• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-07 16:56:15
  • Sursa:
Motivarea deciziei de condamnare a lui Vlad Pascu. Judecator: Lasarea in libertate ar genera o stare de pericol pentru ordinea publica Imagine

Magistraţii de la Judecătoria Mangalia arată, în motivarea deciziei de condamnare a lui Vlad Pascu la zece ani de închisoare, că interesele acestuia nu pot fi puse mai presus de cele ale victimelor, deşi tânărul nu a mai fost condamnat anterior, provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale care l-ar putea sprijini pe viitor să nu mai comită alte fapte penale şi regretă fapta. De asemenea, instanţa arată că lăsarea în libertate a lui Vlad Pascu ar genera în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică, deoarece poate recurge oricând la comiterea unor fapte similare.

Judecătoria Mangalia a notat în motivarea deciziei de condamnare a lui Vlad Pascu, transmisă, vineri, Agenţiei de presă News.ro, faptul că tânărul consumase substanţe psihoactive anterior producerii accidentului şi se afla sub influenţa acestora la volan.

De asemenea, Pascu a recunoscut, atunci când i-au fost prelevate probe biologice, în data de 19 august 2023, faptul că el consumase marijuana în urmă cu şapte zile şi ”praf alb” în urmă cu trei zile.

”Conform procesului-verbal întocmit de către S.J.M.L.Constanţa, referitor la examinarea preliminară a probei de urină cu privire la prezenţa substanţelor psihoactive în organism (fila 60 vol. I dup), a rezultat faptul că numitul Pascu Matei - Vlad a fost depistat pozitiv la consumul următoarelor substanţe: amfetamine, cocaină, metamfetamină, MDMA-ectsasy.

În urma analizării probelor biologice recoltate de la inculpatul Pascu Matei Vlad, s-a constatat prezenţa în sânge a substanţelor benzoilecgonina (metabolit cocaină), metamfetamină, amfetamină, benzodiazepine, tramadol, bromazepam, în plasmă: cocaină, benzoilecgonină, MDA, MDMA iar în urină, a substanţelor cocaină – metabolit, MDMA – metabolit, MDA – metaboliţi, bromazepan, tramadol metabolit (buletinul de analiză toxicologică nr. 1775 din 23.08.2023 emis de INML Mina Minovici Bucureşti, fila 399 dosar de urmărire penală vol. III)”, se arată în documentul Judecătoriei Mangalia.

Instanţa mai notează faptul că, deşi ştia că se află sub influenţa substanţelor psihoactive, Vlad Pascu a decis totuşi să se urce la volanul autoturismului şi să îl conducă pe drumurile publice.

Cercetările au aratăt că el conducea un autoturism Mercedes, dinspre localitatea Vama Veche spre 2 Mai, având o viteză de 102 km/h, iar accidentul s-a produs într-o zonă semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă” (panouri succesive) când i-a acroşat pe cei cinci tineri.

”Ulterior impactului, autoturismul a efectuat în slalom o deplasare spre stânga şi apoi spre dreapta, cu revenire pe calea de rulare, împrejurare în care D.R.M. a fost proiectată spre dreapta, pe spaţiul verde, iar O.A.S. a fost proiectat cu zona capului pe acostamentul din dreapta şi cu picioarele pe spaţiul verde din dreapta, urmarea fiind decesul acestora. De asemenea, în cursul acestei deplasări, numiţii I.C.I., C.V.A. şi B.D.D.au fost loviţi cu diferite părţi ale maşinii, suferind leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale”, se precizează în motivarea deciziei de condamnare.

Instanţa consideră că vina pentru producerea accidentului rutier îi revine în exclusivitate lui Vlad Pascu, iar din probele administrate nu au fost determinate elemente care să contureze o eventuală culpă comună.

”Astfel, împrejurarea invocată de inculpat prin apărător în sensul că într-o anumită măsură accidentul s-ar fi datorat şi faptului că pietonii nu circulau regulamentar, reprezentând un pericol pasiv, nu este întemeiată. Cu toate acestea, instanţa observă că, în premomentul accidentului, înainte de a ajunge la locul producerii acestuia, pietonii s-au deplasat pe trotuarul amenajat între localităţile Vama – Veche şi 2 Mai, pe sensul de mers dinspre Vama – Veche către 2 Mai, pe partea dreaptă, întrucât numai pe acea parte este amplasat un trotuar; la un moment dat, ajungând la capătul trotuarului, au continuat drumul pe partea dreaptă, însă nu pe carosabil, ci pe acostament şi nu aveau posibilitatea obiectivă de a traversa drumul, la terminarea trotuarului, pentru a merge pe partea stângă, neavând la îndemână o trecere de pietoni în acest sens, iar condiţiile de vizibilitate erau reduse, traversarea unui drum naţional în aceste condiţii fiind în mod vădit o acţiune nepermisă şi periculoasă şi chiar interzisă expres de disp. art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002. Prin urmare, nu exista o altă modalitate de a se deplasa în zona respectivă, ca pietoni, alta decât aceea pe care au urmat-o în premomentul accidentului rutier”, a mai precizat Judecătoria Mangalia.

Instanţa a considerat că nu este relevant că în rapoartele de necropsie ale victimelor au fost găsite concentraţii de alcool în sânge sau în urină.

”Nici faptul că rapoartele de necropsie au depistat prezenţa unei concentraţii de alcool în sângele sau urina victimelor nu este relevant pentru a se reţine o culpă în sarcina acestora, câtă vreme consumul de alcool nu este interzis pietonilor şi acest aspect nu a avut nicio legătură cu producerea accidentului rutier căruia i-au căzut victime, câtă vreme nu i-a determinat să adopte vreo conduită contrară normelor de circulaţie rutieră”, a mai precizat sursa citată.

Judecătoria Mangalia precizează că, după producerea accidentului, Vlad Pascu ”nu a oprit autovehiculul, a continuat deplasarea circa 50 de metri, după care a oprit pentru scurt timp, însă nu a revenit la faţa locului, ci a întors maşina spre localitatea Vama Veche, fiind depistat la intrarea în această localitate de către un echipaj de jandarmi şi poliţişti, ce fusese alertat cu privire la evenimentul rutier”.

Instanţa a mai menţionat faptul că recunoaşterea faptelor de către Vlad Pascu, achitarea unor daune materiale pretinse de părţile civile nu vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante.

”La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului, instanţa va ţine seama însă şi de persoana acestuia, de atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, când a manifestat regret faţă de consecinţele evenimentului rutier, dar şi de împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală. Recunoaşterea faptelor şi datele care conturează imaginea favorabilă a inculpatului în familie, precum şi achitarea de către acesta a daunelor materiale pretinse de părţile civile nu vor fi reţinute însă ca circumstanţe atenuante judiciare aşa cum s-a solicitat, întrucât aceste împrejurări, date fiind modul şi împrejurările comiterii faptelor reţinute în sarcina inculpatului, urmarea infracţiunilor şi dispoziţiile art. 75 alin. 2 Cod penal, nu au relevanţa şi consistenţa unor date care să atenueze răspunderea penală”, se mai precizează în motivare.

Magistraţii afirmă că nu se pot pune mai presus interesele lui Vlad Pascu în detrimentul intereselor părţilor civile.

”Deşi inculpatul Pascu Matei – Vlad nu a mai fost anterior condamnat penal, este tânăr şi provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale, şi se poate presupune că ar putea fi sprijinit pe viitor pentru a nu mai comite alte fapte prevăzute de legea penală, deşi, aşa cum a arătat atât în faţa instanţei cât şi prin memoriul depus la dosar, regretă sincer comiterea faptelor şi consecinţele acestora, care şi lui i-au schimbat viaţa începând cu acel moment, instanţa nu poate pune mai presus interesele sale, pe care el însuşi le-a neglijat în momentul comiterii faptelor, în detrimentul intereselor părţilor civile, care au fost implicate fără vină în accidentul rutier descris anterior sau au suferit consecinţele acestuia, accident soldat cu urmări extrem de grave, decesul a două victime şi rănirea altor trei”, mai notează instanţa.

Totodată, instanţa a mai considerat că lăsarea lui Vlad Pascu în liberate ar avea drept rezultat o stare de pericol social concret pentru ordinea publică şi este de natură să genereze sentimente de insecuritate pentru ceilalţi cetăţeni.

”Având în vedere împrejurarea că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea prin prezenta sentinţă şi coroborând modul şi circumstanţele comiterii acestor infracţiuni, respectiv pe un sector de drum caracterizat atât prin trafic rutier cât şi prin trafic pietonal, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive, cu urmările deosebit de grave ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentinţă, precum şi cu rezonanţa socială a faptelor comise de inculpat, instanţa apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea în continuare drept rezultat o stare de pericol social concret pentru ordinea publică şi este de natură să genereze sentimente de insecuritate pentru ceilalţi cetăţeni, îndreptăţiţi să pretindă autorităţilor statului asigurarea unui climat social sigur, caracterizat prin siguranţa traficului rutier şi, implicit, printr-o protecţie eficace a dreptului la viaţă şi la integritate corporală”, se mai arată în motivare.

Magistraţii relatează că, dacă va fi lăsat în libertate, Vlad Pascu ar putea recurge oricând la comiterea unor fapte similare.

”În concret, atât modalitatea în care inculpatul a acţionat cât şi urmările deosebit de grave ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi impactul social intens negativ al conduitei adoptate de inculpat reprezintă aspecte care indică o periculozitate socială ridicată, atât a faptelor, cât şi a inculpatului şi justifică pe deplin aprecierea instanţei în sensul că lăsarea în libertate a acestuia ar genera în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică, inculpatul putând să recurgă oricând la comiterea unor fapte similare”, a mai transmis instanţa.

Judecătoria Mangalia a precizat că nu au apărut împrejurări noi pentru ca măsura arestării preventive să fie revocată.

”Cu privire la necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive, instanţa apreciază că noţiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înţeleasă doar ca o primejdie concretă şi imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci semnifică o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni de o gravitate ieşită din comun sunt cercetate în stare de libertate. Tot astfel, instanţa constată că în cauză nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat, astfel încât să se impună revocarea măsurii”, a transmis Judecătoria Mangalia, în motivare.

Astfel, instanţa a decis să prelungească cu încă 60 de zile arestul preventiv pentru Vlad Pascu.

Vlad Pascu a fost condamnat în data de 31 ianuarie, la 10 ani de închisoare, în urma accidentului pe care l-a provocat la 2 Mai şi în urma căruia doi tineri au murit şi trei au fost răniţi. Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a sugerat, sâmbătă, că Moscova va mai ataca porturile ucrainene ca răspuns la atacurile Kievului asupra navelor ruseşti în Marea Neagră şi a ameninţat că Ucraina va avea parte de „o catastrofă ecologică”, relatează Reuters.

Economie 2023-08-24 14:31:37

O grupare de trafic de droguri formată din cetăţeni albanezi şi români şi specializată în trafic de heroină a fost destructurată de poliţişti şi procurori DIICOT. Cinci persoane au fost prinse în flagrant delict când transportau peste 4 kilograme de heroină în valoare de 250.000 de lei, fiind destinate vânzării în România. Patru suspecţi au fost arestaţi preventiv, alţi doi fiind plasaţi în arest la domiciliu, potrivit News.ro. 

Economie 2024-09-13 20:07:02

Inconștiența unor șoferi a atins cote maxime după ce au ridicat cu mâna bariera de la o trecere peste calea ferată deși era pusă. Trenul urma să apară în acele momente, însă șoferii au coborât din mașini și și-au făcut loc fără să aștepte ca bariera să se ridice.

Economie 2024-07-21 17:57:23

Cabinetele medicale de asistenţă primară şi servicii de sănătate mintală din cadrul Centrului de Servicii Integrate pentru Refugiaţi de la Romexpo vor fi inaugurate, luni, de Ziua Mondială a Refugiaţilor, anunță Ministerul Sănătății.

Economie 2022-06-20 08:21:22

Războiul din Ucraina rămâne brutal, ambele părți suportând pierderi grele. În acest context, este foarte probabil ca forțele ruse să continue să sufere peste 1.000 de victime pe zi în luna septembrie. În acest ritm, Moscova ar putea pierde 700.000 de oameni înainte de sfârșitul anului, scrie The National Interest.Războiul din Ucraina continuă, iar ambele părți încearcă să obțină avantajul operațional și să îl folosească pentru a-și atinge obiectivele operaționale. Armata rusă presează foarte puternic în Donbas, în special în direcția Pekrovsk. Dacă orașul cade, liniile logistice ucrainene din regiune vor avea de suferit, iar Kievului îi va fi mai greu să mențină linia de contact, arată susa citată.

Economie 2024-09-09 15:46:08

Hepatitele virale cronice sunt acele infecții produse de virusurile hepatitice B, C sau B și D care durează cel puțin șase luni. Cum pot fi prevenite și cum pot fi tratate aceste boli aflăm de la Dr. Gabriela Șmira, medic primar gastroenterologie și medicină internă.

Economie 2025-04-23 10:00:58

Liderul rus Vladimir Putin a promulgat luni o serie de noi legi menite să reducă şi mai mult la tăcere vocile care se opun politicilor sale, inclusiv ofensivei de amploare dusă împotriva Ucrainei începând din 2022.

Economie 2025-04-22 12:02:51

O vulpe cu numai două picioare a fost filmată în timp ce căuta de mâncare într-o curte din Anglia, iar imaginile, care s-au viralizat, au uimit pe toată lumea. Deși are doar picioarele din față, vulpița este foarte agilă și se descurcă de minune. Un expert în fauna sălbatică, copleșit și el de aceste imagini, crede că vulpea s-a născut așa.

Economie 2023-01-06 14:13:51