„Vom face doar un singur lucru, pe care deja l-am făcut verbal, pe care suntem obligați să-l facem și anume să informăm Comisia Europeană în legătură cu situația apărută astăzi. Am informat verbal, vom informa și în scris”, a menționat ministrul delegat pentru Energie.
Răzvan Nicolescu a ținut să precizeze că „nu există niciun motiv de îngrijorare”.
„Consumul de gaz al României, astăzi, este de 16 milioane metri cubi. Producția internă a României de gaz natural este de aproximativ 31 de milioane de metri cubi. Avem o producție de aproape două ori mai mare decât consumul de astăzi al României”, a mai spus Răzvan Nicolescu.
Acesta a precizat că importul planificat pentru astăzi de către WIEE, IMEX și Conef este de 0,2 milioane metri cubi, adică aproape 0,5 din consumul României.
De altfel, ministrul a precizat că Transgaz a fost atenționat aseară că cele 0,2 milioane de metru cubi de gaz vor scădea și în zilele următoare.
„Astăzi cu 5% din 0,2 milioane, 9% mâine și 5% în ziua de duminică. Vorbim de niște cantități absolut nesemnificative, care nu afectează în niciun fel situația în care ne aflăm”, a declarat Răzvan Nicolescu.
Potrivit ministrului, Transgaz nu a primit un răspuns oficial privind scăderile de gaze livrate de Rusia.
