• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-08 16:51:25
  • Sursa:
Ministrul francez al Apararii confirma cazurile de dezertare de la brigada ucraineana trimisa la instructie in Franta Imagine

Armata franceză, care a format în Franţa o parte a Brigăzii ucrainene „Anne de Kiev”/„Ana de Kiev” înainte ca aceasta să plece pe front, a constatat „câteva zeci” de dezertări în timpul formării, potrivit Statul Major francez, iar un comandant ucrainean a recunoscut existenţa unor „probleme” în cadrul acestei unităţi, relatează BFMTV, prelaută de news.ro.

„A existat un anumit nunmăr de dezertări, dar care rămân foarte marginale având în vedere numărul persoanelor care au fost formate”, declara luni AFP un oficial din cadriul Statului Major francez.

Ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu a declarat miercuri, la postul Europe1, că este vorba despre „55 de dezertări în Franţa”.

După formare, brigada a fost „dezmembrată” în funcţie de „nevoile tactice ucrainene”, în pofida lipsei de experienţă a acestor militari.

„Statul Major ucrainean este principalul acuzat în acest scandal. Acuzat de destructurarea acestei brigăzi înainte ca ea să lupte, prin trimiterea pe front a unor militari care nu erau pregătiţi cu adevărat, provocând morţi inutile, dezertări, abandonări ale postului”, analizează editorialistul de politică internaţională BFMTV Ulysse Gosset.

Aproximativ 2.000 de oameni au fost formaţi în Franţa în această brigadă, numită în omagiul unei prinţese din Kiev care a devenit prinţesă a francilor după ce s-a căsătorit cu Henric I al Franţei.

Era vorba despre recruţi, fără nicio experineţă de luptă, suprabvegheaţi de 300 de cadre ucrainene.

Tot luni, comandantul Forţelor Terestre ucrainene Mihailo Drapatî a recunoscut că există „probleme” în cadrul acestei brigăzi, în urma unor dezvăluiri de presă despre cazuri de abuz de putere şi dezertări.

„Suntem conştienţi de acest lucru. Au existat (probleme) la nivelul efectivelor, al formării şi în parte la nivelul personalului de comandament. Toate astea au fost recunoscute, analizate, s-au tras anumite concluzii”, a declarat el.

„Biroul de Anchetă al Statului studiază efectiv faptele prezentate în presă în cadrul procedurii penale angajate în virtutea articolelor privind” abuzul de putere şi dezertarea, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a acestei instanţe oficiale, Tatîana Sapian.

Ucraina vrea astfel să minimalizeze dezertările şi să respingă pur şi simplu situaţia, în urma unor dezvăluiri ale jurnalistului ucrainean Iuri Butusov, potrivit căruia au dezertat 1.700 de oameni, dintre care 50 în Franţa.

Jurmalistul acuza marţi, într-un lung mesaj postat pe Facebook, comandamentul militar ucrainean de eşecul formării iniţiale a brigăzii, despre care afirmă că s-a desfăşurat într-un „haos organizaţional complet”, şi de faptul că şi-a trimis militarii în alte unităţi pentru a „astupa găuri” în efective.

El scrie că ceea ce a mai rămas din brigadă a fost trimis la Pokrovsk, unul dintre cele mai „fierbinţi” sectoare pe frontul de est, iar comandantul brigăzii a fost demis din funcţie, la fel ca mai mulţi dintre subalternii acestuia.

Potrivit jurnalistului ucrainean, brigada nu a fost echipată cu drone şi nici cu echipament de bruiaj electronic, instrumente devenite esenţiale unităţilor militarev în acest război.

„Din cauza acestei atitudini criminale împotriva vieţii militarilor, a 155-a Brigadă (Motorizată) a suferit pierderi importante încă din primele zile”, acuză Iuri Butusov. „Nu prea văd ce s-ar putea caracteriza ca abuz de putere”, a declarat, la rândul său, reprezentantul Statului Major francez. „În orice caz, nu s-a raportat nimic cu privire la staţionarea ucrainenilor în Franţa sau la ccea ce s-ar fi întâmplat în timpul acestor formări”, adaugă el.

În general, dezertările sunt în creştere în rândul armatei ucrainene, care se află în dificultate în mai multe puncte ale frontului şi sătule de conflictul lung.

Citește și: 19.000 de dezertori în armata ucraineană. Situația e atât de gravă încât militarii sunt iertați „la prima dezertare”

Potrivit parchetului ucrainean, începând din 2022 s-au deschis cel puţin 90.000 de dosare cu privire la dezertare sau absenţă fără autorizaţie. O creştere puternică s-a întegistrat în 2024.

În ultimele săptămâni, mai mulţi militari au anunţat în mod public că îşi abandonează postul într-o armată ucraineană slăbită, care a pierdut cel puţin 43.000 de militari, ucişi în lupte, şi alte zeci de mii daţi în prezent dispăruţi de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022.

Luni seară, polițiștii de la IPJ Ilfov, împreună cu pompierii din cadrul ISU B-IF și personal medical din cadrul SABIF, au depistat, în Tunari, într-un imobil în construcție, 11 persoane vârstnice, vulnerabile, unele dintre acestea cu dizabilități, precum și o altă persoană, care le însoțea.

Economie 2023-07-11 01:06:42

1963 - ASASINAREA UNUI PREȘEDINTE

Economie 2023-11-22 08:36:00

O veste proastă vine de la TAROM, care șterge de pe listă o destinație importantă: aeroportul Heathrow din Londra. Zvonul circulase cu insistență și în februarie, dar în cele din urmă s-a renunțat la idee. Acum, boardingpass.ro anunță că TAROM a vândut sloturile de aterizare și decolare de pe Heathrow companiei Qatar Airways.

Economie 2024-08-16 18:56:21

Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA.

Economie 2024-06-12 19:24:01

Revoluția română din 1989 e tot mai departe. Cu toate acestea, în cazul în care nu știați, Revoluția începută acum 34 de ani continuă. Pentru că, de fapt, ea încă nu s-a terminat. Rănile deschise atunci nu s-au închis: nici acum nu știm vinovații, nici acum nu știm cine au fost derbedeii care au tras „în noi, după 22”. Filmul „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, relatează un episod sordid petrecut în zilele Revoluției române la Sibiu: cel în care milițienii și securiștii din oraș au căzut, pentru scurt timp - câteva zile - de partea greșită a istoriei și au trăit pe propria lor piele experiența „civililor” care aveau neșansa să ajungă în beciurile Miliției ori Securității.

Economie 2024-03-16 11:32:06

Scandalul din Coaliție intră într-o nouă etapă. Liberalii acuză Guvernul că nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile structurale și de coeziune alocate României pentru perioada 2021-2027. „Prim-ministrul Marcel Ciolacu trebuie să ne spună de ce a blocat absorbția fondurilor europene acum, când România ajunsese la o capacitate record de absorbție”, acuză europarlamentarul liberal Sigfried Mureșan. Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, spune însă că aceste declarații trebuie citite „în cheie electorală”.

Economie 2024-09-25 15:59:54

Partidul Național Liberal vine după o perioadă de cinci ani în care a fost la guvernare în diferite forme. Liberalii au dat singuri Guvernul între 2019-2020, cu USR între 2020 și 2021 și în ultimii trei ani alături de PSD. Au fost la putere și vor să rămână acolo în continuare. 

Economie 2025-03-12 13:39:00

Imagini incredibile vin din Africa de Sud, unde ninsorile abundente au blocat sute de șoferi în mijlocul zăpezilor, pe autostrăzi. Serviciile de urgență au lucrat la foc continuu ca să îi salveze, iar imaginile apărute în mediul online arată cozi care se întind pe kilometri întregi. Au fost cazuri în care echipajele de intervenție au ajuns după 16 ore. O femeie a murit după ce și-a petrecut noaptea într-un microbuz blocat în zăpadă.

Economie 2024-09-23 17:58:26