Marius Martinescu, consilier CJ Timiş: "Există Programul Operaţional Regional 2014 - 2020. Trebuie utilizat în scopul finanţării şi acestui obiectiv, centura de sud a Timişoarei".
Consiliul Judeţean Timiş a transmis o adresă ministrului Transporturilor pentru a-l ruga să modifice Masterplanul de Transport şi să includă şi varianta de ocolire a Timişoarei. Până acum, Timișul a primit doar promisiuni.
"Se caută soluţiile de finanţare. Până acum au fost aprobate numai pentru proiect şi vor fi găsite soluţii pe 2014 - 2020", declară Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş.
Dacă Timişoara nu îndeplineşte condiţiile cerute de Ministerul Transporturilor pentru realizarea centurii, oraşe precum Adjud sau Târgovişte vor avea, conform noului Masterplan, şosea de ocolire în următorii şase ani. În aceste condiţii, în capitala Banatului a fost inițiată o petiţie prin care se cere construirea centurii de sud.
"Am strâns circa 10.000 de semnături până acum şi campania de strângere de semnături continuă", declara Nicolae Robu, primarul Timişoarei, în data de 24.10.2014.
Singurul tronson finalizat din centura Timişoarei este cel din nordul oraşului, în lungime de 12 kilometri. Rămân în faza de promisiune alţi 35 de kilometri, care ar completa inelul de ocolire al capitalei Banatului. În noul masterplan de transport, extins până în anul 2030, este stipulată construirea a 172 de kilometri de variante de ocolire, a căror costuri totale ajung la 586 de milioane de euro.
Reporter: Caterina LedrerOperator: Tibor AlasuEditor Web: Răzvan Bulacu
