• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-13 18:10:02
  • Sursa:
Mircea Cosma si fiul sau Vlad scapa de inchisoare dupa ce faptele s-au prescris Imagine

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă de închisoare în dosarul de corupţie în care primiseră iniţial 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare, Tribunalul Prahova dispunând încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunalul Prahova au decis, joi, încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită (5 acte materiale) şi abuz în serviciu, (trei acte materiale) ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului faţă de Vlad Cosma pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar - omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova, informează Agerpres. Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni şi, respectiv, şase ani de închisoare.

Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.

La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.

Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la Instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi Instanţa supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.

În data de 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi Daniel Alixandrescu - de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe.

Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova, şi anume, la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină trei lucrări de modernizare/ întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova", "Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice - plombe" şi "Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 - 2013".

Conform DNA, pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.

"Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv 1.890.064 lei - inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei - inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian. Anterior, în perioada 2010 - 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei, din care a primit 550.000 lei", susţin procurorii.

Conform DNA, suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil, obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a "achiziţionat" de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari şi este în cuantum de 487.000 lei.

„Curaj, onestitate, seriozitate.” Așa descrie Felicia echipa condusă de Conf. Dr. Doru Herghelegiu și Conf. Dr. Constantin Gîngu, de la Spitalul Clinic SANADOR, medici cu o vastă experiență care au realizat histerectomia totală cu anexectomie bilaterală și cura chirurgicală a unui chist renal cu pieloplastie, în același timp operator.

Economie 2022-08-09 10:45:05

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, l-a invitat pe miliardarul Elon Musk la o conferinţă ultraconservatoare despre demografie, după ce acesta a lăudat "eforturile" Budapestei de a încuraja natalitatea, transmite EFE. Musk a urmărit un interviu al premierului Viktor Orban despre care a comentat pe Twitter că este foarte interesant faptul că Ungaria depune eforturi pentru a soluționa problema natalității.Şefa statului i-a transmis miercuri invitaţia la conferinţă - care va avea loc luna viitoare la Budapesta - printr-un scurt mesaj pe Twitter, în care răspundea de fapt unui mesaj postat de Musk."Foarte interesant. Ungaria depune eforturi pentru a-şi rezolva problema natalităţii", a scris Musk drept comentariu la un interviu acordat de prim-ministrul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, lui Tucker Carlson.În interviu, Orban a subliniat, printre alte aspecte, că unul dintre principalele obiective ale guvernului său este protejarea familiei."Contează Dumnezeu, ţara şi familia. Această poziţie este majoritară în rândul ungurilor", a spus şeful guvernului de la Budapesta, citat de Agerpres.În răspunsul său la reacţia lui Musk, Novak a subliniat că rata natalităţii va fi discutată la Summitul Demografic de la Budapesta între 14 şi 16 septembrie."În fapt, chiar aşa este. Aşteptăm cu nerăbdare Summitul Demografic de la Budapesta, cea mai mare întâlnire internaţională a forţelor pro-familie. Sperăm să vă vedem la Budapesta", a scris Novak.În scurtul său mesaj, Novak a adăugat că la cea de-a cincea ediţie a forumului este aşteptată participarea unor şefi de stat şi de guvern, politicieni şi personalităţi marcante ale vieţii sociale internaţionale.Printre aceştia se remarcă premierul italian, Giorgia Meloni, care, după cum a scris Novak pe X, a acceptat invitaţia de a participa la conferinţa internaţională pe care şefa statului ungar o descrie drept o "întâlnire a forţelor pro-familie". 

Economie 2023-08-30 22:39:59

Premierul italian Giorgia Meloni îl dă în judecată pe solistul trupei Placebo, Brian Molko, pentru defăimare, după ce a numit-o fascistă şi rasistă în timpul unui concert la Torino luna trecută, relatează presa italiană, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-04 09:16:52

Doi oameni au murit și alți 12 au fost răniți într-un incendiu care ar fi fost provocat de un chelner care a flambat o pizza, scrie The Guardian. Incidentul a avut loc într-un restaurant din Madrid.

Economie 2023-04-23 11:40:22

Compania germană Uniper, care importa gaz din Rusia și era dispusă să plătească Gazpromului factura în ruble, se află în dificultate și cere să fie ajutată de guvern, afirmând că resimte impactul unei reduceri uriașe a livrărilor de gaze rusești.

Economie 2022-07-08 21:55:59

Doi dintre supraviețuitorii accidentului de la 2 Mai le-au spus anchetatorilor ce s-a întâmplat în dimineața în care Vlad Pascu i-a lovit cu mașina pe ei și pe prietenii lor.

Economie 2023-09-05 08:11:04

Scandal politic la Baia Mare, după Festivalul Castanelor. Primarul Cătălin Cherecheș a anunțat că îi va retrage atribuțiile viceprimarului Istvan Zsolt Pap din cauză că acesta ar fi dat jos steaguri tricolore de la standurile unde se vindea kurtoș secuiesc. Preşedintele UDMR Baia Mare, Szolt Pinter, a declarat, luni, că viceprimarului municipiului  nu i-au fost retrase atribuţiile, aşa cum ar fi declarat primarul Cătălin Cherecheş.

Economie 2022-09-26 16:28:19

Premierul britanic Keir Starmer a ajuns joi la Kiev, unde urmează să semneze împreună cu președintele Volodimir Zelenski, un tratat „de parteneriat pe 100 de ani”, prin care Regatul Unit se oferă să livreze armament și să ajută Ucraina în domeniul energetic, informează Politico și Kyiv Independent.

Economie 2025-01-16 09:57:11