Vortex-ul de gheaţă, un curent de aer polar, coboară din nordul Statelor Unite, în centru, pe coasta de est şi va ajunge până în sud.Se înregistrează deja căderi masive de zăpadă din Missouri până în regiunea Marilor Lacuri, urmatedefrig arctic. Din cauza vântului, vor fi resimţite chiar şi -50 de grade Celsius.
Medicii avertizează că, la aceste temperaturi, leziuni grave ale pielii pot surveni după doar câteva minute de expunere. „Vom avea temperaturi care pot fi mortale sau care vă pot pune viaţa în pericol”, a atenţionat în acest sens primarul din Indianapolis, Greg Ballard.
Şcolile au rămas închise şi peste 2300 de zboruri au fost anulate, în condiţiile în care meteorologii avertizează că frigul va cuprinde şi sudul SUA. În unele oraşe au fost închise inclusiv parcurile publice din cauza gerului, iar bătrânii care locuiesc singuri au fost duşi cu ambulanţele în centre în care să poată fi îngrijiţi.
Pe şosele, şoferii au întâmpinat mari probleme din cauza gheţii.
Printre veştile proaste despre gerul năprasnic care a pus stăpânire pe America, o familie din statul New York a găsit şi o veste bună. Fiul lor, dispărut de o săptămână, a fost descoperit pe străzile din Washington după ce cotidianul USA Today a publicat o fotografie a acestuia pe prima pagină. Nu era subiectul vreunei întâmplări - poza fusese folosită pentru a ilustra un articol despre iarna grea şi oamenii străzii. Tânărul a fost surprins în timp ce se încălzea în apropierea unei guri de aerisire de la metrou, iar jurnaliştii au considerat că este o imagine grăitoare. Sora sa l-a recunoscut în ziar şi, cu ajutorul poliţiei, i-a dat de urmă.
