• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-12 16:29:25
  • Sursa:
Nicusor Dan: Primaria a obtinut 242 de milioane de lei pentru modernizarea retelei de termoficare Imagine

Primăria Capitalei a obținut 242 de milioane de lei pentru modernizarea a 30 de km de reţea de termoficare, a anunțat luni edilul Nicușor Dan.

„Primăria Capitalei a obținut o finanțare nerambursabilă de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare totală de 242.072.922 de lei pentru modernizarea a 30 km de rețea de termoficare din Capitală”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

Potrivit edilului general, suma reprezintă 85% din valoarea totală a lucrărilor, restul de 15% fiind din surse proprii.

„Au fost selectate pentru înscrierea în program patru din cele şapte obiective, cu o lungime totală a conductelor de 30 kilometri”, adaugă Nicuşor Dan.

Cele patru obiective pentru care PMB a obţinut cofinanţare sunt:

„În ceea ce priveşte celelalte trei obiective ale proiectului, două au fost executate în proporţie de 95%, iar ultimul se află în execuţie, cu un stadiu de realizare de 70% – şantierul deschis în zona Ferentari. Programul Termoficare este implementat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în perioada 2019 – 2027 şi este un program multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor”, mai transmite primarul.