• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-12 22:28:23
  • Sursa:
Nicusor Dan anunta ca „in cel mai scurt timp” incep procedurile pentru achizitia a 100 de troleibuze Imagine

Municipalitatea va lansa, în cel mai scurt timp, în SEAP documentaţia pentru achiziţia a 100 troleibuze pentru care există finanţare nerambursabilă din Fondul de Mediu, a anunţat marţi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Cele 100 de troleibuze noi se vor achiziţiona suplimentar faţă de cele 22 de troleibuze finanţate prin PNRR. Valoarea estimată totală a acestui proiect este de 273.109.244 lei fără TVA, finanţare din veniturile Fondului de Mediu obţinute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Potrivit acestuia, cele 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, au podeaua complet coborâtă, spaţiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilităţi, au în dotare computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS, sistem de informare audio-video, aer condiţionat şi au o autonomie minimă de 20 de kilometri, potrivit Agerpres.

Nicuşor Dan a precizat că garanţia funcţionării este de minimum 300.000 de kilometri de la data punerii în exploatare sau de minimum 5 ani pentru troleibuz în ansamblu şi pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreţinerea planificată, consumabilele şi manopera efectuată în această perioadă.

 

Milionarul din Sibiu bătut zeci de minute de trei bărbați care i-au intrat în casa aflată la câteva sute de metri de reședința prezidențială a murit la spital. Crima care a zguduit lumea afacerilor din Ardeal, în care bărbatul era cunoscut pentru investițiile în criptomonede, dar și pentru pasiunile costisitoare, e investigată de cei mai buni criminaliști din România, trimiși special de la București de șefii poliției. Iar scenariul unui asasinat la comandă, acoperit de un jaf, e luat în calcul de anchetatori acum.

Economie 2023-11-10 12:16:17

Liderii Coaliției au decis, marți, să fie tăiate cheltuieli bugetare în valoare de 20 de miliarde de lei, pentru a se putea înscrie în ținta asumată de deficit bugetar de 4,40% din PIB, au declarat pentru Digi24.ro surse participante la ședință. 

Economie 2023-04-04 16:27:34

Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat marţi că nu va exista „nicio victorie militară” a Rusiei şi „nicio pace dictată” de preşedintele rus, Vladimir Putin, în războiul său împotriva Ucrainei, la o conferinţă internaţională la Berlin, în prezenţa preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-06-11 12:45:58

Un bărbat băut care încerca să își parcheze mașina a lovit alte cinci autoturisme, într-o parcare zona Ostoveni, Râmnicu Vâlcea.

Economie 2023-06-01 08:58:33

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă, începând cu data de 2 noiembrie, a generalului cu patru stele Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Acesta, însă, o să rămână în continuare în funcție. 

Economie 2024-11-01 17:17:45

Elevul de clasa a opta din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta pe holurile școlii, supărat că fusese amendat de polițiști după ce provocase un scandal în școală, a fost reținut pentru 24 de ore. Înainte de a fi încătușat, băiatul își amenințase profesoara cu moartea. Femeia a ajuns la spital.

Economie 2024-03-12 10:21:34

Prima locomotivă electrică pentru care România a accesat fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR), în vederea modernizării, a fost reabilitată şi urmează să fie testată şi autorizată pentru a fi pusă în circulaţie anul acesta. Alte 54 de locomotive care vor putea atinge viteze de 160 de kilometri pe oră şi 139 de vagoane ar urma să fie modernizate tot prin PNRR.

Economie 2024-08-14 13:22:46

Apar noi date în cazul dentistei ucise în cabinetul din Brăila. Anchetatorii au percheziționat casa mamei suspectului și au găsit, într-o vitrină, un cuțit rabatabil, cu lama de 17 centimetri. Era lăsat desfăcut, în spatele unor cești din porțelan. Arma alba a fost confiscată pentru expertiză. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă aceasta este vorba arma crimei.

Economie 2024-07-26 18:41:47