„Au lucrat din contract. Au lucrat cu onoare, cu demnitate. Au fost primii. Nimeni altcineva pe lumea asta nu lucrează la fel de mult ca ei”, a declarat Prigojin pentru agenția rusă de presă RIA-Novosti. Prigojin spune despre deținuți că sunt oameni care nu au reușit să-și găsească locul în societate „din întâmplare” și au ajuns să aibă probleme, dar merită a doua șansă. În plus, societatea ar trebuie să le fie recunoscătoare pentru că au luptat pentru „interesele naționale” ale Rusiei, mai precizează acesta.
Grupul Wagner, o organizație care până în 2022 s-a concentrat în mare parte pe furnizarea de mercenari în zonele de conflict din Africa și Orientul Mijlociu, a căpătat notorietate în întreaga lume în ultimul an, în mare parte datorită rolului său în războiul din Ucraina. Evgheni Prigozhin, numit adesea „bucătarul lui Putin” pentru rolul său îndelungat de furnizare de servicii de catering la Kremlin, a confirmat public că a fondat Wagner în luna septembrie a anului trecut, precizează sursa citată.
Ulterior, au apărut înregistrări video cu Prigozhin discutând cu un grup de deținuți în ceea ce părea a fi o curte a închisorii rusești. El îi numește pe foștii prizonieri adevărați războinici și le dă instrucțiuni despre cum să se comporte în societate.
În schimbul a șase luni de serviciu militar la Wagner în Ucraina, deținuților li s-a oferit eliberarea anticipată din închisoare. De atunci, Wagner și-a deschis birouri la Sankt Petersburg și a recrutat deschis luptători din închisorile rusești.
