• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-30 14:46:49
  • Sursa:
Ministrul Mediului: „Relocarea ursilor nu functioneaza. Trebuie sa incepem cu ursii problema, gunoieri si cersetori” Imagine

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri că a constatat că relocarea urşilor este un instrument care nu funcţionează şi „trebuie să începem cu urşii problemă, de pe marginea drumului, cu urşii cerşetori, gunoieri, dar mai ales cu urşii care atacă gospodăriile oamenilor”, potrivit News.ro.

Ministrul Mediului a declarat în emisiunea România Politică, de la Prima News că astăzi există o legislaţie care permite să se intervină în cazul unor urşi care fac probleme într-o localitate.

„Au trecut deja trei ani de zile de la data când a fost aprobată Ordonanţa şi cred că putem trage nişte concluzii şi să o îmbunătăţim. Spre exemplu, am constatat că relocarea este un instrument care nu funcţionează. Un urs problemă, din ce mi-au spus oamenii, primarii şi specialiştii, rămâne un urs problemă. Probabil va recidiva şi din nou va crea probleme în acea comunitate. De aceea, eu consider că relocarea acelui exemplar, că o facem în acelaşi judeţ, pe partea cealaltă a muntelui, nu face decât să mute problema dintr-o comunitate în alta. Am dat instrucţiuni colegilor să modifice ordonanţa în sensul în care, dacă se constată că la un interval de timp ursul generează din nou probleme, atunci când va fi identificat, opinia mea este că acel urs nu ar trebui să mai fie lăsat să facă probleme în continuare şi ar trebui să fie eutanasiat. Ştiu că este o măsură dură, dar când discutăm de gestionarea populaţiei de urs, de împuşcarea sau eutanasierea lor, trebuie să începem cu urşii problemă”, a subliniat Fechet.

Ministrul Mediului a spus că a semnat cu mâna lui ordinul privind cotele de intervenţie şi prevenţie.

„Am întrebat astăzi la minister şi colegii mi-au spus că doar 14 urşi din 80, cota de intervenţie, când avem o problemă, au fost împuşcaţi”, a arătat Fechet.

Despre proiectul de lege aflat în dezbatere în Parlament, ministrul a afirmat că nu îşi va da niciodată cu părerea despre cifre şi că nu este de acord cu vânătoarea de trofee.

„Eu cred că ar trebui să începem, că împuşcăm 500 sau 700, noi trebuie să începem cu urşii problemă, cu urşii de pe marginea drumului, cu urşii cerşetori, gunoieri, dar mai ales cu urşii care atacă gospodăriile oamenilor”, a afirmat Fechet.

Actorul Gene Hackman a murit probabil cu nouă zile înainte ca trupurile sale şi ale soţiei sale, pianista Betsy Arakawa, să fie descoperite miercuri în casa lor din Santa Fe, New Mexico, a declarat vineri şeriful comitatului, potrivit Reuters, scrie News.ro.

Economie 2025-03-01 18:12:04

Un tânăr de 21 de ani a murit, marţi dimineaţă, după ce autoutilitara pe care acesta o conducea a intrat în coliziune cu două TIR-uri, pe DN2 - E85, la Slobozia Bradului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Economie 2023-12-12 08:22:03

Ungaria şi Slovacia, ţările din UE cele mai critice faţă de Ucraina, s-au poziţionat marţi faţă de o eventuală aderare a Kievului la UE. În timp ce premierul ungar Viktor Orban respinge ideea, omologul său slovac, Robert Fico, susține că ar sprijini demersul, însă cu anumite condiții, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-01-21 21:15:10

Autoritățile locale cheltuie anual multe mii de euro, uneori zeci de mii de euro pentru spectacole cu focuri de artificii. Digi24.ro a studiat achizițiile publice desfășurate prin SEAP și vă prezintă cele mai costisitoare spectacole pirotehnice în noaptea dintre ani în România.

Economie 2022-12-12 08:35:55

Ucraina caută o oportunitate de a vorbi direct cu liderul chinez Xi Jinping pentru a ajuta la încheierea războiului său cu Rusia, susține Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean îndeamnă China să îşi folosească influenţa politică şi economică uriaşă asupra Rusiei pentru a pune capăt luptei. Rușii anunță că Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri şi de soldaţi ucişi în conflict de 27 de ori de la începutul războiului. Negocierile privind schimburile de prizonieri sunt unul dintre ultimele canale diplomatice rămase între Moscova şi Kiev după întreruperea discuţiilor privind un acord de pace. 

Economie 2022-08-04 23:17:19

Care este rata de aprobare a lui Donald Trump după scandalurile din ultimele zile ne arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos.

Economie 2025-02-27 14:21:56

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, întrebată dacă ia în calcul nominalizarea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier, că Partidul Social Democrat ar putea fi îndreptăţit să solicite acest lucru, precizând că o decizie va fi luată după negocieri.

Economie 2024-12-04 15:05:01

Norvegia, Spania şi Irlanda vor recunoaşte oficial statul Palestina, au anunţat miercuri premierii celor trei ţări, exprimându-şi speranţa că demersul lor va favoriza pacea cu Israelul şi că alte ţări le vor urma exemplul. Membrele UE Slovenia şi Malta au anunţat şi ele în ultimele săptămâni că intenţionează să recunoască Palestina, argumentând că soluţia a două state este esenţială pentru o pace durabilă în regiune. Israelul şi-a rechemat ambasadorii din Irlanda şi Norvegia și transmite un mesaj dur: "Israelul nu va rămâne tăcut – vor exista și alte consecințe grave".

Economie 2024-05-22 11:08:43