• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-06 14:33:01
  • Sursa:
Klaus Iohannis: Plafonarea pretului la gaze este in discutie la nivelul UE. Asteptam Comisia sa vina cu ceva concret Imagine

Comisia Europeană trebuie să vină cu un plan concret în ceea ce priveşte plafonarea temporară a preţului la gazele naturale la nivelul UE, aceste propuneri urmând să fie apoi discutate, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

„Până acum s-a discutat doar principial că trebuie făcut ceva. De exemplu, eu din februarie spun că trebuie făcut ceva, propunerea mea, dacă vă amintiţi, a fost să despărţim piaţa gazului de piaţa electricităţii. Ar fi fost după mine cel mai natural pas, dar şi plafonarea preţului este în discuţie. Noi, însă, aşteptăm de la Comisie să vină cu ceva concret. La comisie se găseşte expertiza pentru a veni cu un plan concret. În acest moment, nu pot să vă spun mai mult, dar, din informaţiile mele, mâine, la Consiliul informal, preşedinta Comisiei va veni cu câteva propuneri în această materie. După aceea, sigur, putem să discutăm aceste propuneri”, a afirmat şeful statului, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene, potrivit Agerpres.

Iohannis participă joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European.

Uniunea Europeană ar trebui să introducă o plafonare temporară a preţului la gazele naturale, aşa cum cer majoritatea statelor membre, până când va putea fi adoptat un nou index al preţurilor, a declarat miercuri, în Parlamentul European, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vladimir Putin a folosit discursul său de Ziua Victoriei pentru a reafirma că Occidentul încearcă să șteargă contribuțiile Uniunii Sovietice la înfrângerea Germaniei naziste în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (cel de-al Doilea Război Mondial), o nemulțumire care se află în centrul percepției de adversitate a Rusiei față de Occident, notează ISW. Institutul pentru Studiul Războiului mai spune că trecerea Kremlinului de la acuzațiile privind persecuția vorbitorilor de limbă rusă la cea a vorbitorilor de limbă moldovenească indică faptul că Kremlinul încearcă probabil să justifice o viitoare agresiune rusă în toată Republica Moldova.

Economie 2024-05-10 18:53:48

Ministrul Angel Tîlvăr a afirmat miercuri că Armata României este, în prezent, „una dintre cele mai respectate armate din NATO”, dovedind că poate să furnizeze securitate şi apărare solide nu doar acasă, ci şi în cele mai dificile teatre de operaţii din lume, unde a acţionat, de multe ori, alături de armata americană.

Economie 2023-06-07 19:47:46

Infractorii cibernetici profită de criza din energie. Sute de persoane au primit mesaje prin care erau anunțate că li s-a emis factura la energie cu amenințarea că energia electrică urmează să fie oprită la o anumită dată dacă nu este accesat un anumit link unde se face plata. Autoritățile îi avertizează pe oameni să nu acceseze link-ul și nu-și dea datele personale.

Economie 2022-09-15 10:47:50

Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investițiilor străine directe (ISD) este esențială. Pe termen mediu și lung, aceste investiții contribuie la stabilitatea economică și la îmbunătățirea standardelor de viață. Astfel, ISD generează oportunități de angajare și stimulează creșterea productivității prin transferul de tehnologie, know-how și competențe manageriale. De asemenea, ele diversifică baza industrială a acestor țări, reducând dependența de importuri în domenii cheie și sporind reziliența economiilor locale la șocuri externe. În plus, capitalul atras favorizează inovația și facilitează accesul companiilor locale pe piețele internaționale. Astfel, creșterea atractivității țărilor pentru ISD devine un obiectiv strategic în contextul competiției regionale și globale, inclusiv în contextul fenomenului recent, dar aparent tot mai accentuat, de “reshoring” (fenomen determinat de contextul geopolitic al ultimilor ani și opus, ca sens de acțiune, celui de diversificare regională și globală a activităților companiilor).

Economie 2024-06-06 17:03:38

Pe fundul celui mai mare lac din Norvegia, Mjøsa, se află o epavă veche de sute de ani în stare aproape perfectă, informează CNN.

Economie 2022-12-12 18:07:27

Un traficant de droguri din Marea Britanie a fost condamnat la închisoare pentru trei ani după ce a sunat la poliție de pe același telefon pe care l-a folosit pentru a încheia afaceri cu droguri. Rakib Khan a folosit numărul de telefon pentru a apela la poliție să anunțe că este jefuit când de fapt poliția a intrat peste el pentru a-l aresta, potrivit SkyNews.  

Economie 2024-04-22 17:45:40

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că ruşii trebuie să aibă dreptul de a-i critica pe militarii ruși care coordonează invazia rusească în Ucraina, pe care el însuşi îi critică adeseori, şi aceasta în ciuda întăririi legislației și practicilor represive în Rusia.

Economie 2023-03-15 18:47:04