”Am emis autorizaţia de construire pentru imobilul care a găzduit Bancorex, situat la adresa Calea Victoriei, nr 15, strada simbol a oraşului din zonă protejată. Mă bucur să văd astfel de proiecte serioase în care dezvoltatorii respectă normele de urbanism şi integrează clădirea în zona culturală învecinată. În cazul de faţă, se repară în măsura posibilului o eroare majoră de urbanism a anilor '90”, a anunţat primarul pe Facebook.
Nicuşor Dan arată că vor fi executate lucrări de reconfigurare spaţială, volumetrică, de extindere a imobilului şi de amenajare exterioară şi peisagistică, precum şi de reamenajare a parcării auto subterane.
”Se va remodela «Podium-ul» pentru a se putea amenaja terase înierbate care vor extinde spaţiul public spre clădirea CEC. De asemenea, se vor executa lucrări pentru eficientizarea energetică a clădirii, iar odată cu eliminarea parţială a etajelor se va îmbunătăţi vizibilitatea asupra clădirii CEC, şi a Magazinului Victoria. Toate intervenţiile vor respecta certificatul de urbanism, în baza avizelor obţinute, şi vor fi realizate conform expertizelor tehnice şi proiectului tehnic. Imobilul a fost construit în anul 1994 şi a funcţionat drept clădire de birouri, nefiind înscris pe lista monumentelor istorice”, arată Nicuşor Dan.
