Epava Titanicului se află pe fundul Oceanului Atlanticului de Nord și continuă să se deterioreze la aproape 4.000 de metri adâncime, dar nu este singură. Un semnal acustic detectat acum 26 de ani a dezvăluit faptul că zona subacvatică în care și-a găsit sfârșitul Titanicul ascunde mai multe secrete decât se credea, relatează CNN.
P. H. Nargeolet, un pilot veteran al submersibilului Nautile cu care scafandrii au explorat epava Titanicului, a detectat inițial unda sonoră cu ajutorul sonarului în 1996, dar sursa semnalului a rămas necunoscută.
Într-o expediție realizată anul acesta, Nargeolet și alți patru cercetători au coborât în adâncurile oceanului pentru a găsi obiectul misterios care a fost detectat de sonar.
Din pricina magnitudinii semnalului acustic, Nargeolet a crezut că se află în căutarea unei noi epave – în schimb, acesta a găsit un recif stâncos, alcătuit din formațiuni vulcanice și plin de homari, pești de mare adâncime, bureți și mai multe specii de corali care ar putea să aibă mii de ani.
„Este fascinant din punct de vedere biologic. Animalele care trăiesc acolo sunt foarte diferite de animalele care trăiesc de obicei în abisul oceanului”, a spus Murray Roberts, un profesor de biologie marină aplicată și ecologie la Universitatea din Edinburgh, Scoția, și unul dintre cercetătorii care au participat la expediție.
„[Nargeolet] a făcut o descoperire științifică foarte importantă. A crezut că este o epavă și s-a dovedit, în opinia mea, să fie ceva încă și mai uimitor decât o epavă”, a mai spus Roberts.
Câmpia abisală este un termen folosit pentru a descrie fundul oceanului la o adâncime de 3.000 până la 4.000 de metri, care reprezintă 60% din suprafața Pământului, potrivit lui Roberts.
În mod normal, câmpiile abisale sunt considerate forme de relief suboceanic goale, noroioase, fără prea multă structură. Uneori, scafandrii au observat formațiuni stâncoase care se ridică de pe fundul oceanului.
Odată cu descoperirea făcută în apropierea epavei Titanicului, Roberts crede că astfel de formațiuni ar putea fi mai comune decât s-a crezut până acum.
Stâncile subacvatice ar putea ajuta la explicarea distanțelor pe care bureții și coralii o parcurg de-a lungul fundului oceanului, care a fost dintotdeauna un mister pentru oamenii de știință.
„Uneori apar în zone despre care spunem: 'Deci, cum au ajuns aici? Nu trăiesc destul de mult ca să ajungă acolo'”, a spus Roberts. „Dar dacă există mai multe astfel de locații stâncoase decât am anticipat, cred că ne-ar putea ajuta să înțelegem distribuția acestor specii în ocean.”
Cercetătorii analizează imaginile și filmările cu reciful realizate în timpul expediției. Roberts speră să găsească o legătură între această descoperire și un proiect mai extins de explorare a Oceanului Atlantic pe care îl conduce, numit iAtlantic, care va permite studierea și protejarea ecosistemului fragil al recifului.
Tot în apropierea epavei Titanicului, mai există un semnal detectat de sonar pe care Nargeolet speră să îl identifice în cadrul unei viitoare expediții. Semnalul acustic a fost înregistrat în timpul aceleeași inspecții făcute acum ani de zile, aflat între epavă și nou-descoperitul recif – numit acum Creasta Nargeolet-Fanning, după numele său și al specialistului care a participat la această misiune, Oisin Fanning.
Orice s-ar ascunde pe fundul oceanului, Nargeolet se așteaptă să fie încă și mai mare decât reciful descoperit.
„Viața marină era atât de frumoasă. A fost incredibil pentru că nu m-am așteptat niciodată să văd așa ceva în viața mea”, a spus Nargeolet. „Voi fi foarte fericit să mă uit în continuare la Titanic.”