• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-27 16:14:41
  • Sursa:
Ministrul turc de externe: Turcia va accepta aderarea Finandei si Suediei la NATO doar dupa ce tarile adopta „masuri concrete” Imagine

Turcia aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să adopte măsuri concrete şi să stopeze sprijinul pentru grupări teroriste, în schimbul ridicării obiecţiilor Ankarei faţă de aderarea celor două ţări nord-europene la NATO, a declarat vineri ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, relatează Reuters.

Toate cele 30 de state membre actuale ale NATO trebuie să fie de acord cu acceptarea unui nou membru.

''Trebuie să fie făcut un pas concret cu privire la temerile Turciei'', a spus Cavusoglu într-o conferinţă de presă, după o întâlnire cu omologul său român, Bogdan Aurescu şi cel polonez, Zbigniew Rau.

Delegaţii din Suedia şi Finlanda s-au aflat, miercuri, la Ankara pentru discuţii cu oficiali turci. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat ulterior că Ankara a observat o atitudine pozitivă cu privire la ridicarea embargoului asupra exporturilor de arme, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Săptămâna trecută, Turcia a provocat surprinderea a numeroase alte state din Alianţa Nord-Atlantică după ce a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică.

Cele două ţări au interzis exporturile de arme către Turcia în urma unei incursiuni a armatei turce în nordul Siriei contra miliţiilor kurde YPG, pe care Ankara o tratează ca pe organizaţie teroristă.

Turcia consideră că Suedia şi Finlanda - ţară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia - adăpostesc indivizi despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.

Premierul suedez Magdalena Andersson a respins acuzaţiile Turciei, declarând că ţara sa nu furnizează arme sau alt sprijin teroriştilor.

Războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului ''Parteneriat pentru Pace''.

Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi.

Economie 2024-06-11 20:08:17

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că pentru spitalele regionale de la Cluj, Craiova şi Iaşi au fost depăşite etapele de proiectare şi de amenajare a terenului. Urmează, după licitaţii, semnarea de contracte pentru construcţii.

Economie 2025-06-07 12:39:11

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat joi că Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri de campanie ai săi, va fi şefa sa de cabinet la Casa Albă, încredinţând această poziţie de top unui strateg politic care a contribuit la victoria republicanului în alegeri, conform Reuters.

Economie 2024-11-08 12:42:24

Donald Trump Jr. a afirmat sâmbătă la un forum de afaceri, la Budapesta, că centrul și estul Europei evoluează mai bine decât partea occidentală. Relația personală bună și bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban și președintele american Donald Trump poate servi drept bază pentru consolidarea relațiilor economice dintre Ungaria și SUA, a afirmat acesta, scrie Agerpres. Fiul cel mare al republicanului urmează să ajungă în România.

Economie 2025-04-27 18:27:45

Câteva mii de oameni s-au adunat, marți, în Piața Victoriei, la un protest în care au cerut Guvernului măsuri pentru protejarea femeilor din România, generat de o crimă cu victimă o tânără mamă. Moartea Teodorei Marcu, tânăra mamă de 23 de ani, însărcinată, ucisă sâmbătă seara într-un cartier rezidențial de fostul partener, este al 25-lea caz de femicid din țara noastră, de la începutul anului.

Economie 2025-06-03 23:50:45

Grecia va mobiliza un număr record de pompieri în acest an, anticipând „scenarii nefavorabile”, a declarat joi ministrul pentru criza climatică. Acesta a anunțat și achiziționarea de drone cu camere termice care vor detecta incendiile, informează Reuters.

Economie 2025-04-24 14:44:15

Preşedintele AUR, George Simion, afirmă, miercuri seară, că nu regretă nimic din ce s-a întâmplat la dezbaterea din Parlament pe tema bugetului. El a explicat că a încercat să o ignore pe Diana Şoşoacă, dar aceasta a atacat AUR, aşa cum face de doi ani de zile. Simion a precizat că Şoşoacă i-a făcut plângere, cu care „nu se ma întâmpla nimic”.

Economie 2023-12-21 10:06:32

Un judecător federal a ordonat marţi ca Associated Press (AP) să revină în grupul de presă al Casei Albe, după ce preşedintele Donald Trump a interzis agenţia de presă pentru că a refuzat să adopte redenumirea Golfului Mexic în „Golful Americii”

Economie 2025-04-09 11:49:29