• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-27 20:47:20
  • Sursa:
Netanyanu a spus ca ONU e o „casa a intunericului” si o „mlastina antisemita”. Premierul israelian, amenintari catre Iran Imagine

Benjamin Netanyahu a continuat să amenințe Iranul, de la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite și că îl va „lovi” în cazul unui atac împotriva Israelului. El a promis să continue războaiele împotriva grupării palestiniene Hamas din Fâşia Gaza şi a grupării şiite Hezbollah din Liban, potrivit AFP, EFE şi DPA preluate de Agerpres. Premierul israelian a adăugat că trebuie asanată „mlaștină antisemită” de la ONU și până când nu se va întâmpla asta, ONU va fi văzută ca o „farsă disprețuitoare”, o „casă a întunericului”. Zeci de protestatari americani s-au adunat în fața sediului ONU din New York pentru a se opune vizitei lui Netanyahu și pentru a cere încetarea războiului din Gaza.

„Nu intenţionam să vin în acest an (la Adunarea Generală a ONU - n.r.). Ţara mea este în război, luptându-se pentru supravieţuire. Dar, după ce am auzit minciunile şi calomniile proferate împotriva ţării mele de numeroşi oratori de la această tribună, am decis să vin şi să restabilesc adevărul”, a declarat Netanyahu, în discursul susțținut la Adunarea Generală a ONU, de la New York.

Premierul israelian a susținut un discurs de 35 de minute. Netanyahu, care nu se bucură de prea mult sprijin pe scena internaţională în afară de SUA, aliatul său militar şi diplomatic, a criticat ONU, cu care are relaţii foarte tensionate. „Vă spun că, până când Israelul, până când statul evreu nu va fi tratat ca celelalte naţiuni, până când nu va fi asanată mlaştina antisemită, ONU va fi văzută de oamenii decenţi ca nimic altceva decât o farsă dispreţuitoare”, a spus el, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

„Atâta timp cât Hezbollah alege calea războiului, Israel nu are de ales și Israelul are tot dreptul să înlăture amenințarea și să readucă înapoi în țară cetățenii, în siguranță”, a afirmat Netanyahu la Adunarea Generală a ONU, referindu-se la escaladarea violențelor între Hezbollah și Israel.

„Israel a tolerat o situație intolerabilă de aproape un an. Ei bine, am venit azi aici să spun că ce e de ajuns e de ajuns”, a mai spus el.

Mai multe delegații au părăsit sala, în timp ce discursul său a fost aplaudat de unele persoane. Astfe, unii delegaţi şi diplomaţi, în special din ţările arabe şi musulmane, precum delegaţiile libaneză şi palestiniană, au părăsit sala la sosirea premierului israelian.

În discursul său la Adunarea Generală a ONU, Benjamin Netanyahu a insistat că Israelul nu dorește să vadă nicio persoană nevinovată murind. „Nicio armată nu a făcut ceea ce face Israelul pentru a reduce la minimum victimele civile: aruncăm fluturași, trimitem mesaje text, facem milioane de apeluri telefonice pentru a ne asigura că civilii palestinieni se îndepărtează de calea pericolului”, a spus Netanyahu la dezbaterea generală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York, potrivit Reuters.

„Țara mea este în război, luptă pentru viața sa”, a declarat Netanyahu. Trebuie să ne apărăm împotriva acestor ucigași sălbatici. Dușmanii noștri nu caută doar să ne distrugă, ci și să distrugă civilizația noastră comună și să ne întoarcă pe toți într-o epocă întunecată a tiraniei și a terorii.”, a adăugat acesta.

Netanyahu a vorbit în timp ce Israelul continua să lovească ținte Hezbollah susținute de Iran în sudul Libanului, pe fondul temerilor că atacurile ar putea izbucni într-un război regional total.

La fel ca anul trecut, premierul Netanyahu a folosit, în discursul său, două hărți ale Orientului Mijlociu pentru a ilustra viziunea pe care o are asupra regiunii. El a prezentat un contrast puternic între ceea ce el numește harta „binecuvântă” și harta „blestemată”.

În „hartă blestemată” în care Iranul şi aliaţii săi Siria, Yemen şi Liban aduc războiul în regiune şi astfel împiedică ceea ce ar putea fi o „hartă binecuvântată” în care o lume arabă în pace cu Israelul ar fi puntea perfectă între Europa şi Asia, mai scrie Agerpres.

Abordarea premierului israelian a stârnit controverse, în special datorită modului în care teritoriile palestiniene au fost reprezentate.

Natanyahu nu s-a referit în niciun moment al discursului la iniţiativa internaţională condusă de SUA şi Franţa cu privire la o încetare a focului de 21 de zile.

După ce a declarat că nu va accepta nicio o încetare a focului în Fâşia Gaza sau în Liban, premierul israelian a întins o mâna Arabiei Saudite pentru un eventual acord de pace şi recunoaştere reciprocă, scrie EFE preluată de Agerpres.

„Ce binecuvântări ar putea aduce pacea cu Arabia Saudită”, a spus el, detaliind că rezultatele unui astfel de acord s-ar reflecta imediat în economie, securitate, turism, agricultură, apă şi chiar inteligenţă artificială. ”O astfel de pace ar fi o etapă istorică, ar aduce reconcilierea dintre arabi şi Israel, islam şi iudaism, Mecca şi Ierusalim", a declarat premierul Netanyahu.

În discursul său, el a încercat să arunce vina pentru conflict asupra dușmanului de moarte al Israelului, Iranul. El a spus că Israelul se apără împotriva Teheranului pe șapte fronturi.

„Am un mesaj pentru tiranii de la Teheran: dacă ne loviţi şi noi vă vom lovi. (...) Nu există niciun loc în Iran unde brațul lung al Israelului să nu ajungă. Și asta este valabil pentru întregul Orient Mijlociu. Departe de a fi miei duși la tăiere, soldații israelieni au ripostat cu un curaj incredibil”, a spus Netanyahu în aplauze, în timp ce unii delegați, inclusiv iranieni, au plecat.

Netanyahu a declarat că războiul din Gaza se poate încheia dacă militanții Hamas susținuți de Iran care au efectuat un atac în Israel la 7 octombrie se predau, depun armele și returnează ostaticii capturați în timpul atacului.

Mai trebuie spus că ministrul de externe al Israelului a respins joi apelurile globale pentru o încetare a focului cu gruparea Hezbollah, susținută de Iran, și a continuat atacurile aeriene care au ucis sute de persoane în Liban și au sporit temerile privind un război regional.

Peste 50 de persoane au fost arestate, joi, unde mii de persoane s-au strâns la un protest pro-Palestian în centrul Manhattan, a transmis NBC New York.

De asemenea, protestatarii americani s-au adunat în fața sediului ONU din New York, vineri, pentru a se opune vizitei premierului israelian și pentru a cere încetarea războiului din Gaza, a scris The Guardian.

Un grup de oameni care fluturau steaguri israeliene și bannere s-au descris ca o coaliție informală de organizații conduse de evrei și israelieni care adoptă o poziție anti-ocupație și împotriva războiului în raport cu teritoriile palestiniene. S-au adunat aproape de clădirea ONU din Manhattan pentru a protesta împotriva sosirii lui Netanyahu după ce acesta a zburat din Israel.

Unul dintre participanții la protest s-a adresat mulțimii de aproximativ 50 de persoane, cerând o încetare a focului în Gaza și le-a spus celor adunați că „Netanyahu va minți lumea” vineri, la fel „cum ne minte pe noi israelienii”.

„Nu mai ucideți copii, puneți capăt războiului, semnați înțelegerea, aduceți ostaticii acasă”, a continuat cel care vorbea. „Nu există o soluție militară.” Mai multe proteste sunt planificate pentru joi seara, vineri și sâmbătă.

Oamenii aveau cu ei pancarte pe care scria „Aduceți ostaticii acasă” și „Încheiați războiul”, iar când numele lui Netanyahu a fost menționat într-un discurs, mulțimea a scandat „Rușine, rușine, rușine”.

Phylisa Wisdom, directorul executiv al Agendei Evreiești din New York, unul dintre grupurile care organizează protestul, a declarat că coaliția se adună pentru a-i cere lui Netanyahu să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Gaza și a elibera ostaticii israelieni.

„Nu există nicio altă soluție decât o soluție diplomatică și ne asigurăm că acest mesaj ajunge la Netanyahu, la guvernul nostru și la toți aliații păcii cărora le pasă de viețile israelienilor și palestinienilor”, a spus Wisdom, potrivit The Guardian. Ea a adăugat că grupurile intenționau, de asemenea, să protesteze în fața hotelului lui Netanyahu.

De ce este considerat hidrogenul combustibilul viitorului

Economie 2022-07-05 13:01:25

Președintele rus Vladimir Putin a participat vineri la o ceremonie publică în Piața Roșie din Moscova, cu ocazia Zilei unităţii naţionale ruse. Liderul de la Kremlin a purtat o pereche de pantofi cu toc înalt și talpă groasă și s-a cățărat chiar și pe o bordură la poza de grup, pentru a nu fi depășit în înălțime de copiii aduși la ceremonie.

Economie 2022-11-04 18:58:32

Vremea s-a schimbat radical, în doar 30 de zile. La sfârșitul lunii august au fost caniculă și vijelii. În prima parte a lui septembrie a plouat, iar apoi temperaturile au scăzut și a început să ningă la munte. Pentru ultima săptămână din septembrie, meteorologii anunță până la 29 de grade Celsius și ploi de vară.

Economie 2022-09-25 10:31:24

Ca urmare a plafonării preţului petrolului rusesc, veniturile realizate de Moscova din exporturile de ţiţei sunt mai mici cu aproximativ 160 de milioane de euro (172 de milioane de dolari) pe zi, susţine un cercetător finlandez, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Economie 2023-01-11 14:31:09

Plafonul preţului petrolului din Rusia a dus la o scădere cu 50% a veniturilor din petrol în primele cinci luni ale acestui an, a declarat joi secretarul adjunct al Trezoreriei Wally Adeyemo, în timpul unui discurs la Washington, transmite AFP.

Economie 2023-06-15 23:51:11

Alegerile regionale din land-ul Austria Inferioară, despre care se susține că ar fi motivul principal pentru care Karl Nehammer a hotărât să blocheze aderarea României și Bulgariei la Schengen, încep duminică. Partidul de guvernare, OVP, a guvernat în acest land de mai multe decenii și deține, în prezent, majoritatea absolută, însă sondajele arată de mai mult timp că lucrurile s-ar putea schimba.

Economie 2023-01-30 10:39:48

Magnatul Mark Zuckerberg, care conduce imperiul Meta, a început să crească vite wagyu şi angus cu scopul de a crea cele mai bune tipuri de carne, a anunţat şeful Meta pe Facebook.

Economie 2024-01-10 14:50:52

Grecia va oferi în exclusivitate tururi ghidate ale celebrei coline Acropole, dar acestea vor costa mii de euro, potrivit Business Insider.

Economie 2023-12-24 13:37:47