Asociată astăzi cu una dintre cele mai sângeroase povești de groază din istoria maritimă a lumii, naufragierea vasului Batavia în 1629 și măcelul în urma căruia au murit o treime dintre supraviețuitorii dezastrului inițial păstrează încă numeroase mistere pe care cercetătorii încearcă să le descopere. Cu toate că cei mai mulți istorici pun întreaga tragedie pe seama unui membru al echipajului care s-a revoltat împotriva comandantului vasului, un academician olandez a propus o nouă teorie care oferă „o multă mai bună explicație decât povestea improbabilă a unui eretic nebun care a pus la cale un masacru”.

Un bărbat „malefic” a profitat de naufragierea unei corăbii ca să declanșeze o revoltă care a provocat moartea a peste 100 de bărbați, femei și copii. Așa sună povestea oficială a Bataviei, vasul care a naufragiat în largul coastei de vest a Australiei în 1629, relatează The Guardian.

Supraviețuitorii s-au găsit izolați pe un recif și un lanț de insule mici aflate la 60 de kilometri de Australia continentală. Aici, la „capătul aspru și neiertător al Pământului”, departe de orice ajutor, au început crimele și violurile.

„Peste 100 de persoane au murit în timpul naufragiului, dar măcelul nu s-a încheiat acolo”, potrivit Muzeului Național Maritim al Australiei. „Ceea ce s-a întâmplat cu supraviețuitorii a fost pură teroare – anarhie, nebunie, crime și violuri.” În final, „doar în jur de o treime dintre cei 340 de pasageri și membri ai echipajului au supraviețuit”.

Este unul dintre cele mai groaznice incidente din istoria Australiei. Cercetătorii încă studiază gropile comune de pe insulă unde se găsesc rămășițele celor ce au sfârșit în mod violent după ce au supraviețuit inițial naufragiului.

Un academician olandez a propus, însă, o nouă teorie pentru a explica nebunia care a urmat naufragiului: în loc de un complot mișelesc, ceea ce i-a împins pe supraviețuitori să se omoare între ei s-ar putea să fi fost foamea.

„Este extraordinar că o poveste improbabilă despre un eretic nebun care a pus la cale un masacru a fost repetată fără critică timp de aproape 400 de ani”, a spus Jaco Koehler, psihologul olandez care a propus un scenariu alternativ ce oferă „o multă mai bună explicație a ceea ce s-a întâmplat”.

Batavia, o corabie aflată sub comanda experimentatului negustor Francisco Pelsaert, avea peste 300 de persoane la bord și transporta mai multe cufere cu monede de argint din Olanda în Indiile de Est (Indonezia) în 1629.

Pelsaert nu s-a înțeles bine cu căpitanul corabiei, Adrian Jacobsz, încă de la începutul călătoriei din diverse motive, inclusiv faptul că Jacobsz era mai mereu beat. În schimb, căpitanul s-a împrietenit cu al treilea cel mai important om de pe vas, negustorul Jeronimus Cornelisz.

Pe data de 4 iunie 1629, Batavia a naufragiat pe insulele Houtman Abrolhos din largul coastei de vest a Australiei.

O parte dintre cei care nu s-au înecat au rămas la bord până când corabia s-a rupt de tot. Alții au părăsit vasul cu bărcile pe care le aveau la dispoziție și s-au oprit pe insulele din apropiere. Cei mai mulți dintre supraviețuitori s-au strâns pe o insulă mică și fără surse de apă potabilă, care a devenit mai apoi cunoscută sub numele de „Cimitirul Bataviei”.

Pelsaert și alți ofițeri de rang înalt au plecat în căutarea unei surse de apă dulce și au ajuns să își continue călătoria până în Jakarta, care pe atunci se numea Batavia, ca să ceară ajutor. Ei s-au întors după ceilalți supraviețuitori după mai bine de trei luni.

În absența comandantului, Cornelisz a preluat conducerea. A început să ordone uciderea celorlalți supraviețuitori în speranța că va putea pune mâna pe monedele și comorile rămase în epava Bataviei.

El i-a păcălit pe unii dintre soldații rămași pe insulă, în frunte cu Wiebbe Hayes, și i-a trimis să exploreze alte insule în căutare de apă, sperând că aceștia nu vor reuși să supraviețuiască. Totuși, ei au găsit și apă și hrană și au trimis semnale cu fum înapoi, care însă au fost ignorate de Cornelisz.

Soldații nu au murit și, într-un final, au reușit să îi învingă în luptă pe Cornelisz și ceilalți marinari care s-au revoltat.

Când Pelsaert s-a întors, el i-a luat prizonieri pe cei care au organizat revolta și a aflat despre crimele comise sub comanda lui Cornelisz. A aflat de asemenea că Jacobsz și Cornelisz au plănuit de la bun început – dinainte de naufragiu – să preia controlul asupra vasului și să devină pirați. Cornelisz și cei care i s-au alăturat au fost executați.

Koehler a citit jurnalele lui Pelsaert și a scris că acesta a jucat rolul de „judecător și procuror” într-un caz în care i-a abandonat pe supraviețuitori, ceea ce nu arăta bine pentru viitorul carierei sale.

Povestea lui Pelsaert a fost bazată parțial pe confesiuni obținute prin diverse metode de tortură, ceea ce pune sub semnul întrebării acuratețea informațiilor obținute.

În schimb, Pelsaert susține că actele de violență extremă au fost precedate de foamete. Erau prea mulți oameni și prea puțină hrană disponibilă. Când Pelsaert a plecat, s-a creat un „gol de putere”, iar o parte dintre supraviețuitori au format găști care furau mâncare de la ceilalți pasageri, violau femei și îi omorau pe cei de care nu mai aveau nevoie.

Epava corabiei a fost găsită în 1963. Cercetătorii studiază încă artefactele recuperate de pe epavă și locurile unde au găsit rămășițele celor uciși pe insulă.

Cu toate că apreciază teoria lui Koehler, cercetătorii nu sunt neapărat de acord cu explicația alternativă oferită de acesta.

„A fost evident o situație disperată, dar dacă supraviețuirea a fost principalul motiv al crimelor, atunci de ce nu s-au mutat pe insulele West și East Wallabi?” a spus dr. Wendy van Duivenvoorde, profesor de arheologie maritimă de la Universitatea Flinders.

Duivenvoorde consideră că scenariul lui Koehler este „interesant”, dar nu este convinsă că și explică ceea ce s-a întâmplat cu adevărat cu supraviețuitorii naufragiului.

Koehler este de părere că oamenii acceptă povestea potrivit căreia Cornelisz a fost de vină pentru masacrele de pe insulă pentru că „preferă ideea unei persoane corupte de răutate”.

„Ne salvează de un gând mult mai tulburător: crimele în masă nu se nasc din monstruozitatea unui singur individ, ci din decăderea morală facilitată de prăbușirea autorității și dezintegrarea structurilor sociale”, a spus Koehler.