„În privinţa raportului cost-beneficiu, Bucureşti - Alexandria se află înaintea tuturor. Veţi vedea în Master Planul de Transporturi, aprobat de Comisia Europeană. Raportul cost-beneficiu este costul de construcţie amortizat în raport cu numărul de autovehicule care trec pe acolo. Şi trec foarte multe autovehicule”, a spus Dan Șova la un post de televiziune.
Autostrada Bucureşti-Alexandria va avea 80-90 de kilometri, va costa aproape 400 de milioane de euro, iar Guvernul vrea să o construiască pană în 2018.
Deocamdată pentru această rută nu există nici măcar un studiu de fezabilitate. Licitaţia pentru realizarea sa va vea loc în perioada următoare.
