• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-24 14:41:08
  • Sursa:
Tot mai multi preoti ortodocsi moldoveni aleg sa treaca la Mitropolia Basarabiei, in cadrul Patriarhiei Romane Imagine

Vremurile sunt grele pentru ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, criticată de enoriaşi după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei vecine, relatează duminică AFP, într-un reportaj intitulat „În Moldova, rebeliunea preoţilor ortodocşi împotriva ferulei Moscovei”, conform Agerpres.

Situat la 30 de kilometri de capitala Republicii Moldova, satul Cimişeni, cu o populaţie de 2.850 de locuitori, majoritatea românofoni, a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei, în cadrul Patriarhiei Române.

Ideea apăruse încă înainte de războiul din Ucraina, însă părintele Ioan Solonaru se temea la acea dată că vor exista „certuri” pe marginea subiectului. Ofensiva Kremlinului, „realizată cu binecuvântarea patriarhului rus Kirill”, a servit drept catalizator, explică preotul pentru AFP. „Această luptă între fraţi ortodocşi i-a revoltat pe oameni”, subliniază el.

De asemenea, primirea de refugiaţi ucraineni, care au venit în număr mare în Republica Moldova, a trezit conştiinţele.

Membrii parohiei „au început să-mi spună că nu mai vor să vină în biserica lui Kirill pentru a primi comuniunea”, relatează preotul de 55 de ani, după ce le-a oferit enoriaşilor săi sfânta împărtăşanie.

La mijlocul lui august, el a făcut oficial pasul, trecând sub tutela Patriarhiei Române. În total, circa 50 de preoţi din Republica Moldova au decis să facă la fel, potrivit Mitropoliei Basarabiei.

În această fostă republică sovietică, care speră să adere la Uniunea Europeană, „nimic nu ne mai leagă de Moscova”, afirmă Ioan Solonaru. „Nici măcar nu avem frontiere comune cu Rusia!”, adaugă el, spunând că nu înţelege „nostalgia unora pentru Uniunea Sovietică”.

Într-o scrisoare recentă, mitropolitul Vladimir, capul Mitropoliei Moldovei legată de Moscova, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu plecarea preoţilor şi „marginalizarea” Bisericii sale „din cauza apartenenţei la Patriarhia Moscovei, percepută de societate drept un avanpost al Kremlinului”.

„Poporul moldav aspiră se se apropie de România”, îşi exprimă mitropolitul Vladimir îngrijorarea, cerând o soluţie pentru „a ieşi din criză”, continuă AFP.

O reuniune a celor mai înalţi prelaţi a avut loc ulterior, care au luat decizia de a menţine statutul actual al Bisericii.

„Noi nu ne simţim în pericol”, susţine episcopul Ioan de Soroca, exprimându-şi de asemenea regretul cu privire la decizia unor preoţi. „Aceste suflete pierdute trebuie să revină la raţiune”, a spus el.

În ceea ce priveşte războiul împotriva Ucrainei, el dezminte orice sprijin. „Noi nu suntem mână în mână cu cei care promovează aceste acţiuni”, afirmă episcopul Ioan, însă fără a condamna explicit acţiunile patriarhului Kirill.

Ramura moscovită revendică circa 1.350 de parohii în Republica Moldova, departe de ramura română, care numără puţin peste 200.

„A trebuit să plecăm de la zero după reactivarea noastră în 1992”, în urma proclamării independenţei Republicii Moldova, explică purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, Constantin Olaru.

„Cei care doresc (să ni se ralieze), vor fi primiţi cu braţele deschise”, adaugă el, apreciind această tendinţă drept inevitabilă, în condiţiile în care Republica Moldova se pregăteşte să înceapă negocierile de aderare la UE. „Acesta este un semnal pro-european”, subliniază Constantin Olaru.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj similar. „Cum poate Biserica Rusă să susţină războiul şi uciderea de oameni nevinovaţi? (...) În aceste condiţii, Biserica nu poate rămâne deoparte şi pretinde că nu vede ceea ce se întâmplă”, a reacţionat Maia Sandu în noiembrie, la radioul public.

„Întreaga societate trebuie să fie unită, inclusiv Biserica”, pentru „pace”, „pe drumul integrării europene”, a îndemnat Maia Sandu.

Războiul a provocat divizare şi pe scena religioasă ucraineană. Altădată cea mai populară, Biserica legată de Moscova, care în ultimii ani şi-a pierdut influenţa, este vizată de o măsură de interdicţie, potrivit unui text adoptat în octombrie de Parlamentul de la Kiev.

Acum a rămas doar ramura ucraineană, declarată independentă de Patriarhia Moscovei în 2019, după secole de tutelă rusă.

Pentru prima dată în acest an, Biserica Ucraineană va sărbători Crăciunul pe 25 decembrie - la fel ca ortodocşii români şi catolicii - în loc de 7 ianuarie, cum era până acum, mărturie a „puternicii renaşteri a naţiunii ucrainene”.

Un angajat al Ministerului de Interne din Macedonia de Nord a fost arestat pentru că ar fi produs în masă milioane de monede false de 2 euro, au anunțat marți Europol și Eurojust. Bărbatul urma să le distribuie în Kosovo, care se confruntă cu o epidemie de monede contrafăcute.

Economie 2024-08-07 11:28:47

Forțele Aeriene ale SUA vor desfășura două escadrile complete de Lockheed Martin F-35 Lightning II în cel mai apropiat punct al Japoniei de teritoriul Rusiei, a raportat Kyoto News, citând Japan Today, care face referire la planurile Washingtonului și Tokyo de a începe desfășurarea în 2026.

Economie 2024-12-03 07:00:19

Loialitatea forțelor de securitate, ruse, în special a Gărzii Naționale, va fi „cheia” modului în care se desfășoară confruntarea militară din Rusia, arată în analiza de sâmbătă dimineață Ministrul britanic al Apărării.

Economie 2023-06-24 11:43:26

Ministrul rus de externe a anunțat că obiectivele militare ale Rusiei merg dincolo de Donbas. „Vorbim despre mult mai mult decât republicile Donețk și Lugansk”, a declarat Serghei Lavrov. Atacurile rușilor au continuat și miercuri, în Harkov o rachetă a ucis cel puțin trei oameni, printre care un copil de 13 ani. Miercuri, Comisia Europeană a propus un nou instrument legislativ, Planul european de reducere a cererii de gaze, care vizează diminuarea folosirii gazelor în Europa cu 15% până în primăvara viitoare, în condiţiile în care UE se confruntă cu riscul unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia.

Economie 2022-07-20 20:28:42

În cadrul Summit-ului RePatriot 2024, premierul Ciolacu a reiterat importanța reconectării românilor din diasporă cu țara și oportunitățile oferite, precum și eforturile Executivului de creștere economică a țării. România are stabilitate socială și politică, crește veniturile românilor, face investiții la un nivel fără precedent în infrastructură, educație, sănătate.

Economie 2024-10-08 17:12:35

Un număr de 315.000 de ruși au fost uciși ori răniți până acum în războiul din Ucraina, conform unui raport declasificat al serviciilor secrete americane. Cifra reprezintă, practic, 80% din totalul militarilor pe care Rusia îi avea la începutul invaziei din Ucraina, au declarat marți pentru Reuters surse din comunitatea de informații a SUA.

Economie 2023-12-12 19:04:11

În jur de 7.000 de persoane au ajuns la închisoare în Germania după ce au fost prinse fără bilet în tren, tramvai sau autobuz și nu își permit să plătească amenda. Arne Semsrott a descoperit o cale prin care le poate reda libertatea și, în același timp, atrage atenția asupra unei legi pe care activistul o consideră nedreaptă, relatează BBC.

Economie 2023-09-29 08:00:20

„Războiul este dur pentru Rusia iar Putin are mare nevoie să negocieze un acord și să încheie războiul”. O spune Dan Fried, ambasador Atlantic Council și fost ambasador al SUA în Polonia. Oficialul a vorbit în exclusivitate cu trimișii Digi24 la Washington, Teodora Tompea și Cristina Cileacu.

Economie 2025-01-22 19:35:42