Ambele solicitări au statusul ”în aşteptare”.
Pe site-ul OSIM mai există o singură cerere care conţine numele lui Geoană - BUCUREŞTI CÂŞTIGI CU GEOANĂ! - depusă de PSD Bucureşti în martie 2004, care a fost anulată.
Mircea Geoană se profilează de mai mult timp drept candidat independent pentru Cotroceni, deşi un anunţ oficial nu a fost făcut, în condiţiile în care încă ocupă funcţia de adjunct al NATO.
Un sondaj INSCOP îl dă favorit pe Geoană pentru Preşedinţie, în timp ce un sondaj CURS îl plasează pe poziţia a treia.”După războaie seculare, rămâne cum am stabilit: anul 2024 este anul independenţilor în România!”, a scris Geoană pe Facebook după apariţia sondajelor.
