• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-28 17:10:34
  • Sursa:
Ministrul Muncii, cu lacrimi in ochi dupa ce motiunea impotriva sa a trecut in Senat. „E o nedreptate” Imagine

Moțiunea simplă depusă de AUR, SOS și POT împotriva ministrului Muncii a fost în mod surprinzător adoptată. 61 de senatori ai opoziției au votat pentru, în vreme ce doar 59 de aleși ai puterii au votat împotrivă. La finalul ședinței de plen, ministrul Simona Bucura Oprescu a reclamat o nedreptate, aproape cu lacrimi în ochi.

„Munca pe care am depus-o în decursul unei îndelungate perioade de timp în politică, în folosul românilor. În toată cariera mea am luptat împotriva nedreptății. Consider că munca pe care am făcut-o e cu adevărat în folosul românilor și ce s-a întâmplat azi e o nedreptate”, a spus Bucura Oprescu.

Partidele din coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR, au împreună 68 de senatori dintre care doar 62 au fost prezenți, însă nu toți au votat împotriva moțiunii intitulate „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”.

Alături de AUR, SOS și POT, toți cei 19 senatori au USR au votat și ei în favoarea moțiunii. Potrivit regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, adoptarea moţiunii simple nu are ca efect demiterea ministrului în cauză.

AUR a cerut, totuși, demisia Simonei Bucura Oprescu, după votul dat de senatori.

Pământul de-a lungul pârâului Arroyo Pasajero, la jumătatea distanței dintre Sacramento și Los Angeles, este prea uscat în unii ani și inundat în alți ani pentru a fi cultivat, potrivit Reuters.

Economie 2022-11-21 08:00:58

Profetul autoproclamat Chad Daybell a anunțat că vine apocalipsa și a vorbit despre spirite malefice care transformă oamenii în zombi. Doi ani mai târziu, cinci oameni au murit, iar Daybell s-a dus în Hawaii să petreacă împreună cu amanta lui, Lori Vallow. Acum, fostul gropar a fost condamnat la moarte după ce a fost găsit vinovat pentru uciderea a trei persoane, inclusiv doi copii, relatează Sky News.

Economie 2024-06-06 10:40:46

Guvernul indian a anunțat că forțele sale au lansat „Operațiunea Sindoor”, lovind „infrastructura teroristă” din Pakistan și Cașmirul administrat de Pakistan, „de unde au fost planificate și dirijate atacuri teroriste împotriva Indiei”, relatează BBC. Surse din rândul forţelor de securitate pakistaneze afirmă că au fost doborâte cinci avioane de vânătoare indiene, între care unele Rafale, de fabricaţie franceză, scrie CNN. Bilanțurile anunțate de cele două țări indică opt morți din rândul civililor pakistanezi  și trei în India.

Economie 2025-05-07 08:37:28

Elon Musk declară război mai multor companii importante, susținând că au conspirat ilegal pentru a boicota rețeaua socială X, fostă Twitter.

Economie 2024-08-07 09:43:03

Întâlnirea așteptată la Washington între Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, și secretarul de stat american Marco Rubio a fost anulată.

Economie 2025-02-26 19:19:12

Avioane de luptă şi transport (F-16 Fighting Falcon, Eurofighter Typhoon, C-130 Hercules, C-27J Spartan), elicoptere militare şi aeronave civile, vor survola Capitala timp de trei zile, cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, transmite Agerpres.

Economie 2023-07-18 13:26:19

Șeful Jandarmeriei Brăila este audiat joi dimineață de procurorii DNA din București, au declarat surse judiciare pentru Digi24.ro. Col. Nicolae Albăceanu este cercetat pentru că desfășura mai multe afaceri incompatibile cu funcția sa, arată sursele citate. Procurorii DNA fac mai multe percheziții în București, Brăila și Tulcea. 

Economie 2025-06-12 11:52:20

Armata israeliană îşi extinde prezenţa în centrul Fâşiei Gaza, construind baze militare şi distrugând sute de clădiri palestiniene, dezvăluie publicaţia americană The New York Times pe baza analizei imaginilor din satelit.

Economie 2024-12-02 18:42:25