și mai nepopulare în viitor.